Editorial Cu arestarea nu se face primăvara. Simplu cetăţean penal, mi-s baron local

Ajuns-au osândă pe biata țară, piere toată floarea României. I-au săltat pe mulți, multe picături într-un ocean de urmăriri, rețineri și condamnări penale. De când arestul s-a banalizat, parcă-i mai simplu să-i numeri pe aceia rămași afară decât pe cei care-s deja înăuntru. Ne-au consumat din plin timpul, nervii și ne-au uzat tastatura. Am fost, vrând - nevrând, martorii lor. Acum cinci ani, însăși ideea că vor ajunge la pușcărie ni s-ar fi părut doar o închipuire de-a noastră, ziaristică.
 
Astăzi, văzându-i cum se duc, rând pe rând, nu ne bucurăm, mai degrabă ne încearcă melancolia. „Deșertăciunea deșertăciunilor“, toate sunt furăciune… Se duc unii ca să ce? Ca să vină alții în locul lor. De la o vreme încoace, ne tot arestează unii personajele. Credeți că de-aia suntem ofticați? Nu, domnule! Teamă este că noii intrați pe aceeași scenă ne vor da iarăși de furcă.
 
Descinderile cu mascați asupra „baronilor“ sunt precedate de avertismente de intimidare. Viitorul condamnat află din timp că urmează să intre la arest într-o lună, două, așa încât, până la apariția dubei cu mascați, are vreme să își ia periuța sau deodorantul preferat. Atmosfera de groază se extinde dinspre hoții cei mari, tradiționali, către absolut toată suflarea.
 
Dar de ce ni-i arestează? Pentru că totul se reduce la bani. Banii finanțează campanii electorale. Modul de formare a oamenilor partidelor politice este impus chiar de bani, banii care aduc alți bani în sacul partidelor și voturi care aduc politicienii la putere. Acestea sunt cauzele divorțului dintre valorile pe care politicienii le exprimă, în termeni violenți, uneori, în public, și ceea ce fac în realitate. De aici și dezastrul de imagine pentru România: o persoană incompetentă în funcție face nu doar greșeli care dăunează imaginii partidului, ci distruge şi imaginea României în lume.
 
Revenind la conceptul de „baroni locali“, constat că există o direcție la nivel de conducere de a li se ierta acestora toate greșelile, vrute sau nevrute. Și fiecare partid neagă: nu există „baroni locali“. Dar, cum arată un „baron local“? Cum arată chipul lui? Este un „soldat disciplinat“ al șefilor săi de la Centru. Are puține opinii personale și multe afaceri cu statul. Limbajul lui este mărginit. Este un personaj înfumurat care a acumulat resurse după ce a derulat și afaceri cu statul. Prin urmare, să reluăm: „baronul local“ are mulți bani, iar cu acești bani obține influență, cu care apoi obține... și mai mulți bani. Nu există „baron local“ fără sprijin din capitală. Ei consideră că fac „politică“, dar habar nu au cu ce se mănâncă acest termen. Pe unde trec, iau tot, dar se jură că nu fură, chiar când stau cu prada-n gură. Pe deasupra, sunt alergici atunci când trebuie să-și declare averile și interesele.
 
De remarcat faptul că „baronii“ nu mai au curajul pe care obişnuiau să-l afişeze. Nu mai țipă pe la toate televiziunile de nedreptatea ce li se aduce, nu mai fac tam-tam prin presă, ci s-au împăcat cu gândul că vor merge în arest...
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sarabanda arestărilor în dosarul Plumbuita continuă Crinuţa Dumitrean, reţinută pentru abuz în serviciu

24 Nov 2014 2205

Editorial Ce se poartă la DNA în sezonul de arestări toamnă-iarnă 2014

01 Nov 2014 2673

enational.ro Duplex DNA Ilfov - Portul Constanța. Se anunță zeci de arestări spectaculoase

30 Apr 2014 5439