Editorial Cel mai „înjurabil“ primar


De departe, oraşul nostru se află în prezent sub mandatul celui mai „înjurabil“ primar. Şi nu neapărat al celui mai non-întreprinzător edil-şef (căci, după anii petrecuţi sub cizma de asalt a fostului primar, oricine ar fi apărut în fruntea oraşului nu ar fi avut cum să fie efectiv mai rău), ci doar al celui mai hulit dintre toţi. Şi nu deplâng situaţia, nu deplâng pe nimeni, ci doar constat.

Astfel, constat cu oarecare amuzament, recunosc, cărămizile ce răsună în spaţiul virtual când „greii“ indignaţi ai oraşului se bat cu ele în piept, emoţionându-se numai la gândul câtorva proiecte pe care le-ar face ei ca primari. Acelaşi amuzament mă încearcă şi când mă gândesc sau, mai bine zis, când mă întreb unde erau aceşti grei pe vremea fostului primar, care nu se sfia să îşi arate dezinteresul pentru oraşul cârmuit cu orice prilej.

Unde erau oare indignaţii din mediul online de acum, pe vremea când se ciopârţea oraşul în funcţie de interesele momentului, pe vremea când în parc răsăreau malluri, pe vremea când X devenea „moştenitor“ al terenurilor Constanţei, pe vremea când libertatea de exprimare rămăsese o formă fără fond?

Aaaaa, da. Paradoxul este că, deşi se întâmplau multe grozăvii în vremurile (nu demult) apuse, nimeni nu zicea mai nimic, nimeni nu îşi exprima măcar o părere că, poate, nu ar fi bine aşa.

Iar asta tocmai pentru că, în „vechiul regim“, fostul primar nu stătea la discuţii: dacă se simţea insultat ori luat la bani mărunţi (chiar şi pe bună dreptate) reacţiona imediat - fie printr-o apostrofare directă tradusă printr-un limbaj al străzii bine însuşit, fie printr-o acţiune în instanţă, a se citi „proces„, în care tariful standard pentru lezarea demnităţii sale era de 200.000 de lei. Iar fostul primar nu prea pierdea procesele la Constanţa.

Vă daţi seama, dacă până şi Poliţia Română a fost obligată să îi achite daune de 50.000 de lei (reduse de la 200.000) - atenţie: pentru un comunicat de presă! -, cam cum stăteau lucrurile pe la noi în acele vremuri.

Ceea ce ne aduce la cum stau lucrurile în prezent şi la motivul pentru care avem acum cel mai înjurabil primar. Aşa cum am spus, nu e pentru că ar fi, în mod neapărat, chiar cea mai proastă administraţie locală. Ci e pentru că „se poate“. Acum, chiar şi la Constanţa se poate să îţi beşteleşti liniştit primarul, fără să ţi se întâmple nimic. Şi, unde am avut de-a face cu „cenzura“ asta întinsă pe mai bine de 10 ani, parcă nici nu mai contează cine e primar acum, ce a făcut sau ce nu a făcut. Îţi vine doar să-i zici de să-i meargă fulgii, vorba aia, să te mai răcoreşti niţel. Mai ales că platformele online permit şi facilitează în ultimii ani mult mai multe „luări de poziţie“ faţă de anii anteriori.

A nu se înţelege că deplâng fostul regim, că sunt nostalgic după abuzurile comise în sfera libertăţii de exprimare ori că îndemn la atitudini similare în prezent. Nicidecum. Ci doar constat că e mult mai uşor să fii „erou“ când eşti sigur că mămăliga nu explodează.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 166

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 546

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 870

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1573

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1056

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 1543

3 ani de închisoare cu suspendare pentru Magdalena Neague, primarul comunei Bărăganu! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

27 Mar 2024 558

#citeșteDobrogea Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 511

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 2510

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 564

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 617

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 433

Ședință CLM Constanța Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 461

Ședință CLM Constanța Consilierii locali discută emiterea avizului pentru Casa Bălașa Funeral SRL (DOCUMENT)

24 Mar 2024 377

Ședință CLM Constanța Consilierii aprobă un PUD pentru ridicarea unei locuințe pe strada Iosif Ivanovici (DOCUMENT)

24 Mar 2024 353