„Dormi liniştit, SRI veghează pentru tine!“ Toţi avem secrete. Ale voastre sunt mai interesante

Pe data de 29 ianuarie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Elena Gabriela Udrea. Şefa PMP este suspectată de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni) şi fals în declaraţii de avere.
 
La scurt timp, Elena Udrea a acordat un interviu hotnews.ro, în cadrul căruia a vorbit despre puterea celor, sau, mai bine spus, a celui care ştie totul despre secretele jurnaliştilor şi ale politicienilor. Deţinătorul tuturor secretelor din România este, după cum a susţinut şefa PMP, „şeful actual al Serviciului Român de Informaţii, Florin Coldea“. „Deci domnul Coldea este cel care, în acest moment, deţine această putere, pentru că deţine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor“, a declarat Elena Udrea, conform hotnews.ro. Altfel spus, din momentul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar faţă de Elena Udrea, la adresa Serviciului Român de Informaţii au fost lansate mai multe acuzaţii grave. Activitatea SRI-ului, de care se vorbeşte în interviul acordat hotnews.ro, nu seamănă deloc cu cea prezentată pe pagina oficială a instituţiei. Potrivit https://www.sri.ro/misiune-viziune-valori.html, misiunea SRI este reprezentată de „protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi pentru realizarea securităţii naţionale, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept“. „Împărtăşim viziunea unui stat democratic, cu securitate durabilă şi economie competitivă. În acest sens, acţionăm discret şi eficient, iar rezultatele muncii noastre reflectă corectitudine şi legalitate“, potrivit sursei mai sus citate. Pe scurt, ideea este următoarea: dacă asculţi interviul Elenei Udrea şi apoi citeşti pagina oficială a SRI, ai impresia că sunt instituţii total diferite. SRI-ul, serviciu a cărui activitate este descrisă pe Internet, pare că lucrează pentru omul de rând, pentru cel care trudeşte 10-12 ore/zi pe un salariu de câteva sute de lei, în timp ce SRI-ul menţionat în interviu activează pentru ei, pentru aleşii noştri. Câteodată, ai impresia că mecanismul SRI este creat special pentru ei, pentru cei care, o dată la câţiva ani, coboară printre noi din limuzinele de sute de mii de euro. Indiferent cine se află la putere, toţi vor să afle toate secretele adversarilor (politici) şi, la nevoie, să le folosească pe post de ciomege.   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.