Editorial Când sportul nu e cel mai bun ambasador al României

Două evenimente regretabile, petrecute în preajma Zilei Naţionale a României (primul), iar apoi chiar de 1 Decembrie (al doilea), m-au dus cu gândul, o dată în plus, că noi, românii, facem ce facem şi, din când în când, parcă ciclic, ieşim în mod negativ în evidenţă în străinătate.

Ştirea despre incidentul din Israel, care i-a avut în prim-plan pe o jucătoare de tenis din Constanţa şi pe tatăl ei, a făcut vâlvă. Nu discut aici faptic ce s-a întâmplat şi care au fost motivele şi trăirile care au dus la acest nefericit eveniment, cert e că tatăl, care o şi antrenează pe tânăra de 16 ani, a fost reţinut timp de mai multe zile de autorităţile din Israel. Nu dă bine deloc la imaginea României asemenea episoade. Sigur, nu doar un câine, cel mioritic, e scurt de coadă. Au mai existat cazuri similare în sport (în general) şi în tenis (în special), de antrenori şi/sau părinţi care au sărit calul ori au avut atitudini nepotrivite, inclusiv în ce priveşte sportivi ori sportive mult mai cunoscute şi mai înalte ierarhic decât tânăra tenismenă. Şi, cu siguranţă, vor mai exista asemenea incidente. Însă ele nu apar totuşi la tot pasul, sunt izolate, iar pe această listă scurtă s-a înscris, din păcate, şi evenimentul din Israel. Palma de pe obrazul fetei a fost până la urmă şi o palmă pe obrazul României.
La patru zile distanţă de incidentul regretabil din Israel, tot în străinătate, dar în Arabia Saudită, alţi doi români, antrenori, au fost implicaţi şi ei într-un episod care a lăsat un gust amar. După multe contre în ţară, ei s-au întâlnit faţă în faţă şi printre nisipuri, chiar de Ziua Naţională a României, iar unul l-a lăsat cu mâna întinsă pe celălalt când cel de-al doilea a vrut să-l salute pe primul înaintea de începerea partidei dintre echipele pe care le conduc, Al Ittihad şi Al Hilal. Prezenţa în străinătate, în faţa atâtor şeici, dar şi spectatori, nu a avut darul de a vindeca, măcar de faţadă şi de ochii lumii, pentru doar o secundă, rănile verbale pe care cei doi şi le-au pricinuit reciproc, în ţară, ajungându-se astfel la penibila secvenţă a salutului ratat. Iată că sunt şi momente, precum cel din Israel şi cel din Arabia Saudită, în care sportul nu e cel mai bun ambasador al României.