Editorial Cum este să fii pacient în România. Există mobilizare pentru orice bolnav sau doar pentru cei din categoria VIP?

Să fii pacient în România a devenit în ultimii ani un act de extrem curaj. De acest lucru m-am convins săptămâna trecută, după ce am analizat două cazuri extrem de mediatizate. Unul dintre acestea este cel al actorului Florin Busuioc, care a suferit un infarct în timpul unui spectacol susţinut la Craiova.
 
Mobilizarea care a avut loc în acest caz a scos la iveală deficienţe grave ale sistemului medical, deficienţe care în cazul unui pacient obişnuit, ce cotizează zeci de ani la sistemul de sănătate, pot fi fatale.
 
În cazul lui „Busu“, care sperăm să treacă peste această cumpănă cu bine, a fost nevoie de mobilizare de la cel mai înalt nivel pentru a se asigura tratamentul optim. Cu toate că la spitalul din Craiova există o clinică utilată cu tot ce trebuie, nu există şi personal specializat cu linie de gardă pentru a se interveni în astfel de cazuri extreme.
 
Pentru Florin Busuioc au fost chemaţi medici de acasă şi s-a intervenit la timp, astfel că acum este în viaţă. Cu siguranţă există şi cazuri mai puţin fericite, ale unor oameni care nu au relaţii la minister şi care au avut un de un deznodământ mai puţin fericit.
 
De ce oare nu se poate să beneficieze toţi pacienţii de o astfel de mobilizare, oare banii pe care îi achită fiecare cetăţean lunar la sistemul de sănătate nu sunt la fel cu cei achitaţi de pacienţii din categoria VIP?
 
Cel de-al doilea caz ce a beneficiat de o atenţie sporită din partea mass-mediei a fost cel al tânărului din Neamţ rănit grav într-o explozie. După ce a fost refuzat de mai multe unităţi sanitare din ţară, pe motiv că toate cele 11 paturi pentru mari arşi din România erau ocupate, a fost transferat cu o aeronavă în Belgia.
 
A durat ceva până a ajuns în Belgia, mai ales că a fost necesar ca Ministerul Sănătăţii a fost nevoit să achite în avans cheltuielile medicale. Din păcate, în acest caz, deznodământul a fost unul nefericit, deoarece tânărul a murit zilele trecute în spitalul din Belgia. Mai mult, specialiştii de la spitalul din Belgia au precizat că pacientul a ajuns la unitatea sanitară şi cu două bacterii intra-spitaliceşti.
 
Este grav că, la trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, în România nu s-au schimbat foarte multe şi pacienţii care au nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după astfel de evenimente au zilele numărate dacă nu au şansa să ajungă la spitale din străinătate.
 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis că marile centre de arşi vor începe să fie construite, conform procedurilor, la sfârşitul lui 2019. Mai exact, patru centre se construiesc noi, la Grigore Alexandrescu, la Bagdasar-Arseni în Bucureşti, la Timişoara şi la Târgu Mureş. Iar la Iaşi este cel existent, construit deja, şi care urmează să fie dotat.
 
În concluzie, a fi pacient în România este un act de curaj, astfel că cel mai bine este să avem grijă să nu avem nevoie de asistenţă medicală. Din păcate, nici la capitolul prevenţie nu stăm foarte bine, având în vedere că pentru programările la analize cu bilet de trimitere este nevoie de programare cu săptămâni sau luni înainte.

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 389

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 586

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 544

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 561

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 418

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 509

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 725

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 471

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 811

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 465

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 825

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 659

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 923

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 500

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 783