Editorial Cazurile „Săpăligă“ şi Christoph Daum. Asemănări şi deosebiri

Dacă, la fotbalul adevărat, ne-am convins ce ne poate pielea, tricolorii părăsind pe uşa din dos Campionatul European din Franţa, există totuşi un capitol la care suntem campioni, şi nu doar continentali, ci chiar mondiali!

Un episod recent mi-a reconfirmat că avem marele talent de a ne face de râs în faţa străinilor. Înscăunarea germanului Christoph Daum în funcţia de selecţioner al echipei reprezentative a împărţit România fotbalistică în două: pro şi contra tehnicianului de 62 de ani. Fiecare (fie că e vorba de antrenori, conducători, patroni, jucători sau simpli microbişti) s-a aşezat de o parte şi de alta a baricadei în funcţie de interesul personal sau, pur şi simplu, de gradul de încredere în capacitatea antrenorului neamţ de a revigora Naţionala României.

Contestatarii preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu aveau din start cum să privească cu ochi buni decizia de o asemenea importanţă a federalilor, care l-au ales pe Daum. Astfel că acesta a picat la mijloc într-un adevărat meci de box, în care, vrând-nevrând, mai primeşte şi el, din când în când, căte o directă la figură ori un upercut la ficat. Ca la orice început, cu atât mai mult cu cât se află în premieră în postura de selecţioner, omul este efervescent şi vrea să se implice în cât mai multe. Urmăreşte stranieri la meciurile echipelor lor (de curând a fost în Bulgaria), vine la meciuri în România, vrea să vorbească cu antrenori români.

Christoph Daum pare pus pe fapte mari. Că va reuşi sau nu ca selecţioner, asta e altă poveste. Însă, după părerea mea, ar fi trebuit să i se acorde tot concursul atunci când a avut iniţiativa întâlnirilor sale cu tehnicieni ai unor formaţii din ţară. Unii au dat curs cererii sale de dialog, alţii nu au făcut-o. Daum nu e totuşi un neica nimeni, pe care să-l ţii la uşa vestiarului. Are câteva titluri de campion naţional (unul chiar în Germania) şi şi-a construit o anumită imagine ca antrenor (nu discut aici de problemele sale personale). În străinătate, e respectat, la noi nu. Cum spuneam, avem marele talent de a ne face de râs în faţa străinilor şi a da cu bâta în baltă. Chestie în primul rând de respect.

Cazul „Daum“ mi-a adus aminte de un alt episod, oarecum asemănător, petrecut la Constanţa, în primul mandat ca antrenor al FC Farul al lui Ion Marin. „Săpăligă“ a dorit să vadă, într-un trial, ce are mai bun judeţul Constanţa în materie de jucători. Pe atunci încă se mai putea alege, erau multe echipe constănţene în ligile inferioare, de la care vârfurile veneau la Farul. Selecţia s-a făcut pe terenul secund al Farului, iarna. La acţiune a fost prezent inclusiv reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa, vicepreşedintele Voicu Săbău, care s-a implicat şi i-a dat tot sprijinul lui Ion Marin. În ce-l priveşte pe Daum, acesta n-a avut acelaşi „noroc“. Sunt mulţi în România, din fotbal, care-şi doresc ca germanul să nu reuşească. Dominat de asemenea atitudini şi răutăţi, fotbalul românesc, cel care, oricum, e bolnav, îşi micşorează şi mai mult şansele de a se însănătoşi.