Editorial Baldachinele - problema sezonului estival 2019. Nimeni nu o poate rezolva


De vreo lună, asta numai anul acesta, o nouă problemă a apărut, de altfel, ca și în alți ani, între cei ce fac plajă, cei ce au închiriat sectoare de plajă și autorități.

Este o problemă care naște discuții ce s-au auzit, inutil, și anul acesta, inclusiv pe la ministere, primării, agenții de mediu, administrații naționale de profil.

De fapt, aici, în acest conflict, sunt două mari părți: cel ce vine cu cearșaful și cel ce închiriază plaja.
Fiecare crede că are dreptate. Primul - care vrea să așeze și el bucata de cearșaf și cel de-al doilea - care vrea să scoată cât mai mult și „cât mai“ ilegal de pe urma oricărui baldachin sau șezlong.
Iar de aici, tot felul de probleme.

Reclamații, controale de ochii soacrei, declarații de mai-mai să crezi că așa ceva nu va mai fi văzut pe litoralul românesc și câte alte asemenea.
Dar vorba românească se aplică și aici: ziua trece, leafa merge. Asta pentru cei ce au atribuțiuni de control și de luare de măsuri.
Pentru ceilalți, ziua trece, profitul crește.
Și nimeni nu înțelege de ce nu se aplică măsuri drastice pentru cei cu baldachinele și șezlongurile până în apa mării.
Iar cei ce înțeleg vorbesc doar cu niște cuvinte ce te duc cu gândul la închisul ochilor, care nu se lasă închiși oricum și oricând, ci doar atunci când este necesar.
Pentru că altfel așa ar trebui: fiecare sector de plajă închiriat este împărțit în două zone, una în proporție de 70%, pentru șezlonguri, cealaltă în proporție de 30%, pentru cei care vor să facă baie de soare pe cearșaf.
Iar fiecare sezon estival se încheie la fel cum a început: cu nervi de o parte și beneficii de cealaltă parte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decese Constanţa, 15 aprilie 2021

15 Apr 2021 2163

Taximetristul care a intrat cu maşina pe plajă, până la marginea apei, amendat cu 15.000 de lei (video)

14 Jul 2015 2270

Taximetristul care s-a dus să îşi ia clientul din buza mării, amendat cu 15.000 de lei ! (video)

13 Jul 2015 2849

Un taximetrist a intrat cu maşina pe plajă (video)

10 Jul 2015 2331