De Ziua Mondială a Educaţiei Omagiu celor care scot din întuneric la lumină generaţii de elevi buni români


Pe 5 octombrie, în peste 200 de ţări de pe mapamond (foarte puţin, nu-i aşa?) se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, desemnată de UNESCO, începând cu anul 1994, pentru a marca semnarea „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor“ (1966).
Recomandarea din 1966, alături de „Recomandarea privind învăţământul superior'“ (1997), constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală.


Treaba cu „responsabilităţile cadrelor didactice” în România s-a transformat în ditamai „pacostea”, obligându-i pe profesori să se transforme în pseudo-„conţopişti” (iertată fie-mi expresia, dar tot de la un profesor provine).
La capitolul drepturi, constat cu extrem de mare dezamăgire că s-a ajuns într-un punct „mort”, în care cel de la catedră nu îşi mai poate exercita autoritatea (persoană care se impune prin cunoştinţele sale, prin prestigiul său - dexonline.ro) în faţa unei clase.


Umilinţele la care sunt martori lipsiţi de putere persoanele care „şi-au tocit coatele pe băncile facultăţilor”, pentru a scoate de la întuneric la lumină generaţii de buni români, ies la iveală acum în toate mediile.
Și, parcă pentru a contrabalansa comportamentele animalice ale unor loaze din bănci, sunt popularizate şi câteva cazuri de aşa-zişi profesori, care poate şi ei se declară, în felul lor, sastisiţi.


Categoriile nu sunt egale - cei cu har versus cei deveniţi contabili de cancelarie -, dar elevii îi invocă în permanenţă pe cei care nu reuşesc să-i atragă prin modul lor de predare. Nu mă erijez în „avocatul diavolului”, dar îmi menţin crezul şi speranţa că sunt mult mai mulţi cei care şi-ar dori să predea şi să împărtăşească din preaplinul lor, dar se confruntă cu „milenialii” altor aspiraţii.


DA! Nu contest, merită un alt sistem de învăţământ aceşti elevi români, pentru a ajunge BUNI, merită o altă abordare a materiei pe care o văd extrem de inutilă pe alocuri, în condiţiile în care ei se întreabă permanent „Dar asta la ce-mi foloseşte?”. Vorbim de o generaţie aplicată, o generaţie cu un bagaj de cunoştinţe dobândit în medii absolut novatoare. Elevii acestui mileniu au nevoie de provocări şi de cu totul alte perspective decât cele clasice, dintre bancă şi tabla cu cretă.


Astăzi este, însă, despre profesorii pe care îi iubim şi care ne-au marcat pe viaţă pentru că au ştiut să rămână în sufletul nostru dincolo de materia predată. Astăzi este despre dascălii care ştiu să se reinventeze, în ciuda lipsurilor - poate nu neapărat financiare, dar care provoacă frustrări - care ştiu să treacă de programa vetustă (sau comunistă, cum o proclamă milenialii) şi totuşi să deschidă orizonturi noi, prin credinţa care umple de sens menirea lor.


La mulţi ani şi... putere de rezistenţă! Poate, cine ştie, viitorul ministru...
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța De Ziua Mondială a Educației, polițiștii au avut discuții de informare cu minorii

06 Oct 2023 710

PROIECT EDUCAȚIE FINANCIARĂ BNR Săptămâna Mondială a Banilor - Tematica anului 2021

30 Mar 2021 2113

Lansarea documentarului „Adrian V. Rădulescu – ctitorul”, la Sesiunea științifică PONTICA 52 (VIDEO)

05 Dec 2019 5087

Editorial Ziua Educației, la pachet cu un nou ministru interimar la Ministerul Educaţiei Naţionale

08 Oct 2018 2303

Explozie de creativitate culinară Târgul toamnei la Şcoala numărul 8 din Constanţa!

05 Oct 2018 6758

Ziua mondială a educaţiei marcată astăzi. Ce marcheză şi de când se sărbătoreşte

05 Oct 2018 1725

Ziua Mondială a Educației, marcată de elevii și profesorii din Constanța. Iată ce a transmis Petrică Miu, inspectorul școlar general! (galerie foto)

06 Oct 2017 5380

Elevii din județul Constanța nu vor fi liberi miercuri, de Ziua Educației

03 Oct 2016 23991

Data de 5 octombrie, declarată zi liberă

02 Oct 2016 3671

Proiect Finanțări de aproximativ 100.000 de euro pentu licee

05 Jan 2016 4330

Elevii Liceului Teoretic „Murfatlar” au serbat Ziua Mondială a Educației

06 Oct 2015 3157

Ştiaţi că...? Ziua Mondială a Educaţiei este marcată pe 5 octombrie

05 Oct 2015 11822

Elevii Liberali din Constanța au celebrat "Ziua Mondială a Educaţiei"

06 Oct 2014 2340

Ziua Mondială a Educaţiei, în şcolile constănţene Competiţii sportive, ateliere de creaţie, spectacole şi o mare de flori (galerie foto)

06 Oct 2014 5519

Cum au marcat Ziua Mondială a Educaţiei elevii şi dascălii constănţeni

04 Oct 2014 3618