Editorial

Editorial De ce tratament ar avea nevoie unii constănţeni pentru a se vindeca de „comoditate“? Străzile au fost transformate în coş de gunoi şi toaletă pentru animale de companie

Din prea multă comoditate (ca să nu folosesc un cuvânt prea dur), unii dintre semenii noştri aleg să arunce gunoaiele pe unde nimeresc, fără nici cea mai mică remuşcare, chiar dacă un coş de gunoi este la doar câţiva metri distanţă. Strada a ajuns, astfel, coşul de gunoi al celor comozi, cu ambalaje aruncate la întâmplare sau dosite prin spaţiile din gardul viu amenajat pe alei de cei care se tem să nu fie observaţi în timp ce aruncă la întâmplare. Sunt cetăţeni care nu dau nici doi bani pe curăţenia din oraş şi consideră că cineva este obligat să vină şi să le adune mizeria aruncată la nimereală.
 
Mai mult, strada este, fără îndoială, toaleta folosită de cei ce deţin animale de companie, care nu se obosesc să adune mizeria lăsată de patrupede în special pe spaţiile verzi. Există amenzi pentru aceste fapte, dar, cu siguranţă, îi putem număra pe degete pe cei care au fost sancţionaţi pentru mizeria lăsată în urmă de animalele scoase la plimbare.
 
În parc este o adevărată aventură să traversezi spaţiul verde fără să ieşi cu o amintire urât mirositoare pe talpa pantofilor. Trist este că cei care se fac că nu văd mizeria lăsată în urmă de patrupede sunt extrem de sensibili atunci când vreun cetăţean îndrăzneşte să le facă observaţie referitoare la fecalele abandonate pe alei sau pe stradă. Nu de puţine ori am asistat la incidente în care au ieşit şifonaţi chiar cei care au vrut să ia iniţiativă împotriva acestor practici.
 
Nu ştiu dacă se vor face bine vreodată aceşti deţinători de animale de companie, dar tind să cred că va trece destul de mult timp până când vor fi disciplinaţi şi îşi vor respecta semenii prin a aduna mizeria lăsată în urmă.
 
Foarte puţini dintre cei care ies la plimbare cu căţelul în lesă au asupra lor pungi pentru a aduna mizeria şi se prefac a nu vedea că animalul s-a uşurat pe vreo alee sau pe trotuar.
 
Nu doar ambalajele aruncate la nimereală sau mizeria lăsată de animale pe stradă provoacă indignare cetăţenilor. Mai sunt şi acele specimene care nu pot sub niciun chip să păstreze bunurile date în folosinţă tuturor cetăţenilor şi aleg fie să le distrugă intenţionat, fie să lase o amintire scrijelită în astfel de spaţii. Menţionăm aici autobuzele de călători, unde, cu siguranţă, cu toţii am observat astfel de „amintiri“ lăsate în urmă de teribilişti.
 
Nici în parcuri situaţia nu este mai roz. Şi aici există bănci vandalizate, coşuri de gunoi distruse şi mizerie aruncată la întâmplare.
 
Întrebarea ar fi: ce ar trebui să se întâmple pentru a nu mai fi nevoiţi să suportăm nesimţirea de care dau dovadă unii concetăţeni?
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Uite premiul, nu e premiul! Decizie controversată la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate. O cunoscută vedetă, în centrul atenţiei

23 Apr 2018 332

Editorial Un semnal de alarmă. De ce stăm din semafor în semafor. De ce nu se face sincronizarea pe verde

21 Apr 2018 671

Editorial Cardurile de sănătate vor fi înlocuite. O nouă cheltuială pe bani publici

19 Apr 2018 694

Editorial Dor de Farul! Un tablou al iubirii „alb-albastre“ desăvârşit, din care a lipsit doar victoria

16 Apr 2018 1946

Editorial Ce să le dăm copiilor? Parcuri, nu parcări!

12 Apr 2018 1393

Editorial Cât de greu este să fii condamnat la închisoare în România. Ce beneficii vor să le asigure parlamentarii celor care au încălcat legea

05 Apr 2018 1224

Editorial Cine este de vină pentru notele mici de la simularea examenului de bacalaureat?

02 Apr 2018 1208

Editorial SSC Farul Constanţa, liderul clasamentului. Când valoarea face diferenţa

31 Mar 2018 2107

Editorial Învăţământul obligatoriu de 15 clase, aproape de promulgare. Mizăm pe cantitate, în loc de calitate?

29 Mar 2018 806

Editorial Să dăm Cazinoul unui băiat deştept!?

26 Mar 2018 2039

Editorial Fonduri pentru Wi-Fi în parcuri sau pieţe publice. Constanţa nu ştie sau nu vrea să acceseze bani europeni?!

24 Mar 2018 1025

Editorial Furia iernii a lovit Constanța. Nu scăpăm curând de vremea rece. Primăvara pare doar un vis frumos

22 Mar 2018 928

Editorial Numai la Constanţa se poate întâmpla. Bucăţi din trenul deraiat, peste maşinile care circulă pe bulevard

19 Mar 2018 1253

Editorial La ce sunt bune simulările examenului de bacalaureat? Dezamăgire pentru elevi sau experienţă?

17 Mar 2018 716

Editorial Ioan Anton şi familia Farului Constanţa. Despre solidaritate în sport. Despre oameni

15 Mar 2018 1336

Editorial Zeci de persoane au murit în această perioadă din cauza gripei. Autoritățile se tem să declare epidemie

12 Mar 2018 731

Editorial Virusurile sunt imune la bani. Nu duceţi copiii bolnavi la grădiniţă!

10 Mar 2018 30842

Editorial P.M. Viorica şi „imunoglobina“!

08 Mar 2018 750

Editorial Constanţa, sub Cod Portocaliu de ninsoare, în prag de Mărţişor. Cine au fost eroii acestor zile

05 Mar 2018 599

Editorial Să-i dăm Nicuşorului (Constantinescu) ce-i al Nicuşorului!

03 Mar 2018 2706

Editorial Înainte de Mărțișor, România, sub imperiul gerului și al viscolului. Pe cine să dăm vina?

01 Mar 2018 757

Pe 8 martie Stelian Tănase își lansează la Constanța cea mai nouă carte

28 Feb 2018 869

Editorial FC Viitorul în play-off. Despre tineri, talent şi spălarea „păcatelor“

26 Feb 2018 700

Editorial Laura Codruța Kovesi, subiectul momentului. România, împărțită în două tabere

24 Feb 2018 770

Editorial Rujeola, îngerul morţii. Vă asumaţi asta pentru copiii voştri?

22 Feb 2018 3543

Editorial Cu ce se mai ocupă șefii din Poliția Română? Upgradarea serviciului polițienesc permanent, o falsă reformă!

19 Feb 2018 2234

Editorial Justiţia, subiect de „bârfă“ în emisiuni TV. Cum sunt afectaţi cetăţenii de acest spectacol mediatic

17 Feb 2018 663

Editorial De ce am plăti asigurările de sănătate? Suntem umiliţi pe banii noştri

15 Feb 2018 1166

Editorial Începe Bacalaureatul 2018! Dar este oare legal?

12 Feb 2018 727

Editorial Maidanul copilăriei mele. Aşa cum n-aş fi vrut să văd suprafaţa de joc a stadionului „Farul“

10 Feb 2018 1323

Editorial Scăderile salariale vin cu proteste și procese împotriva angajatorilor

07 Feb 2018 1025

Editorial Îţi mulţumim, Teodora! Dumnezeu să te aibă în paza Sa!

05 Feb 2018 18460

Editorial Val de tragedii la Constanţa. Să fie efectul „Super Lunii“ sau doar o coincidenţă?

03 Feb 2018 1200

Pe 23 februarie „Cântăreţii castraţi“ se... întorc, în prezentarea lui Radu Făgărăşan

02 Feb 2018 1559

Editorial Drama unei fetiţe de câţiva anişori, povestită chiar de ea. Pe parcursul a câteva minute. E drama copiilor din România

01 Feb 2018 1077

Editorial De-a râsu'-plânsu'. Inaugurarea unui grup sanitar într-o şcoală a devenit moment de importanţă naţională

29 Jan 2018 853

Editorial Martori la împlinirea unui nou vis. Îţi ţinem pumnii, Simona Halep!

27 Jan 2018 820

Editorial „Sindicalistul“ şi… educaţia

25 Jan 2018 537

Editorial Formularul 600 sau cum să creezi panică şi confuzie printre contribuabili

25 Jan 2018 1084

Editorial Indemnizaţiile pentru creşterea copiilor. Cu cât au crescut, de fapt. Ce nu s-a spus

22 Jan 2018 5142

Editorial Prăbuşirea acoperişului Cazinoului este doar o chestiune de timp!

20 Jan 2018 2762

Dublu eveniment editorial la Muzeul Marinei Române Ana Ruse prezintă „Magia poeziei“ și „Călătorii prin nouă țări“

18 Jan 2018 600

Editorial A venit iarna la Constanţa. Iar ne-a luat prin surprindere. Traficul rutier, paralizat în prima zi de ninsoare

18 Jan 2018 879

Editorial Poliţiştii fac ce fac şi tot devin eroi de bancuri

15 Jan 2018 890

Editorial De luni, viaţa elevilor se schimbă. Ministrul Pop, pus la zid

13 Jan 2018 1067

Editorial Pentru Simona Halep, semne bune anul are. A venit timpul şi pentru un Grand Slam!

11 Jan 2018 734

Editorial Un nou an, noi rezoluții. Ce schimbări aduce 2018

08 Jan 2018 873

Pe 6 ianuarie „Grazia“ lui Mircea Ţuglea ajunge şi la Braşov

04 Jan 2018 1084

Editorial Nădejdea noastră cea de fiecare an

01 Jan 2018 1364

Editorial Cârciuma, ca instituție a comunității

31 Dec 2017 1140