Editorial

Editorial Blocarea angajărilor, mărul discordiei între sindicaliştii din Învăţământ şi Ministerul Educaţiei. Se anunţă proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României să nu blocheze angajările în sistemul de educaţie prin măsura ce a fost propusă la rectificarea bugetară din această lună. În cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, de la nivel naţional, sunt foarte multe unităţi cu posturi unice, iar blocarea lor ar duce la o blocare a sistemului.
 
Mai exact, această hotărâre ar putea afecta tot ce înseamnă didactic auxiliar, dar şi o parte din nedidactic, mai ales în mediul rural. Dacă se decide blocarea posturilor unice, putem spune că unele şcoli nu îşi vor putea continua desfăşurarea activităţii.
 
„Avertizăm, pe această cale, că, din cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unităţi cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal şi de la plata dobânzilor”, se arată într-un comunicat al FSLI.
 
Sindicatele din învăţământ susţin că în majoritatea unităţilor şcolare nu poate fi aplicată formula propusă de Ministerul Finanţelor privind angajările în sistemul bugetar. Mai mult, măsura va conduce la reducerea mai multor posturi, printre care şi cele de secretară, contabili, laboranţi, bibliotecare, îngrijitoare.
 
Totodată, organizaţia sindicală îşi exprimă nemulţumirea şi faţă de diminuarea bugetului de personal al Ministerului Educaţiei Naţionale, în contextul în care o parte a cadrelor didactice nu încasează salariile la nivelul garantat de lege.
 
„Propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanţelor Publice include diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că MEN a făcut estimări greşite la cheltuielile de personal, şi cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti”, acuză FSLI.
 
FSLI demonstrează faptul că salariile categoriilor de angajaţi vulnerabili din învăţământ nu se calculează corect. Ei fac trimitere la un răspuns oficial primit de Ministerul Muncii, dar şi la instanţele de judecată ale căror hotărâri demonstrează modul incorect de calculare a salariilor. Astfel, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ ameninţă cu declanşarea unor acţiuni de protest dacă se vor pune în practică aceste măsuri propuse de Guvernul României, ce vor crea nemulţumiri în rândul salariaţilor din Educaţie.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicaliștii din învățământ agită... apele

30 Jan 2018 987

Editorial „Sindicalistul“ şi… educaţia

25 Jan 2018 956

FSLI anunță organizarea unui referendum privind declanșarea unei greve generale în educație

21 Nov 2013 1530

Interviu online cu Mitică Iosif, noul preşedinte al SLSIP Constanţa „Am colaborat cu doamna Ioana Purcărea pe tot parcursul celor trei mandate ale dânsei”

19 Apr 2013 3813