Editorial De ce merită FC Viitorul să devină campioana României

Judeţul Constanţa este aproape de o nouă mare performanţă sportivă: titlul de campioană a României la fotbal seniori! După alte sporturi de echipă, gen rugby, handbal sau volei, este pe cale să ajungă pe litoral, în vitrina FC Viitorul, şi trofeul la sportul-rege, sportul sporturilor, cel care adună cei mai mulţi microbişti pe stadion ori în faţa televizorului şi cel care naşte cele mai mari pasiuni şi controverse. 
 
Numai mâine nu e sâmbătă, 13 mai, când, pe stadionul de lângă Constanţa, de la Ovidiu, al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, FC Viitorul se poate încorona campioană a României. O campioană extrem de tânără, atât prin vârsta clubului FC Viitorul (născut în 2009), cât şi prin vârsta jucătorilor lui Hagi, echipa având cea mai mică medie de vârstă din Liga 1. Lucrurile sunt simple. Dacă învinge CFR Cluj, în ultima etapă a campionatului, FC Viitorul devine campioană, indiferent de ce vor face FCSB şi Dinamo, celelalte două formaţii rămase în lupta pentru titlu.
 
FC Viitorul, campioana României 2016/2017. Sună bine, nu? Şi cine ar fi crezut, cu câţiva ani în urmă? Dar ce vorbesc eu, cu câţiva ani, cine şi-ar fi închipuit, la startul acestui sezon, că FC Viitorul va ajunge în ultima etapă să lupte cu titlul pe masă şi să mai şi deţină prima şansă la cucerirea trofeului? Se cuvine să subliniez importanţa şi dimensiunea unei asemenea eventuale realizări. Ar fi ceva extraordinar ca formaţia de pe litoral să fie aşezată în galeria campioanelor ţării, alături de nume de legendă precum Steaua, Dinamo, Rapid, U Craiova, FC Argeş, Chinezul Timişoara, Ripensia Timişoara, Venus Bucureşti, Petrolul Ploieşti sau CFR Cluj.
Merită FC Viitorul să iasă campioană? După părerea mea, da, fără discuţie! A arătat cel mai bun fotbal în ansamblul campionatului, a fost prima la finalul sezonului regulat şi a jucat la un nivel înalt şi în play-off. Victoria finală a FC Viitorul ar fi una a talentului. A curajului. A stabilităţii. A inspiraţiei. A vorbelor puţine în afara terenului. A fotbalului, pur şi simplu. A lui Hagi.
 
Lotul FC Viitorul musteşte de talent, care vine din Academie şi alimentează constant prima echipă. Gică Hagi a avut curajul de a miza în acest sezon mai mult ca niciodată pe tineri, şi i-a ieşit. Stabilitatea clubului, ferită de scandaluri şi tensiuni, s-a transmis şi pe teren. Hagi a fost inspirat la achiziţii (cel mai bun exemplu e Ţucudean) şi e inspirat la alegerea echipei şi la schimbări, în timpul meciului. La FC Viitorul, se vorbeşte doar pe teren, nu şi în afara lui. Hagi e un inamic declarat al polemicii şi al promovării lucrurilor mărunte din fotbal, a cancanului şi a bârfei, în detrimentul aspectului tehnic. Modul său de a vedea fotbalul e aproape să îi aducă în dar titlul de campion.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 485

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 879

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1103

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1155

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6800

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4131

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1706

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2772

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1914

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2009

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3765

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2438

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2968