Editorial De ce nu protestăm (și) pentru lucrurile importante?

 

Spitalele au ars, oamenii au protestat în număr mic, iar viața a mers mai departe – firește, pentru cei ce nu au fost direct afectați de aceste tragedii.

În urmă cu aproape trei ani, sute de mii de oameni ieșeau în stradă pentru a protesta (unii dintre ei necunoscând foarte bine contextul juridic) împotriva legilor justiției.
 
 
De atunci, au mai ars câteva spitale, niște oameni și-au mai pierdut viața în diferite accidente stupide, statul a promis mărirea alocațiilor pentru copii și apoi a amânat-o în repetate rânduri, iar acum, colac peste pupăză, prețul asigurărilor auto obligatorii au explodat.
 
Bine, au explodat asigurările, cot la cot cu scumpirea carburanților, a gazelor, a alimentelor și așa mai departe.
 
 
Și totuși, nu a mai ieșit nimeni în stradă în număr impresionant, cum s-a întâmplat când cu protestele privind legisle justiției.
 
Spitalele au ars, oamenii au protestat în număr mic, iar viața a mers mai departe – firește, pentru cei ce nu au fost direct afectați de aceste tragedii.

Cu alte cuvinte, câinii latră, caravana trece.
 
Așa îmi pare că trece acum și caravana scumpirilor pe bandă, primite cu o pasivitate aproape de neînțeles a cetățenilor.
 
Nu știm exact de ce se scumpesc, nu știm exact de ce ard spitalele, dar văd că nici nu ne prea interesează.
 
Stau și judec și mă întreb: așa cum a fost atâta vâlvă legată de legile justiției, de au ajuns, pe bună dreptate, discuțiile inclusiv în presa externă, nu ar putea exista la fel de multă vâlvă și pentru a-i sili pe politicienii noștri să facă în așa fel încât să nu ne mai ardă spitalele?
 
Așa cum au ieșit zeci de mii de oameni în stradă atunci, așa cum s-a protestat în data de 10 august, nu se mai poate protesta și pentru a-i sili pe cei în drept să  construiască spitale noi, sigure, tot pentru noi, cei care ne plătim asigurările sociale?
 
De ce nu protestăm (și) pentru lucrurile cu adevărat importante?
 
De ce atunci când vine vorba de a schimba efectiv ceva în bine pentru noi, cetățenii, avem așa un miserupism de zici că toți suntem personajul principal din „Povestea unui om leneș“, de Ion Creangă și mai avem un pic și strigăm că mai bine să ne ducă cineva la spânzurătoare decât să ne înmuiem singuri posmagii.
 
Privim plini de admirație la sistemul american, blestemându-l pe cel autohton și complăcându-ne că „așa-i la noi“, deși nu vrem să vedem că în Statele Unite ale Americii reacția civică este foarte promptă și nu se lasă niciodată așteptată. Acolo se știe puterea oricărui vot, iar oamenii își cunosc drepturile și au grijă să le fie respectate, dar, în egală măsură, își cunosc și responsabilitățile civice și au grijă, de asemenea, să și le îndeplinească.
 
Până vom deveni și noi la fel de „reactivi“ cum sunt americanii, ne rămâne doar să ne trăim în închipuire „visul american“.
 
Citește și:

Creșterea alocațiilor nu va avea loc de la 1 iulie. Ce spune Ludovic Orban