Editorial

Editorial Coronavirus. Testați prima dată cadrele medicale!


Oamenii raționali ne transmit să păstrăm un echilibru zilele acestea între nevoia vitală de informații reale pe tema COVID-19 și overflow-ul pe acest subiect ce a acaparat, lesne de înțeles de ce, atenția întregului mapamond. Cu toate acestea, parcă e greu de păstrat aurita cale de mijloc în ultimul timp, când au început și în România decesele cauzate de SARS-Cov2.
 
Cu toate acestea, cred și eu, asemenea multor altora dintre noi, că ziua în care vom lăsa panica să pună stăpânire totală pe noi și să ne dicteze acțiunile va fi ziua în care vom avea doar de pierdut. Legat de panică, am văzut și eu știrile din aceste zile potrivit cărora ar urma testarea tuturor bucureștenilor pentru Coronavirus și nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva panica este, totuși, cea care ne îndeamnă spre astfel de măsuri. Voi explica de ce.
 
Nu neg, ideal ar fi să putem testa toți cetățenii care au avut contact cu persoane pozitive la COVID-19, ori să îi testăm pe toți cei ce vin din străinătate și acum se află în carantină, ori să testăm, așa, preventiv, toată populația.
 
Dar ar fi oare o măsură oportună, eficientă, în situația în care ne aflăm acum? Voi exemplifica: avem spitale întregi închise din cauza unor suspiciuni de Coronavirus, avem zeci de cadre medicale aflate în autoizolare după ce au luat contact cu pacienți ulterior confirmați cu COVID-19, avem medici și asistente, de care avem atâta nevoie în această perioadă critică, trași pe dreapta, așteptând să treacă două săptămâni, să vadă dacă le apar ori ba simptome. Încă și mai rău, avem cadre medicale care se prezintă în continuare la muncă și intră în contact cu pacienții, neștiind dacă sunt infectate sau nu. Avem și cazul spitalului bucureștean, unul dintre primele focare, unde un pacient ce nu a spus adevărul a reușit să infecteze atâția oameni. Avem și cazul spitalului din Suceava, unde cadre medicale infectate și sănătoase, deopotrivă, au fost puse să stea împreună, așteptând încă nu se știe ce.
 
În întreg acest tablou trist și, mai degrabă, sumbru, oare chiar este o prioritate testarea tuturor bucureștenilor? Puteau fi ei și ieșeni, constănțeni, brașoveni, nu contează, eu îmi ridic aceeași întrebare: în situația în care ne aflăm, nu credeți că această acțiune de testare la scară largă ar fi mult mai eficientă dacă ar fi testați mai întâi salvatorii, cei din prima linie? Cei pe care ne place să îi lăudăm din vorbe (că doar nu ne doare gura, nu?), dar pe care întârziem să îi ajutăm cu fapta (inclusiv cu simplul fapt de a sta acasă, cum ne roagă). Nu mai bine am termina mai întâi de testat cadrele medicale, salvatorii, oamenii veniți din străinătate și aflați în carantină, forțele de ordine și de intervenție, iar abia apoi am trece la testarea populației așa, în general, just in case?
 
Nu mai bine am da eficiență acestor testări, în loc să lăsăm panica să pună stăpânire pe noi și să luăm decizii neinspirate? Întreb pentru un prieten.
 
Citește și
 
Fotoreportaj Străzile din Constanța, pustii, faleza de la Cazinou, neobișnuit de liberă. Constănțenii respectă carantina în municipiu (galerie foto+video)

Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța „Aproape în fiecare zi, câte un pacient pleacă acasă negativ, vindecat”

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce se întâmplă cu dosarul fostului director din Primăria Constanța, care a dat în judecată instituția pentru a reveni pe post

06 Jun 2020 976

Un angajat al Penitenciarului Iași, infectat cu coronavirus

05 Jun 2020 276

Coronavirus România. Decesul 1316. Detalii despre acest caz

05 Jun 2020 530

„Nu prezentăm semne de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2“ Cum arată o „(Notă de) rezervare“ la restaurant, în vreme de Coronavirus. Ce date conține

05 Jun 2020 986

Avocatul Poporului solicită reglementarea urgentă a internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19

05 Jun 2020 320

Noi decese din cauza COVID-19. Printre victime, un bărbat și o femeie din județul Tulcea

05 Jun 2020 543

Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus

05 Jun 2020 545

Coronavirus în Penitenciarul Galați Precizări suplimentare de la Administrația Națională a Penitenciarelor

05 Jun 2020 336

Coronavirus! 14.145 de persoane au fost declarate vindecate și externate

05 Jun 2020 621

Un angajat al Penitenciarului Craiova, confirmat pozitiv la testul efectuat pentru coronavirus

05 Jun 2020 618

Coronavirus Alte trei persoane și-au pierdut viața în România. Numărul total al deceselor a ajuns la 1.308

05 Jun 2020 695

Coronavirus Bulgaria va elimina toate restricţiile impuse în urma pandemiei de COVID-19 începând din 15 iunie

04 Jun 2020 395

GCS Au fost anunțate noi decese din cauza COVID-19. Numărul total de morți trece de 1.300

04 Jun 2020 707

Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus

04 Jun 2020 632

Ministrul Agriculturii a făcut anunțul Un angajat, confirmat cu coronavirus. Ce măsuri au luat autoritățile (video)

04 Jun 2020 497