Editorial Au devenit sindicatele din învățământ portavocea ministrului Educației?


La începutul acestei săptămâni, Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a avut o întâlnire de lucru cu Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, și cu Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
La aflarea subiectelor puse în discuție, mulți cotizanți s-au întrebat ale cui interese le reprezintă acești lideri sindicali, întrucât lor li s-a părut că au dat-o la pace cu ministra, ba mai mult...

Trebuia să vedem negru pe alb că sindicatele nu abordează nicio problemă cu adevărat serioasă pentru profesori. Dureros!” este comentariul unui profesor dezamăgit de modul cum au tratat liderii sindicali întâlnirea cu ministrul. „Nu mai bine ieșim toți din sindicat? Ce mi-a dat mie sindicatul sau ministerul ca să pot desfășura activitatea on line? Doar niște coduri să intru pe platformă”, sună îndemnul altui nemulțumit. „Ce-mi place mie când sindicatele devin portavocea ministresei. Niște bufoni care în loc să apere drepturile celor care le umplu buzunarele cu bani grei, devin instrument de represiune. Adică șeful sindicalist nu a venit niciodată să mă întrebe ce probleme am, dar vine să mă inspecteze cum îmi țin activitățile online”, comentează un alt profesor.

Indignarea membrilor de sindicat a plecat de la faptul că reprezentanții sindicatelor și-au asumat ca, împreună cu inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ, să monitorizeze desfășurarea activităților didactice atât în sistem online, cât și față-n față.

Dar iată ce alte decizii s-au mai luat la întâlnirea de la care cotizanții aveau alte așteptări: angajamentul celor două federații reprezentative din învățământul preuniversitar de a susține demersurile Ministerului Educației și Cercetării, astfel încât toate cadrele didactice să utilizeze cu încredere tehnologia în activitățile de predare-învățare-evaluare în sistem online; realizarea unei declarații-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți, declarație care va veni în completarea prevederilor Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin această declarație este vizată protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi; simplificarea/eliminarea unor standarde ARACIP și promovarea lor prin hotărâre de guvern; continuarea procesului de debirocratizare a activității cadrelor didactice; acordarea posibilității cadrelor didactice de a oferi feedback, sub forma unui chestionar, pentru activitatea desfășurată de către conducerea unității de învățământ, pentru activitatea desfășurată la nivelul inspectoratului școlar și pentru activitatea elevilor; elaborarea de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a chestionarului de feedback pentru activitatea cadrelor didactice.

Cu aceste angajamente de susținere a activității ministerului, liderii sindicali nu au făcut altceva decât să dovedească o dată în plus că una vorbesc la ședințele cu cotizanții și alta este atitudinea lor când sunt față-n față cu „șefa”. Oare chiar niciuna din nenumăratele nemulțumiri care îi frământă zilele acestea pe colegii lor să nu fi fost necesar a se discuta, cu atât mai mult cu cât promisele măriri de salariu s-au „tăiat” și gata!, că doar nu o să facă grevă profesorii..

Am văzut și „respectuoasa rugăminte” adresată, zilele acestea, excelenței sale președintele pentru a promulga acordarea stimulentelor de risc, în valoare de 2.000 lei/luna pentru cadrele didactice și 1.500 lei/luna pentru cadrele nedidactice, dar oare să fie de ajuns lansarea în spațiul public a unei banale adrese? Întreb pentru un prieten sătul de promisiuni deșarte...


Citește și:


Prof. Sorin Mihai „Avem foarte multe unități de învățământ în mediul rural care funcționează sub efective”


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MEInfofrmare presa intalnire ministru - federatii sindicale educatie

02 Apr 2024 183

LIVE Principalele declarații făcute de Ligia Deca la finalul ședinței de Guvern (VIDEO)

12 Jun 2023 1177

„Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase!“ Greva din învățământ continuă! Cadrele didactice nu renunță la acțiunea de protest

05 Jun 2023 1089

Greva generală din Educaţie continuă! Anunțul sindicatelor din învățământ

28 May 2023 1397

Sindicatele din Învățământ „Salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă“

22 May 2023 1004

LIVE Salariații din sistemul de învățământ ies la protest. Prima manifestare are loc la Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Mar 2023 1561

Federațiile sindicatelor din învățământ Grevă de avertisment în educație. Ce nemulțumiri au sindicaliștii

15 Jan 2022 1592

Sindicaliştii din Educaţie ies în stradă și amenință cu greva generală. Ce nemulțumiri au

16 Dec 2021 1866

Federații din învățământ „Angajații din învățământ nu pot fi obligați să administreze elevilor testele pentru depistarea COVID-19“

13 Nov 2021 1645

Sindicaliștii din învățământ agită... apele

30 Jan 2018 2044