Editorial Colectiv, în așteptarea sentinței finale! Am învățat ceva?


 
  • Cei trei patroni ai clubului Colectiv (Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) au luat câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Vineri, 30 octombrie 2015, ziua în care aproximativ 70 de familii din România au aflat că cei dragi au pierit în ceea ce avea să devină cel mai grav incendiu din țara noastră, de după anul 1989. Vorbim despre incendiul de la clubul Colectiv, din București, în care aproximativ 70 de persoane au murit, atât în noaptea respectivă, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
 
În dosar, Cristian Popescu Piedone, primar al Sectorului 4, a fost condamnat în primă instanță  la 8 ani și 6 luni de închisoare.
 
Asta, în timp ce cei trei patroni ai clubului Colectiv (Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) au luat câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Daniela Niţă - șefa firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.

George Matei şi Antonina Radu, pompieri ai ISU Bucureşti - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Societatea comercială Colectiv Club S.R.L. a fost condamnată la o amendă în valoare de 2.350.000 de lei.
 

De asemenea, Tribunalul București a admis în parte acțiunile civile și a dispus acordarea unor despăgubiri totale în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro.
 
În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel București, instanță ce se va pronunța definitiv pe data de 03 martie 2022.

 
Ce se va întâmpla după sentința Curții de Apel București? Cei găsiți vinovați vor fi încarcerați, iar nouă nu ne rămâne decât să sperăm că nu vom mai trece printr-o altfel de tragedie.  
 
Pentru că nicio despăgubire și nicio pedeapsă privativă de libertate nu îi va aduce înapoi pe cei trecuți mult prea devreme în lumea celor drepți.

Ce s-a schimbat după această tragedie? Șefii instituțiilor din sistemul medical. Ei au fost schimbați, nu sistemul în sine.
 
Amintim că printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012).
 
Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Șase ani de la tragedia Colectiv. Fotografiile victimelor, expuse în holul Senatului României (video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șase ani de la tragedia Colectiv. Fotografiile victimelor, expuse în holul Senatului României (video)

02 Nov 2021 733

Florin Cîțu, la șase ani de la tragedia Colectiv „Durerea este la fel de mare”

30 Oct 2021 1031

Se împlinesc șase ani de la tragedia Colectiv. Ce evenimente pentru comemorarea victimelor vor avea loc astăzi

30 Oct 2021 792

Filmul „Colectiv”, dublu nominalizat la Oscar, difuzat în Marea Britanie, pe BBC

30 Mar 2021 1261

Dosarul Colectiv! Printre decedați, o tânără din Constanța. Urmează un nou termen de judecată

14 Jan 2021 1356

Colectiv – Cinci ani de la tragedie. Victimele de la Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

30 Oct 2020 2294

Judecata dosarului Colectiv, amânată la Curtea de Apel București! Când a fost stabilit noul termen

19 Sep 2020 1431

115 ani de închisoare la fond Când va avea loc primul termen în apelul dosarului Club Colectiv

16 Jul 2020 1050

Tribunalul Bucureşti continuă dezbaterile finale în dosarul Colectiv

02 Dec 2019 1126

70 de morţi după un incendiu într-un club din Bucureşti. Azi, un nou termen în proces

09 Nov 2018 1426

Rugăciuni şi lacrimi, la trei ani de la tragedia din Colectiv

31 Oct 2018 1199

Trei ani de la Colectiv Victimele teribilului incendiu de la Colectiv, comemorate la Constanţa (video)

30 Oct 2018 1346

Trei ani de la tragedie Viorica Dăncilă, mesaj pentru victimele incendiului de la Colectiv

30 Oct 2018 1150

Care este mesajul uneia din victimele de la Colectiv, la împlinirea a trei ani de la tragedie

30 Oct 2018 844

Au trecut trei ani de la incendiul din clubul Colectiv din București. 64 de persoane au decedat

30 Oct 2018 1437