Editorial Cum luptă Cartel Alfa Constanța împotriva intereselor celor pe care îi reprezintă

Un singur primar a decis să se alăture întâlnirii sindicaliştilor din administraţia publică, care s-au reunit, miercuri, în Constanţa, pentru a discuta, din nou, problema salarizării ineficiente a personalului. Întâlnirea a fost organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel ALFA“ şi s-a desfăşurat în incinta Casei de Cultură, iar singurul primar care, atenție, a răspuns unei invitații a fost poftit „pe ușă afară“.
Vorbim de un primar care a câștigat ultimele alegeri în calitate de independent și care, culmea, a fost trimis acasă, pentru că ar politiza discuțiile sindicaliștilor. Astfel și-au justificat atitudinea față de primar liderii Cartel Alfa Constanța.
Este incredibil cum își justifică un lider de sindicat, în cazul nostru, liderul Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat, decizia de a-l întoarce din drum pe Valentin Vrabie și a-i închide ușa sindicalistă în nas. „Nu Cartel Alfa a făcut invitaţia de această dată, ci FNSA!“, a declarat în mod uluitor Ion Caraignat.
Primarul Valentin Vrabie nu a fost primit la ședința sindicaliştilor din administraţia publică, fiind cunoscută opoziția sa cu privire la politica dusă de Consiliul Județean Constanța (CJC). O spune chiar un lider de sindicat din teritoriu, devenit, între timp, fost lider. „Mi s-a spus că… prezenţa acolo a domnului primar nu ar da tocmai bine, având în vedere faptul că el este cel care a organizat acea acţiune de protest din luna aprilie în faţa sediului Consiliului Judeţean Constanţa“, a declarat liderul de sindicat al nucleului sindical al angajaţilor din Primăria comunei Peştera, Mirela Căpriceru.
Altfel spus, Valentin Vrabie a fost trimis acasă din cauza opoziției sale împotriva conducerii CJC. Dar oare, vrând-nevrând (nu ne-am lămurit ce își doresc de fapt!), sindicaliștii, prin revendicările pe care le susțin, nu au, în momentul de față, o atitudine de opoziție față de conducerea Guvernului, criticând promblema salarizării ineficiente a personalului din administraţia publică?
Ce să înțelegem? Că așa cum Guvernul îi poftește mai tot timpul pe sindicaliști pe ușă, așa l-au trimis și ei pe Vrabie acasă, pe singurul primar din județ care s-a arătat interesat de întâlnirea lor? 
Suntem curioși ce au de spus liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, cei care l-au invitat pe Valentin Vrabie și, cel mai probabil, și pe alți primari din județ, la întâlnirea de la Casa de Cultură, cu privire la cele întâmplate miercuri în Constanța.
Ar fi de dorit să aflăm și ce-i vor transmite liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie liderului Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat.
Este absurd să credem că Vrabie a fost singurul primar invitat de FNSA la întâlnirea din Constanța. La cum stau lucrurile, cel mai probabil, și ceilalți primari au fost înștiințați de sindicaliști să stea în banca lor.
Cert este că singurul primar care s-a deplasat spre Constanța pentru întâlnire a fost atenționat să se întoarcă din drum. Însă tot el este singurul primar care a anunțat public că mărirea salarială care i-a fost aprobată de Guvern de la 1 iulie (toți primarii și viceprimarii au salarii majorate de la 1 iulie) o va împărți colegilor săi din Primărie. Vrem să credem că, în semn de protest, o poziție similară vor adopta și ceilalți primari din județ. Cât despre acțiunile revendicative ale Cartel Afla, nu știm cât interes mai pot avea acestea, atâta timp cât Cartel Alfa Constanța ne-a demonstrat, prin episodul de miercuri, că luptă împotriva intereselor celor pe care îi reprezintă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce se va întâmpla cu cei 87 de angajați ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase cărora le expiră detașările la sfârșitul săptămânii?

16 Mar 2022 5016

SANITAS Constanța. Încă o zi de protest (galerie foto+video)

29 Oct 2021 2576

SANITAS Constanța. Membri de sindicat din DGASPC își cer drepturile (galerie foto și video)

26 Oct 2021 2756

DGASPC, pe un butoi de pulbere! CJC caută soluții, angajații se pregătesc de proteste

21 Oct 2021 2316

Constanța. Protest al angajaților ARSVOM împotriva trecerii în subordinea IGSU (galerie foto)

22 Jul 2021 2942

Participă și 15 membri de sindicat din cadrul din cadrul Federației Chimie- Petrochimie Lazăr Edeleanu Năvodari Noi proteste în fața Guvernului României

14 Apr 2021 1747

Se înființează Consiliul Consultativ al societății civile. Funcționează în subordinea Consiliului Județean Constanța. Cine face parte din el?

10 Feb 2021 1914

UPDATE Poziţia oficială a CN APMC Bogdan Hossu - "CN APM Constanţa nu are în prezent un contract de operare pentru serviciile de stingere a incendiilor"

18 Jul 2019 1830

UPDATE. Imagini de la eveniment. „STOP Legile Justiției! Nu scăpați!“ Protest de amploare în această seară la Constanța (galerie foto + video)

26 Nov 2017 5885

Protest în fața Prefecturii Constanța. Ce revendicări au sindicaliștii (galerie foto+video)

27 Sep 2017 4387

Anunţuri 19 mai 2017

19 May 2017 2537

Liderul Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat, la judecată cu Casa Judeţeană de Pensii

15 Oct 2016 3241

Nu vor modificarea CA-ului Oil Terminal SA Peste 100 de sindicalişti din Constanţa au cerut demisia ministrului Grigorescu (galerie foto)

07 Oct 2016 3207

Discuții despre majorarea salariului minim, la Ministerul Muncii. La cât ar putea ajunge venitul minim garantat

23 Aug 2016 2398

Să protesteze alţii! Angajaţii CJC au spus „pas“ şi grevei generale de azi

12 Jul 2016 1951