Editorial Achiziţie cu dedicaţie… la PSD

Inevitabil, alegerea viitorului preşedinte al PSD m-a dus cu gândul la modalitatea în care se desfăşoară o achiziţie publică. Evenimentul propriu-zis, adică validarea „firmei câştigătoare“ va avea loc pe 18 octombrie, iar „deschiderea ofertelor“ se va petrece pe 11 octombrie în cadrul unor alegeri interne.
 
Până atunci, social-democraţii au parcurs etapele premergătoare, cum era şi firesc pentru cineva care vrea să demonstreze românilor că au de a face cu „o premieră“ pe scena politică autohtonă. Aşadar, anunţul a fost făcut public: scoaterea la mezat a funcţiei de preşedinte al PSD. A urmat întocmirea „Caietului de sarcini“. Numai că, aici, premiera a dispărut. Exact ca în cazul achiziţiilor publice, s-a putut lesne constata că acest „Caiet de sarcini“ a fost făcut cu dedicaţie. Vă sună cunoscut, nu?
 
Cum orice afirmaţie trebuie argumentată pentru a fi credibilă, să analizăm şi să sintetizăm. Trei, chiar patru aspiranţi la şefia PSD au fost „tentaţi“ să intre în competiţie, adică să cumpere Caietul de sarcini. Unul - Robert Negoiţă - s-a retras după 32 de ore de la înscriere din motive care nici până acum nu sunt clare plebei social-democrate. Alţi doi - Daniel Savu şi Nicolae Şerban - au crezut că pot trece peste prevederile din Caietul de sarcini şi vor obţine „contractul“, însă „ofertele“ depuse au fost invalidate de către membrii comisiei care le-a analizat, deoarece „dosarul“ s-a dovedit a fi incomplet. Ca şi în cazul achiziţiilor publice, „Caietul de sarcini“ are menirea sa, bine definită în legiuitorul PSD… în cazul de faţă. Şi, dacă este cu dedicaţie, nu mai există loc de negocieri.
 
Aşa au ajuns social-democraţii ca, din premiera promisă pe scena politică autohtonă, să se aleagă praful. Alegerea viitorului preşedinte al PSD, în persoana lui Liviu Dragnea, a rămas o simplă formalitate, după ce acesta a rămas „ofertantul“ unic în competiţie (care competiţie?). Promovarea va fi „legiferată“ pe 18 octombrie prin încredinţarea frâielor partidului, adică odată cu „semnarea contractului“ obţinut cu atâta trudă.
 
Aşadar, unde-i noutatea?! Şi ce, vi se pare ilegal?! Social-democraţii au respectat ad litteram prevederile legale în vigoare, iar contractul PSD va ajunge la „firma“ agreată, care a îndeplinit condiţiile impuse de viitorul beneficiar al „lucrării“, la data stabilită… 18 octombrie. Cum spiritul legii e sfânt la PSD, firma declarată câştigătoare va fi plătită la timp, iar noi, cei ce am asistat la această „premieră“, aşteptăm cu interes definitivarea lucrării în termenul stabilit în contract. Sperăm că nu vom asista la cârpeli ulterioare, că doar avem de-a face cu o firmă serioasă, şi nici la prea multe anexe ataşate contractului iniţial, ce ar majora preţul stabilit iniţial… cum se practică la noi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1668

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1344

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1168

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1387

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3469

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3687

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2953

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1381

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1297

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1414

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1606

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1544

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1461

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2017

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2600