Editorial Corina Martin, incontestabila vedetă a turismului din Mamaia

Astăzi este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei pentru promovarea turismului din stațiunea Mamaia și din Satul de Vacanță. Taxa, instituită în 2013, îi vizează pe agenții economici care își desfășoară activitatea în stațiune și în Satul de Vacanță, dar și pe proprietarii de apartamente din Mamaia. În vreme ce 20% din fondurile încasate prin această taxă merg la municipalitate, 80% iau drumul Asociației Litoral - Delta Dunării, asociație al cărei președinte este, cum altfel?!, unul după chipul și asemănarea lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța. Corina Martin, așa-numita doamnă a turismului de pe litoralul românesc, președinte al acestei asociații, manifestă aceeași aplecare precum fostul edil-șef către întruchiparea a tot soiul de personaje fistichii. Fie că este Regina Tomiris, fie că este sultană, fiecare apariție a Corinei Martin pare să sugereze: „Aici sunt banii dumneavoastră!“. Dumnealor sunt cei care plătesc o taxă pe care am considerat-o mereu la limita abuzului și a bunului simț. Agenții economici obligați de Consiliul Local Constanța să-și amenajeze, în fiecare vară, câte un car alegoric pe care să defileze niscaiva funduri goale, pentru preamărirea stațiunii, în contextul celui mai kitsch-os carnaval al tuturor timpurilor.

Tot astăzi, Asociația Litoral - Delta Dunării va explica public, în fața Consiliului Local Municipal Constanța, cum anume a cheltuit banii pe care i-a încasat, în 2013 și 2014, pentru taxa de promovare a stațiunii Mamaia. Mai exact, câți bani s-au dus pe șepci și șepcuțe, câți bani au fost direcționați către campania Mamaia Style, campanie pe care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a considerat-o discriminatorie și sexistă, și câți au luat drumul diverselor târguri turistice din țară și din străinătate. În ceea ce privește campania Mamaia Style, campanie care, în pofida insistențelor CNCD, nu a fost modificată, amintesc declarațiile pe care Mazăre le făcea, amuzat nevoie mare, anul trecut: „Avem mai multe ce putem regăsi în Mamaia: safari, valuri (...). Domnişoarele trebuie vânate, sunt nişte gazele care trebuie vânate. Avem «Bird watching», pot veni spre zona Vadu oameni mai în etate să se uite cu binoclul după păsăretul de acolo sau mai tineri, să se uite şi ei după păsările de pe plajă“, afirma fostul șef al administrației publice locale constănțene. M-am întrebat și atunci ce mă întreb și acum: doamna turismului de pe litoralul românesc e de acord cu misoginismul ce reiese din declarațiile lui Mazăre? Atunci când se referă la femei, tot așa le numește: „păsăret?“. Fiindcă doamna nu a avut nicio obiecție. Din contră! A susținut cu zâmbetul pe buze toate declarațiile lui Mazăre, sfidând orice recomandare și orice critică aduse penibilei campanii.

Cât despre direcționarea a peste 300.000 de euro - bani cheltuiți din 2013 și până astăzi - de către Asociația Litoral - Delta Dunării spre tot soiul de evenimente îndoielnice, se impun câteva întrebări: cine și cum cuantifică rezultatele promovării stațiunii Mamaia? În ce se traduce succesul promovării turismului de aici: în numărul de constănțeni care merg la Festivalul Antic Tomis, un festival contestat de istorici? În toaletele extravagante ale Reginei Tomiris, toate cu puțin auriu? În numărul de turiști nesimțiți care trăiesc experiența orgiastică a așa-zisului carnaval din Mamaia, lăsând în urmă sute de cutii de bere goale, ambalaje și kilograme de coji de semințe?

Sunt convinsă că cei care plătesc taxa de promovare a turismului din Mamaia au majore nemulțumiri în primul rând față de birul în sine, instituit de administrația Mazăre, și apoi față de felul în care au fost cheltuite până acum aceste sume. Căci, să nu ne prefacem că nu vedem evidentul: vedeta incontestabilă a promovării turismului nu este stațiunea Mamaia, ci chiar Corina Martin, supraexpusul președinte al Asociației Litoral - Delta Dunării. Atâta gălăgie pentru o posibilă candidatură independentă a Corinei Martin la alegerile parlamentare, la Primăria Constanţa? Vai de turismul nostru, mai mare rușinea, vai de candidaţii noştri...
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taxa de stațiune transferată în buzunarele turiștilor. Din luna iunie vor mai achita și 1% din valoarea cazării în Mamaia sau Constanța (DOCUMENT)

01 Apr 2023 2554

Sondaj O nouă taxă pentru Mamaia? Respondenții au spus „Nu“!

27 Mar 2023 1532

Sondaj de opinie Taxă specială - Considerați oportună introducerea unei noi taxe pentru stațiunea Mamaia?

20 Mar 2023 2124

Cine trebuie să plătească taxa de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța?

07 Feb 2023 2987

Ministerul Turismului cere modificarea statutului Organizației de Management al Destinației Constanța - Mamaia. Câți bani sunt în conturile Asociației din taxa de promovare?(DOCUMENTE)

27 Jan 2023 2701

OMD Constanța-Mamaia, în chinuirile facerii. Primăria încasează, dar nu poate justifica impactul colectării taxei de promovare asupra turismului

20 Jun 2022 1871

OMD Mamaia-Constanța va gestiona taxa de promovare turistică. Proiectul de înființare a fost lansat în consultare publică (DOCUMENT)

31 May 2022 1908

„Care sunt activitățile de punere în valoare“ Taxa de promovare a turismului în Mamaia rămâne în picioare, a decis instanța. Cine voia desființarea ei

23 Feb 2021 1783

Taxa de promovare a turismului în Mamaia, la un pas de anulare. Cine a cerut în instanță desființarea ei

26 Oct 2020 2661

După înființare, OMD Mamaia-Constanța va gestiona taxa de promovare turistică

27 Aug 2020 3029

Revista presei locale

24 Feb 2018 1810

Corina Martin a capitulat! Festivalul Antic Tomis o pensionează pe „Tomiris“

23 Aug 2016 8365

Făgădău vrea o nouă asociaţie care să gestioneze turismul şi taxa de promovare a staţiunii Mamaia

15 Mar 2016 2643

„Rămânem în Asociație?“ Taxa de promovare a stațiunii Mamaia, cheia înțelegerii dintre Decebal Făgădău și patronii de pe litoral?

23 Feb 2016 2541

Aproape 900.000 de lei doar în 2015 Pe ce a cheltuit Asociaţia Litoral-Delta Dunării banii adunaţi din taxa de promovare a staţiunii Mamaia

24 Dec 2015 2899