Editorial De ce iubim DNA-ul

07 Mar, 2016 00:00 2723
Ionuţ ZAGONEANU

Nu, nu sunt deloc ironic. Sunt absolut convins că, la un anumit nivel, românii iubesc sincer DNA-ul. Sigur că nu mă refer, sub nicio formă, la politicienii de carton care azi se bat cu o cărămida-n piept că susţin cruciadele Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar mâine, prinşi cu mâţa-n sac (sau, mai bine zis, cu banii „capcanaţi“ în servietă), se văicăresc pe la toate televiziunile că sunt victimele abuzurilor fără noimă ale DNA, crucificaţi fără vină pe altarul luptei părtinitoare (în opinia lor) împotriva corupţiei.

Aşa cum ziceam, nu mă refer la astfel de fanfaroni, văzuţi cu sutele, în ultimii ani, în jelaniile lor televizate. Vorbesc despre românii obişnuiţi, plătitorii de taxe şi impozite, oamenii cinstiţi, pe care impostorii mai sus amintiţi îi „ţepuiesc“ de fiecare dată când au ocazia, de pe scaunele puterii, fie prin biruri abuzive, fie prin licitaţii trucate, fie prin atribuiri fără jenă de contracte nesimţite cu statul către anumite persoane „alese“. Şi cum să nu iubească românul simplu DNA-ul când slaba lui consolare, văzându-se jecmănit zi de zi, este că, odată şi odată, le va veni şi „asupritorilor“ rândul să dea cu subsemnatul la DNA?! Şi cum să nu iubeşti DNA-ul când realizezi că da, poate eşti sărac şi tras în piept de politicieni de multiple ori pe zi, însă măcar poţi pune seara capul pe pernă liniştit, fără frica bătăilor în uşă ale mascaţilor, a doua zi, în zori? Şi, mai ales, cum să nu iubim DNA-ul, acest vajnic şi aprig continuator al muncii maestrului Caragiale, cum să nu vedem în DNA acest regizor post-modern al teatrului de comedie, împletit cu teatrul absurdului şi comedia neagră? Căci cum altfel am putea gândi văzând zilnic „prietenii“ şi blaturi dezise în faţa procurorilor DNA? Am văzut toţi soţi care mai aveau un pic şi declarau că nu numai că nu cunosc afacerile partenerilor lor de viaţă, dar aproape că nu îi cunosc nici pe aceştia, foşti mahări care iniţial îşi reasigurau prietenii că anchetatorii nu vor scoate o vorbă de la ei şi cărora, apoi, nu le-a mai ajuns cerneala pentru denunţuri ori chiar şi prinţi cărora li s-a tulburat pretinsul sânge albastru în vene şi au leşinat regeşte, puşi în faţa acuzaţiilor şi a complicilor lor.

Aşa că, da, pentru toate acestea iubim DNA! Pentru gândul că, mai devreme sau mai târziu, batjocoritorii poporului român şi păpuşarii statului-marionetă vor ajunge toţi să dea cu subsemnatul pentru faptele lor. Nu mă înţelegeţi greşit, nu am căzut în extrema în care să cred că DNA e Dumnezeu pe pământ. DNA înseamnă, în definitiv, oameni şi tot ce-i omenesc e supus greşelii: dosare „uitate“, anchete amânate şi tot aşa. Însă, pentru convingerea că, la un moment dat, toate dosarele şi faptele vor fi scoase la lumină şi vor plăti cei corupţi - aşa cum şi trebuie să se întâmple -, iată, pentru asta iubim DNA-ul!

Pentru că are cine să ne răzbune şi pe noi, cei mulţi şi cinstiţi. În final, nu pot decât să reiterez cu amuzament convingerea unui fost senator către un altul, de aceeaşi culoare politică: „Cine să vă mai ia pe voi? Un Dumnezeu, poate, atât!“

Ti-a placut articolul?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Adauga un comentariu

Nume:

Email:

Comentariu*:

Am citit si sunt de acord cu regulile de postare

Acest formular colectează numele, e-mailul şi conținutul mesajului, astfel încât să putem urmări comentariile tale pe site. Nu vom folosi datele tale în alt scop. Pentru mai multe informaţii, consultă politica noastră de confidenţialitate, unde vei primi mai multe privind informaţii despre cum și de ce stocăm datele tale.