Cultura ca mod de viata

Fara sa filosofez prea mult, cred ca fiecare constantean isi da seama ca fenomenul cultural si cultura in sine inseamna cunoasterea a ceea ce a facut din om altceva decat un accident al universului. Cu toate acestea, cand am auzit de la Ileana Sipoteanu la inceputul acestei saptamani ca Teatrul "Fantasio" si-a inchis usile imi venea sa plang de ciuda. Insa, surpriza cea mai mare am avut-o cand am auzit ca cea mai mare orchestra din tara a fost desfiintata fara a se sta pe ganduri. Pai si atunci cum poti sa iti doresti cultura fara institutii care promoveaza genul? Sigur, cultura nu este o opera individuala, ci colectiva; nu este produsul unei singure generatii, ci a unei succesiuni de generatii, care nu are decat valoarea actualitatii sale. Cultura este un mijloc de a ramane uman in ciuda automatismelor meseriei si a constrangerilor sociale, fiindca daca profesiunea izoleaza, cultura apropie. Dar, tot cultura iti ofera deschiderea catre bine si frumos, fiind un element absorbant pana la disolutie pentru inteligenta de elita, facand ca omul sa se simta solidar cu generatia sa, dar si cu generatiile ce l-au precedat sau cu cele care vor urma...Dar ce te faci cand unii responsabili culturali autohtoni nu au patetizat in fraze din compunerile claselor a VIII-a! Toate acestea tin de natura evidentei ca nici cultura, nici altceva nu se face cu fraze de felul: "trebuie sa facem", "trebuie sa gasim resurse". Dupa cum mi se pare ca este curata pierdere de vreme sa auzi niste responsabili judeteni ai Directiei de cultura, culte si patrimoniu cultural lingusindu-si superiorul sau laudandu-l pe prefect pentru initiativele sale. Nici un superior cred ca nu avea nevoie de asemenea slugarnici la Constanta. Eu cred ca, daca acestia doreau sa auda ce se petrece cu cultura, cei sus-mentionati nu ar fi avut ce cauta acolo. Alaturi de oamenii de cultura, cei mai importanti ar fi fost parlamentarii. Fiindca ei POT promova proiecte de lege care sa ajute cu adevarat cultura. Ei ar fi trebuit sa auda ca fara bani nu se face cultura, ca, deocamdata, in domeniul mecenatului cultural, patronii fie isi fac pomana, fie sunt nebuni, fie spala bani. Fiindca legea nu ii ajuta deloc sa inteleaga importanta culturii, de pilda. A doua problema consta, cred eu, in confuzia dintre doua concepte simple : proiect si idee. Unii au vorbit despre diverse proiecte care, in fond, erau niste idei desigur interesante. In fine, a treia problema vine dinspre conceperea fenomenului cultural. Ma tem ca perspectiva unanim impartasita de unii este una a inceputului de secol trecut. De mult cultura nu mai inseamna doar cultura artistica si si-a extins intelesurile catre civilizatie, inovatie in domeniul interesului uman. Si nu in ultimul rand, as spune ca, in Constanta, de foarte multa vreme viata culturala nu se face in afara sferei de influenta a statului. Care are in grija doar patrimoniul si a uitat institutiile de prestigiu. De mult, cultura nu mai este apanajul comunitatilor locale care ar fi trebuit sa aloce fonduri substantiale pentru cultura si care angajeaza un director artistic pentru stagiuni de teatru, opera, dans. Persoane care au doar o legatura cu cine este la putere! Dar, la noi si pretutindeni, oamenii sunt de doua feluri. Unii care nu pot sa traiasca fara cultura si iluzii, iar altii care nu pot trai fara sa le ignore. Daca ma gandesc bine incep sa devin toleranta, fiindca poate asa voi intelege ca nu se poate face prea mult atunci cand ursitoarele au fost zgarcite. Apoi zambesc, fara sa uit ca poate cultura este o chestiune de vocatie. Fiindca daca seriozitatea se poate mima, cultura nu! Melancolia care ma cuprinde in preajma lucrurilor de arta sau izvorand din paginile citite seamana uneori cu un fel de fericire de a fi trista, fiind o traire subtila sau o convalescenta a unei dorinte ascunse sau trecute...Delimitarea culturii de informatie constituie epicentrul disputei celor care apara sau denigreaza mesajul, iar educatia ne impinge sa facem din cautarea definitiilor o conditie a cunoasterii. Pentru cultura s-au gasit peste 250 de definitii, insa a fi cultivat inseamna a fi pus in valoare, iar valoarea este functia finala pe care si-o propune viata, ca o virtute de a fi durat. Iar valoarea culturala duce uneori la acea forma de respect care scoate palaria si apleaca spinarea. Cel mai probabil asa vor face cei aproximativ 60 de oameni care vor ajunge pe drumuri, dupa ce li se va epuiza concediul de odihna in care au fost trimisi obligati-fortati.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 55

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 563

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 414

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 322

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 332

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 214

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 209

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 206

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 1045

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 431

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 802

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 577

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 923

Tribunalul Constanța decide marți libertatea lui Vlad Matei Pascu, din București, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai!

15 Apr 2024 807

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 489