Editorial De ce pune primarul presiune pe Consiliul Local?

 

Astăzi este şedinţă de îndată a Consiliului Local. Tema: aprobarea unui contract în valoare de 10 milioane de lei pe care RADET îl încheie cu o bancă comercială. Cu aceşti bani, CET va putea să achiziţioneze gaze naturale pentru consumul curent pentru lunile septembrie - octombrie (sic!), până la începerea furnizării căldurii. Atunci va intra în rol şi subvenţia, care încă rămâne o necunoscută.
 
Până în acest moment, municipalitatea nu are puşi deoparte banii pentru subvenţie, însă primarul spune că se vor face toate demersurile pentru ca preţul gigacaloriei să fie unul suportabil pentru constănţenii care nu s-au debranşat de la RADET. Efortul bugetar pentru subvenţionarea gigacaloriei se ridică la 66 de milioane de lei, dintr-un buget de aproximativ 150 de milioane de euro cu care se poate lăuda municipalitatea. O nimica toată, totuşi, RADET se împrumută! Nu pentru modernizări în beneficiul celor rămaşi în sistemul de încălzire centralizat şi nici pentru plata datoriilor istorice, ci pentru plata unor cheltuieli curente către CET. Şi cum se împrumută RADET? Într-o totală lipsă de transparenţă, punându-se presiune pe Consiliul Local Municipal!
 
Ieri, o parte a consilierilor locali, ce-i drept, de opoziţie, erau, pe bună dreptate, revoltaţi că au aflat despre împrumut din declaraţiile pentru presă ale primarului şi că nu au primit proiectul de hotărâre de Consiliu Local să se informeze în legătură cu acest credit. Cu ce se va gira şi în ce condiţii se iau aceşti bani? Las’ că veţi afla astăzi, în direct, la şedinţă! Ce dacă Legea 215 spune că ar fi trebuit să primiţi şi proiectul la momentul în care vi s-a adus la cunoştinţă convocarea şedinţei?
 
Şi, mai ales, de ce acest proiect nu s-a putut introduce pe ordinea de zi a şedinţei din luna septembrie, în condiţiile în care împrumutul urmează să rezolve relaţia Electrocentrale -RADET până când începe sezonul rece.
În orice logică am privi această „şedinţă de îndată”, ea reprezintă pentru consilierii locali, alţii decât cei din partidul primarului, care votează pe bandă rulantă, o presiune inutilă.
Dacă vor vota împotriva proiectului pentru că nu au avut timp să se pună la punct cu informaţia, vor fi arătaţi cu degetul şi se va spune că din cauza lor, a iresponsabililor, constănţenii nu vor avea căldură, dacă vor solicita explicaţii suplimentare legate de condiţiile de împrumut vor fi catalogaţi drept pricinoşi, dacă vor lipsi de şedinţă li se va spune că sunt chiulangii, iar cei care vor vota, chiar dacă creditul nu va fi unul neapărat avantajos pentru regie, vor intra în categoria soldaţilor disciplinaţi sau a maşinăriei de partid.
 
Ei, toate acestea ar fi putut fi evitate dacă primarul ar da dovadă de transparenţă. Lipsa ei şi aroganţa au devenit atributele unui mandat care, să nu ne îmbătăm cu apă minerală, e abia la început! Ştiu, şi eu am impresia că arată ca un sfârşit de ciclu electoral… însă primarul Constanţei este atipic.
 
Nici nu ştiu cum aş fi procedat dacă aş fi fost consilier local, aş fi aflat despre acest împrumut dintr-o declaraţie a primarului şi m-aş fi trezit convocat într-o şedinţă, în care, practic, mi se pune „pistolul la tâmplă, fără drept de apel”. Cred că este un mandat trist pentru mulţi aleşi care nu mai înţeleg nimic: întâi tăiem să plătim datorii şi după ne împrumutăm să întreţinem un concubinaj care, iarnă de iarnă, ne lasă fără bani în portofel.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 686

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 733

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 781

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 579

Un spațiu comercial, situat în incinta Grupului Școlar „Virgil Madgearu“, preluat în domeniul privat al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 373

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 448

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 507

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 568

Consilierii locali din Constanța vor vota pentru aprobarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al municipiului (DOCUMENT)

25 Mar 2024 469

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 578

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 337

Aleșii locali vor aproba procedurile de închiriere a terenului de sport al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și a unei săli de clasă a Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 465

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 567

Ședința CLM Constanța Reabilitarea a trei stații de transport în comun la capete de linii Cireșica, Pescărie și Poarta 1, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 563

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 508