Editorial Cum punem Constanța pe picioare? De unde știu că sunt pe drumul cel bun?

 

• Plecăm la drum și nu știm unde ajungem. Venim pe lume cu un țipăt și ne stingem în tăcere.

Fiecare pas în direcția potrivită ni-l arată pe următorul. Lăsăm în urmă bucățele de suflet, un șir de amintiri ce ne ajută să ne întoarcem spre casă, ca în povestea cu Hansel și Gretel. Câteodată ne simțim pierduți. În momentele cheie, este important să schimbăm planul sau modalitatea de ajunge acolo unde visăm să fim. Există multe căi de a ajunge în vârf.

O cale de a ne clarifica ce ne dorim este să ne adresăm întrebări relevante.

Ai avut vreodată acel moment în care te trezești pe drumul cel bun și toate ușile se deschid în fața ta? Când ești conștient încotro mergi? Când ai găsit acea gură de aer proaspăt la care tânjeai de mult timp?

De unde știu că sunt pe drumul cel bun?

Sunt pe drumul cel bun când am alături de mine oameni cu care rezonez și pentru asta sunt recunoscătoare. Oameni care mă înțeleg. Până la urmă, asta ne dorim cu toții. Să fim înțeleși, să ne înconjurăm cu oameni care ne inspiră, ne dau curaj, ne motivează să fim cea mai bună variantă a noastră.

Sunt pe drumul cel bun atunci când viața mă provoacă să mă autodepășesc. Când construiesc cărămidă cu cărămidă un drum nou, pe care nimeni nu l-a descoperit până acum. Un drum ce pare a fi cel mai greu din lume uneori, însă pe măsură ce merg mai departe zăresc luminița de la capătul tunelului. Acea lumină ne ghidează.

Vreau să schimb lumea. Sunt eroul principal în propria poveste. Port pe umeri cea mai mare povară, asemenea lui Atlas.

Caut căi de a pune Constanța pe picioare, de a arăta și partea frumoasă a lucrurilor. Căi de a crea o moștenire pentru generațiile viitoare.

Am umblat hai hui încercând să mă descifrez și să înțeleg lumea din jurul meu. Am fost o pasăre călătoare ce explora ținuturi îndepărtate în căutarea adevărului. Fugind de propriul destin, mă întorceam în orașul natal la nesfârșit.

Odată cu trecerea timpului, am învățat că nu trăiesc într-o colivie. Ferestrele sunt deschise. Pot zbura oricând, însă acasă îmi găsesc mereu liniștea, familia, originea.

Nu știu unde mă va purta următoarea aventură, dar merg mai bine când țin de mână omul potrivit.

Citește și: Editorial: Înconjurați-vă cu persoanele potrivite

Editorial. Suntem prea mici pentru a schimba ceva?

ZIUA LIVE Proiectul „Dobrogea 143”, prin ochii tinerilor participanți din generația Millennials