Cum au unii trecere la Curtea Supremă

cecilia_zarea_nou.jpgLa începutul săptămânii trecute, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să trimită pe rolul instanţei un mult-mediatizat caz, anume celebrul dosar Portul. Râuri de cerneală au curs, presa scriind constant despre acest dosar încă de la momentul izbucnirii scandalului în mass-media. Însă pe principiul „ne-am dus toţi în derizoriu", cazul cu pricina pare să ajungă, încet-încet, o bătaie de joc.

Fireşte, de la bun început au fost voci care au ridiculizat demersurile procurorilor anticorupţie în privinţa combaterii sferelor de influenţă şi de interese nelegitime care acţionează în vămile constănţene. Şi nu numai. Departe de mine ideea de a fi părtinitoare sau de a fi o înflăcărată susţinătoare a demersurilor Anticorupţiei. În opinia mea, nu există oricum nimic ascuns ce nu se va descoperi şi nimic tăgăduit ce nu se va afla. Dar aceasta este o altă poveste. Ceea ce ajunge să mi se pară aproape absurd în acest caz este faptul că se apelează inclusiv la tradiţionala medicină chineză pentru a-i îndupleca pe judecători să le ridice interdicţiile suspecţilor. Iar în timp ce unii dintre acuzaţi se dau peste cap susţinând ba că sunt prea importanţi pentru a fi ţintuiţi de atâta vreme în ţară, fiind stâlpi ai Parlamentului României, ba că au afaceri de administrat în afara ţării (deşi, culmea, taman pentru astfel de afaceri au fost deferiţi instanţei), ba că suferă de ceva ce nu trebuie numit şi au nevoie de medicină tradiţională asiatică, alţii nici nu se prezintă la proces, sunt reprezentaţi din oficiu şi beneficiază din plin de indulgenţa şi, de ce nu, empatia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Unii au înţeles simpatia trezită de marii absenţi ai procesului prin avocaţii din oficiu şi nu au mai pus întrebări. Alţii, totuşi, nu au putut fi împăcaţi cu gândul că alţii au avut trecere la instanţă în timp ce ei, cu avocaţi aleşi, cu prezenţă, prestanţă şi cu meserii maxim de importante, nu s-au bucurat de acelaşi tratament. Şi au făcut recurs. Rămâne de văzut dacă recursurile vor avea succes. Cu toată importanţa personajelor în discuţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 464

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 2909

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3617

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 668

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3810

500.000 de euro! Afaceristul Dragoș Iulian Tudoran se adresează Curții Supreme pentru a primi daune pentru Dosarul Portul

17 Mar 2024 675

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7122

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 749

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 958

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru Stelian Tocia și Apostol Cristian Ionuț (MINUTA)

27 Feb 2024 627

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 658

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1594

Baza Logistică Navală a bătut palma cu Tehnorex International SRL, din Constanța! (DOCUMENT)

19 Feb 2024 747

Justitie Constanța Nava „Le Meribel“, pavilion olandez, reținută în Portul Agigea Sud! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 512

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 901