Editorial Alegerea la care nu s-a gândit nimeni - Copilul sau locul de muncă?!

  • În lipsa unor bunici, a unor rude, ori a unor bone care să stea cu cei mici, părinții se văd nevoiți să facă o altfel de alegere.
  • Cât despre bone, este foarte greu să găsești un om de încredere chiar și într-o perioadă mai mare de timp, darămite pe ultima sută de metri, cum a fost anunțată vacanța aceasta.
  • Așadar, pentru mulți părinți din țară, vacanța se reduce la următoarea ecuație: copilul sau locul de muncă?
 
Iată-ne ajunși și aici: o vacanță de o lună, în mijlocul semestrului, creată „ad-hoc“, parcă la o pocnitură din degete.
 
Nu neg contextul epidemiologic actual și nici nu spun că era mai bine să fi fost școală online (deși măcar exisa o continuitate în procesul predare-învățare), dar nu pot să nu mă gândesc la două aspecte în legătură cu această vacanță prelungită.
 
Primul dintre ele este legat de faptul că tot mai mulți părinți sunt de părere că autoritățile au optat pentru o vacanță de acest gen, evitând școala online, pentru ca statul să nu mai fie obligat să achite sumele stabilite pentru părinții care nu au cu cine lăsa copiii acasă și care nu se pot duce la muncă atâta vreme cât cei mici sunt la cursurile online.
 
Legat de acest aspect, chiar nu am văzut niciun contraargument pertinent adus de politicieni.
 
Al doilea aspect legat de vacanța prelungită, care, de fapt, este în strânsă legătură cu primul, este reprezentat de faptul că, în toată țara, există mii și mii de părinți de copii preșcolari, ori de copilași mai mici care nu au efectiv cu cine să îi lase pe micuți.
 
Există un ordin prin care grădinițele nu pot funcționa pe perioada vacanței în localitățile unde incidența cazurilor noi din ultimele două săptămâni depășește 6 la mie.
 
Cum oamenii nu mai pot sta acasă cu cei mici, căci, în lipsa compensațiilor de la guvern pentru școala online, trebuie să meargă la muncă (sigur, cei care încă mai au un loc de muncă), mulți dintre ei se află în situația în care trebuie să aleagă între a sta cu copilul acasă și, respectiv, a-și păstra locul de muncă.
 
În definitiv, ce angajator (din privat) își permite, mai ales în situația economică actuală, să plătească timp de o lună un angajat care nu poate veni la muncă?

 
În lipsa unor bunici, a unor rude, ori a unor bone care să stea cu cei mici, părinții se văd nevoiți să facă o altfel de alegere.
 

Cât despre bone, este foarte greu să găsești un om de încredere chiar și într-o perioadă mai mare de timp, darămite pe ultima sută de metri, cum a fost anunțată vacanța aceasta.
 
Așadar, pentru mulți părinți din țară, vacanța se reduce la următoarea ecuație: copilul sau locul de muncă?
 
Grea alegere pe care, cu siguranță, guvernanții nu au luat-o în calcul când au stabilit vacanța de o lună.
 
Citește și:
 
Editorial
Închideți mall-urile, nu școlile, data viitoare!


Deciziile bulversante din educație au revoltat reprezentanții părinților

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație de aproximativ 300.000 de mii de lei organizată de Primăria comunei Nufăru

02 Feb 2023 1398

Tulcea Școala Gimnazială Nalbant va organiza o licitație pentru achiziția echipamentelor medicale anti-COVID

02 Feb 2023 1145

Editorial Cât timp vor mai fi ținuți părinții la gardul școlii? Peste tot s-au relaxat restricțiile impuse de pandemie

05 May 2022 2908

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu „Şcoala online impusă de pandemie a fost o catastrofă educaţională“

21 Apr 2022 1703

Ziua Națională a României, prilej de bucurie pentru elevii din Constanța (GALERIE FOTO)

01 Dec 2021 3107

Editorial Școala în vremea pandemiei și teama de infectare cu temutul virus. Mii de copii infectați de la începutul anului școlar

09 Oct 2021 3389

Începe școala! MapN, detalii despre colegiile naţionale militare şi şcolile de maiştri militari şi subofiţeri. Situația de la Constanța

13 Sep 2021 1810

Proces de interes național! Școala online, la un pas de a fi anulată la Constanța! (document)

19 Jul 2021 3114

Școala de Vară GPeC 2021 Cursuri intensive de E-Commerce și Digital Marketing

29 Jun 2021 2211

Rompetrol și Asociația Dăruiește Aripi au dotat 9 școli din zone defavorizate din județul Constanța cu echipamente IT complete

08 Apr 2021 2322

Editorial Închideți mall-urile, nu școlile, data viitoare!

15 Feb 2021 4112

Deja sătui de cursurile online care le-au confiscat socializarea „Școala Altfel” în pandemie a scos la iveală tendința elevilor de a lua în derizoriu activități făcute formal

15 Dec 2020 3538

Exemple de bune practici ale unităților de învățământ constănțene, la vreme de pandemie

02 Dec 2020 2731

Google marchează noul an școlar cu un Doodle special. Monica Anisie ne spune cum se suspendă cursurile dacă apar cazuri de Covid

14 Sep 2020 1863

Editorial Ajutor! Mă sufoc și m-am săturat

27 Aug 2020 3410