Editorial Constanţa, sub Cod Portocaliu de ninsoare, în prag de Mărţişor. Cine au fost eroii acestor zile

În prag de Mărţişor, judeţul Constanţa şi mai multe judeţe din ţară s-au aflat sub Cod Portocaliu de vreme severă. Prognoza meteorologilor s-a adeverit, astfel că, timp de câteva zile, a nins neîncetat, iar peste Constanţa s-a aşternut un strat mai mult decât generos de zăpadă.
 
Ca de obicei, zăpada a venit şi cu probleme, mai ales că viscolul a împiedicat deszăpezirea autostrăzilor şi a drumurilor din judeţ, astfel că multe căi de acces au fost închise câteva zile bune. Cum era de aşteptat, au apărut şi cârcotaşi care au „taxat“ activitatea echipajelor de deszăpezire fără să cunoască situaţia de pe teren, unde, în unele cazuri, zăpada era mult mai înaltă decât utilajele de deszăpezire.
 
Autostrada Soarelui, care face legătura dintre Bucureşti şi Constanţa, a fost închisă timp de mai multe zile, pentru că vântul care a bătut cu putere aducea înapoi toată zăpada înlăturată de drumari. Măsura a fost luată mai mult pentru a veni în sprijinul şoferilor, ce riscau astfel să rămână blocaţi în plin câmp cu maşinile şi să fie apoi nevoiţi să solicite ajutorul autorităţilor.
 
De departe, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi angajaţii de la Drumuri au fost cei care au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca problemele să se rezolve cât mai repede. O imagine cu un poliţist din Constanţa care făcea faţă viscolului a devenit virală pe internet. Nu a fost trecută cu vederea nici munca pompierilor care, de multe ori, au fost nevoiţi să care oameni în spate până la şenilate sau la maşinile de intervenţie, astfel încât aceştia să ajungă cât mai repede la unităţi sanitare pentru a li se acorda îngrijiri medicale.
 
Nici jandarmii din Constanţa nu au avut vreme de respiro. Au ieşit cu lopeţile pe străzi sau în curtea unor instituţii din Constanţa şi au ajutat la deszăpezire. Astfel, cu ajutorul militarilor de la Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, a fost înlăturată zăpada depusă atât în faţa heliportului, cât şi în curtea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa. Munca jandarmilor a fost apreciată de mulţi cetăţeni, dar au existat şi voci care se întrebau ironic unde sunt cei care primesc ajutor social din partea autorităţilor şi de ce sunt nevoiţi jandarmii, pompierii sau militarii să iasă la deszăpezit, în timp ce asistaţii social sunt nevoiţi să stea în casă, la căldurică. Dar acesta poate fi un alt subiect.
 
De departe, cei mai fericiţi în urma ninsorilor sunt elevii care au beneficiat de o vacanţă forţată, deoarece săptămâna trecută nu au mers deloc la şcoală. Vor recupera, cu siguranţă, orele pierdute, dar au profitat de o ieşire la bulgăreală şi săniuş cu prietenii în această perioadă.
 
Nu la fel de fericiţi au fost comercianţii de măţişoare, care au fost foarte afectaţi de vestea că şcolile au fost închise de 1 martie, zi în care vânzările creşteau considerabil, pentru că majoritatea elevilor cumpărau simbolurile primăverii pentru a le oferi învăţătoarelor, profesoarelor sau colegelor.
 
O altă problemă care apare în Constanţa după o ninsoare atât de serioasă este cea a locurilor de parcare. Şoferii care reuşesc să îşi scoată autovehiculele din mormanul de zăpadă se trezesc, la întoarcerea acasă, că alt şofer le-a ocupat locul proaspăt deszăpezit, astfel că sunt nevoiţi să o ia de la capăt cu lopata prin zăpadă.
 

Dar toate acestea fac parte din farmecul iernii, care, în prag de Mărţişor, a revenit la malul mării, mai furioasă ca în lunile decembrie sau ianuarie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 504

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 337

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 427

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 597

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 550

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 566

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 422

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 516

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 729

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 476

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 816

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 469

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 829

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 670

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 929