Editorial Constănțeni, voi cunoașteți Regulamentul parcărilor publice din oraș?!

 
 
  • În prezent, există cel puțin două dosare pe rolul instanțelor din Constanța unde încă s-ar putea pronunța o decizie de anulare a Regulamentului parcărilor publice din municipiu.
  • Rămâne de văzut care va fi decizia instanței.
  • Între timp, însă, aș recomanda municipalității să facă demersuri pentru familiarizarea oamenilor cu prevederile exacte, actuale ale regulamentului, așa încât să nu existe neclarități.
 
A trecut mai bine de un an și jumătate de când Constanța beneficiază de un nou Regulament al parcărilor publice din municipiu, după ce regulamentele vchi au fost definitiv anulate în instanță.
 
După multe încercări de anulare în justiție, dar și după multe modificări sau amendamente propuse ori adoptate în timpul ședințelor de consiliu local, constat tot mai mult, dincolo de legalitatea ori oportunitatea acestui regulament, că prevederile acestuia nu sunt însușite întocmai de participanții la trafic, deși, culmea, tocmai acesta este scopul unei astfel de reglementări.
 
Din constatările mele, pot trage următoarele concluzii: oamenii nu mai știu când sau dacă este vreodată gratuită parcarea în zonele prevăzute cu indicatori privind taxarea – în prezent, potrivit ultimelor modificări, taxa pentru parcarea în astfel de locuri nu se percepe în timpul sărbătorilor legale, nici în intervalul 20.00 – 08.00 și nici în week-end, cu excepția Zonei 0, de pe 1 iunie până pe 31 august.
 
De asemenea, oamenii nu știu ce se va întâmpla cu locurile de parcare de la blocuri, la finele anului, după ce, în 2021, consilierii locali au amânat discuția privind redistribuirea acestor locuri pentru un an.
 
În plus, există neclarități și cu privire la parcările de reședință, în contextul în care nu toate parcările de la blocuri sunt semnalate ca fiind parcări de reședință.
 
Acestea sunt doar câteva dintre neclaritățile pe care le-am identificat așa, pe moment, să spun.
 
Nu mai menționez nimic legat de plata prin SMS, este deja altă poveste.
 

În prezent, există cel puțin două dosare pe rolul instanțelor din Constanța unde încă s-ar putea pronunța o decizie de anulare a Regulamentului parcărilor publice din municipiu.
 
Rămâne de văzut care va fi decizia instanței.

 
Între timp, însă, aș recomanda municipalității să facă demersuri pentru familiarizarea oamenilor cu prevederile exacte, actuale ale regulamentului, așa încât să nu existe neclarități.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
LIVE VIDEO-TEXT
Consiliul local al municipiului Constanţa a decis - Parcarea va fi gratuită zilnic între orele 20.00 și 8.00 pe tot parcursul anului

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un șofer din Constanța cere înapoi taxa pentru locul de parcare din Inel II, până la amenajarea corespunzătoare a parcării! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

25 Mar 2024 727

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Cartierul Anadalchioi va fi modernizat

06 Mar 2024 707

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 607

Auto Lux Trading SRL investește la ieșirea din municipiul Constanța. Iată ce urmează să construiască

26 Feb 2024 960

Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

25 Feb 2024 857

Mentenanța pentru soft-urile de gestionare a parcărilor de reședintă din municipiul Constanța va fi realizată de Nanoterra SRL (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 534

Primăria Constanța S-a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul parcărilor supraetajate

06 Feb 2024 646

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3869

Taxa pe un loc de parcare din cartierul Inel II Constanța, decisă de Curtea de Apel

28 Jan 2024 1982

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1273

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Se renunță la judecată?

09 Jan 2024 830

Licitații publice Serviciul de mentenanță a sistemului de plată a parcărilor publice prin sms din municipiul Constanța, scos la licitație pentru suma record de 380.729 euro!

28 Dec 2023 1119

Primarul Municipiului Constanța a pierdut procesul privind locurile de parcare gratuită pentru persoanele cu dizabilități! Motivarea tribunalului (DOCUMENT)

27 Dec 2023 10627

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 678

Primăria Constanța, obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități! Primarul pierde procesul (MINUTA)

21 Nov 2023 1128