Editorial De ce ne împiedicăm de performanţă?

România, indiferent de regim sau de perioadă, a reuşit să furnizeze competiţiilor internaţionale performeri în majoritatea domeniilor, dar astăzi voi restrânge discuţia doar la sport.
Încercând să amintesc câte un campion la fiecare ramură sportivă, îi regăsesc în memorie pe iluştrii Cristian Gaţu, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Marius Urzică, Camelia Potec, Mihai Covaliu şi, mai recent, Simona Halep. Am îndrăznit să dublez la categoria tenis pentru că este sportul meu de suflet, pe care l-am practicat, iniţial, la încurajarea părinţilor, mai târziu, din pură pasiune, iar în urmă cu câţiva ani, am devenit mentorul începătorilor sau amatorilor sportului alb.
Întrucât păstrez confidenţialitatea numelor persoanelor care m-au asaltat cu întrebări zornice, nu cred că o să fiu lipsit de respect dacă vă prezint cea mai mare curiozitate a unora dintre părinţii care îşi dau copiii la sport: „Ce ziceţi? Are şanse? Facem ceva sau venim degeaba?“
O să răspund public, în scris, sperând să am răsunet şi să mă fac înţeles, iar grăbiţii să fie împăcaţi cu ideea drumului anevoios pe care apucă.
Cu siguranţă nici copilul care practică un sport, indiferent care ar fi el, şi nici părintele care îl conduce consecvent şi încurajator spre mişcare nu îşi pierd timpul. După umila mea părere, sportul are un rol esenţial în dezvoltarea oricui. Mintea şi trupul funcţionează într-o interdependenţă despre care este inutil să vorbesc, pentru că a fost confirmată într-o multitudine de modalităţi, iar socializarea prin joc a celor mici pe terenul de sport este o comoară în zilele noastre, făcând orice altă tentaţie să pălească.
Dacă am stabilit că nu vine nimeni zadarnic la sport, e cazul să trec la altă întrebare care ne „omoară“: „Are şanse?“ Ochiul format al unui antrenor poate intui dacă un elev nou este motric sau amotric, pe româneşte… este făcut pentru sport sau „dă cu stângul în dreptul“. La prima vedere, avem de a face cu un „ diagnostic“ favorabil şi unul dezamăgitor, însă ce ne facem dacă „talentatul“ se pierde pe parcurs la un eveniment nefast sau la cunoaşterea unui viciu, iar cel „stângaci“ adoptă o conduită profesionistă şi compensează prin ambiţie şi sudoare toate lipsurile iniţiale? Orice evaluare grăbită este neînsemnată, pentru că factorii care declanşează, favorizează şi susţin performanţa sunt complecşi şi infiniţi.
Părinţii care n-au practicat la momentul potrivit un sport într-un cadru organizat nu conştientizează că doar după ani de muncă şi antrenamente zilnice se poate năzui către medalii şi cupe, dar îi lămuresc şi îi ajut şi pe ei, atât cât îmi permit scurtele întâlniri, pentru că orice individ care încurajează un altul să facă mişcare devine coechipierul meu în lupta împotriva sedentarismului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța tenis de masă Elena Zaharia, vicecampioană mondială la simplu. „Istorie, o performanță imensă!“

03 Dec 2023 1145

Tenis de masă Constanța „Mândrie tricoloră!“. Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, medalie de bronz la Campionatul Mondial

28 Nov 2023 910

Tenis de masă CSM Constanța s-a calificat în sferturile ETTU EuroCup Women

16 Nov 2023 820

Cristina Halep visează la Jocurile Olimpice Simona Halep are o nepoată performeră la gimnastică ritmică. Lansată în performanță de CSS1 Constanța (VIDEO)

11 Oct 2023 4462

Andreea Soare, de la CS Medgidia, în finala turneului Under-14 de la Wimbledon!

09 Jul 2022 1921

Tenis de masă Constănţeanca Bianca Mei-Roşu, vicecampioană mondială la categoria Under-15

07 Dec 2021 2359

Tenis de masă Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, din Constanţa, campioane europene cu echipa României

21 Jul 2021 2735

UPDATE 3. Tenis de masă Constănțeanul Cristian Pletea, dublu campion european la categoria Under-21! (galerie foto)

08 Mar 2020 3428

Constănțeanca Simona Halep, pe locul doi în topul ultimului deceniu. O surclasează pe Maria Sharapova

14 Dec 2019 2046

Pentru al doilea an la rând, micul tenismen constănţean Andrei Timaru a devenit campion al României (galerie foto)

06 Dec 2019 1498

La tenis de masă, Elena Zaharia, de la CS Farul Constanţa, a cucerit Cupa României şi la junioare 2, şi la junioare 1 (galerie foto)

30 Jan 2019 1810

Încă o performanță pentru Simona Halep. Cifrele spun totul

05 Dec 2018 1793

Ştefan Paloşi, din Constanţa, campion european la tenis! Selma Cadâr, medaliată cu argint (galerie foto)

30 Jul 2018 4245

Tenis de masă După proba pe echipe, constănțeanca Elena Zaharia a devenit campioană europeană și la simplu!

24 Jul 2018 2277

Finală incredibilă cu Rusia Elena Zaharia și Camelia Mitrofan, din Constanța, campioane europene la tenis de masă! (galerie foto)

19 Jul 2018 6258