Copilului meu, pentru casa din inima lui

ada_codau.jpgÎn mijlocul acestei poveşti despre suspendarea preşedintelui, despre referendumul organizat pentru demiterea sa, despre liste electorale fraudate sau nu, un prieten critica votul cuiva: „El ştie ce-i face copilului meu cu votul lui de retardat?!?". N-am să intru în detalii, cine pentru cine votase, pe cine susţinea. Am să mă opresc puţin asupra amărăciunii unui părinte (sunt sigură că sentimentul e cunoscut de mulţi) pentru care contează, dincolo de orientarea doctrinară, de simpatia, antipatia, dezgustul profund faţă de un pseudopolitician al prezentului, dincolo de scârba faţă de o clasă politică ce pare să fi abdicat, in corpore, de la cinste, dreptate, adevăr, onoare şi... alte asemenea „rahaturi", dincolo de satisfacţia de azi a propriului stomac, viitorul copilului său. Acel viitor pentru care suportă acum un prezent derizoriu.

Acel viitor pentru care încearcă acum, cum ştie el mai bine, să cosmetizeze prezentul, astfel încât copilul său să nu simtă durerea, să nu aibă contact cu impostura, cu mizeria, cu răutatea frustă. E părintele acela care nu votează în funcţie de interesul personal pe termen scurt, condiţionat de cine ştie ce aviz care trebuie să treacă de votul unor consilieri locali. E acela care nu are un teren retrocedat pe căi ilicite. E cel prin venele căruia nu curge trădarea şi care rămâne credincios valorilor în care crede de când se ştie. Aşa a fost crescut. Valorile alea pe care vrea să i le transmită copilului său.

Ce-i spui azi copilului tău? Că trăim vremuri în care răul nu mai poate fi definit? Că suntem cobaii unor ilustre mediocrităţi care decid în numele nostru, pentru viitorul nostru? Că nu, povestea asta în care nişte combinagii mânaţi de interese machiavelice au confiscat ziua de azi, pe cea de mâine şi noaptea dintre ele, nu trebuie să se termine urât (deşi are toate şansele)? Că nu, nu-i frumos să plagiezi, să induci în eroare, să manipulezi, să aduci omagii greţoase unor oameni care, cu nişte ani în urmă (nu prea mulţi, totuşi), s-au „jucat" de-a Big Brother? Că da, copilul meu, e într-o oarecare măsură frustrant să constaţi că nişte sfertodocţi cu porniri antisemite sunt numiţi în funcţii - cheie la Centru?

Şi-atunci, vorba cântecului, ţi-ai strâns fruntea grea în palme şi-ai plâns, ai plâns... Şi te-ai gândit că trebuie, în pofida tuturor, să-ţi creşti copilul frumos, trebuie să-i construieşti în inimă o casă în care ferestrele să fie larg deschise. Pentru ca acolo să intre soarele, să-şi facă, poate, culcuş visele. Poate că societatea inechitabilă în care îţi frămânţi acum zilele o să cunoască şi alte scenarii, cu actori „de-adevăratelea". Eu nu am, încă, un copil, dar sper să-i construiesc, atunci când va fi nevoie, o casă cu ferestrele spre mâine.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Părerologul de Constanţa.

21 Aug, 2012 10:26

REFERENDUMUL A ACCENTUAT FRACTURILE SOCIALE ROMÂNEŞTI ! Astăzi aflăm rezultatul deliberărilor “deliberate” ale “înţelepţilor” de la CCR…dacă scorul va fi 5 la 4, 6 la 3 sau chiar… 1 la 8, sau dacă jucătorii obosiţi ai CCR ului vor amâna sau vor „pasa” hotărârea spre Veneţia sau spre alte „zări”…părerea mea este că nu mai contează… prea mult…Răul a fost înfăptuit deja,societatea românească este gata fracturată…în vreo 4-5 locuri…vitale ,bineînţeles… 1.”La vârf”,ne-am fracturat fruntea ţării,care era de mult timp în pericol “să se…”… 2.Prin “zona gâtului”,Parlamentul nostru ,în compunere pseudopolitică,a favorizat şi a catalizat apariţia celorlalte fracturi…Referendumul,a constituit momentul în care entorsele şi luxaţiile politico-sociale şi economice s-au transformat în aceste fracturi multiple….cele mai multe dintre ele deschise…doamne-fereşte de cele închise,ascunse… deocamdată…care ,încă,nu sunt “la vedere” . 3.Mai jos de gât,pe coloana vertebrală… spinoi hrebet rabocevo clasa…parca aşa suna , în traducere neaoşă…la vale,fracturile se ţin una după alta,de parcă,poporul român s-a îmbolnăvit de boala “oaselor de sticlă”… profesorii,magistraţii, militarii,ţăranii, personalul medical,pensionarii,mămicile,persoanele handicapate,sistemele de sănătate, învăţământul,agricultura,justiţia,politrucienii,comerţul,industria,armata,forţele de ordine,etc.,etc.,etc…..toţi şi toate au devenit “inculpaţi”,acuzaţi “in corpore”,de toate relele din România,Europa şi ,bineînţeles,din întreaga lume… Fiecare se uită “chiorâş”,unii la alţii…acuzându-se reciproc de relele societăţii româneşti post-decembriste…toţi îşi aruncă invective,scuipându-şi veninul printre dinţii răriţi de ipotenţa stomatologiei româneşti… care munceşte prea mult…pe bani prea puţini…ca de altfel toţi românii care…mai muncesc…încă…pentru a ţine în viaţă cohortele de pasivi pensionari…că aşa am fost “învăţaţi”…să credem… După cum vedeţi,m-am oprit la cifra 3. ….cu fracturile sociale româneşti, nemaiamintind nimic de ” membre”…fie ele superioare, inferioare sau alte categorii de membre… Astăzi,verdictul „preaînţelepţilor” membrii…ai CCR ului,va consfinţi,indiferent de conţinutul său, un moment de răscruce în pseudopolitica mioritică… zic eu,exprimându-mi părerea…nu numai aşa,ca să mă aflu în treabă,clămpănind la tastatură…ci pentru că,în calitate de nevolnic cetăţean,CHIAR ÎMI PASĂ de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru…pe furiş,fără a putea fi observat,de către toţi românii…poate atunci când,prea târziu fiind,ne vom “da cu capul de toţi pereţii”…şi ne vom fi transformat într-un sac enorm,cu…oase rupte…Părerea mea este că,a venit vremea ca societatea “civilă” să reacţioneze mult mai serios şi mai eficient …până nu va fi prea târziu… Clasa pseudopolitică românească,trebuie odată “pusă la punct”…prea evident a devenit faptul că,toate “foloasele “lor,sunt,de fapt, “ponoasele ” noastre… Până când …?! Răspundeţi-vă dumneavoastră,vă rog… Apropo de "casele din suflet" ale romanilor...materialul de constructie nu prea intruneste conditiile de ...durabilitate...se fractureaza foarte usor...Insisi dezbaterile sociale din ultima perioada,prilejuite de referendum,atesta,indubitabil,zic eu,acest lucru...sufletele romanilor au devenit foarte casabile ,in urma agresiunilor nerusinate ale pseudopoliticienilor autohtoni...parerea mea...

Olga

21 Aug, 2012 08:06

Excelent,felicitari pentru articol!Ma bucur sa constat ca sunt tineri care cred in valori.

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 809

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 933

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 588

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 807

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 824

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 700

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1618

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1309

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1650

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1083

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1107

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1209

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2342

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1878

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2498