Editorial Destinul şi lumea ca loc prietenos sau ostil


Zilele acestea vorbim de iubire. E luna celebrării dragostei, prin sărbători globale sau autohtone care, dincolo de convenţional sau comercial, scot la iveală dorinţele noastre autentice de conectare, de apartenenţă, de acceptare şi preţuire.


Ceea ce nu conştientizăm însă este faptul că împlinirea acestor nevoi, căutată în exterior (la cei dragi, la prieteni, la familie, la colegi), nu poate aduce decât satisfacţii iluzorii şi de scurtă durată. Atunci când „cerşim” validare în altă parte decât în noi înşine, nu facem decât să punem nişte pansamente superficiale pe nişte răni nevindecate şi, de multe ori, neştiute.


Venim din spate cu atâta suferinţă, cu deprinderea de a „locui” în durere, în sacrificiu, în nefericire. Părinţii, bunicii, străbunicii noştri nu şi-au pus decât problema supravieţuirii, cum-necum, „cum o da Dumnezeu”, trecând cu stoicism prin războaie, nedreptăţi, jertfe de tot felul. Ne-au crescut cum au putut, cum au ştiut şi ei mai bine, lăsându-ne însă toată această moştenire grea, pe care am integrat-o, fără să ne punem întrebări şi, ca adulţi, ne-am configurat existenţa pornind de la ea, târându-ne prin viaţă în loc să ne întindem aripile şi să îndrăznim să ne urmăm visele.


Conform acestui „program” pe care îl rulăm în noi, existenţa înseamnă suferinţă, universul e dur, nedrept şi ostil, suntem pedepsiţi necontenit pentru tot felul de vini şi, de aceea, nu merităm şi n-avem dreptul la un parcurs uşor, plin de glorie şi iubire.


Albert Einstein spunea că cea mai importantă întrebare pe care ne-o putem pune vreodată este dacă universul în care trăim este prietenos sau marcat de ostilitate. Tot el a emis ipoteza că răspunsul fiecărei persoane la această întrebare va determina însuşi destinul său.


Poate că a venit vremea să ne reinventăm, să ne „scuturăm” de toate limitările pe care le ducem în cârcă, de toate fricile, de ruşine şi de vinovăţie şi să învăţăm să nu ne mai judecăm, să ne iubim şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Doar astfel universul ar putea începe să lucreze în favoarea noastră şi să ne ofere la tot pasul confirmări ale ideii că am venit pe lume ca să ne bucurăm, nu doar să suferim.


Dacă vei începe să ai încredere în tine şi nu vei mai permite nimănui să te descurajeze, vei putea obţine şi vei putea fi orice doreşti, atât timp cât îţi vei privi greşelile ca pe nişte ocazii de învăţare, vei trage concluziile care se impun şi vei trece mai departe, fără a te mai agăţa de trecut.


Dacă suferi şi eşti măcinat de griji, de frici şi resentimente, încearcă o schimbare. Ce ai de pierdut? Observă-ţi felul în care percepi lumea. Fii cinstit şi realist cu tine. Ai tendinţa de a te victimiza? Simţi că trebuie să lupţi pentru a obţine lucrurile pe care ţi le doreşti? Sau ai sentimentul că eşti sprijinit de univers în diferite feluri, văzute şi nevăzute? Când vei simţi că eşti într-un loc benefic, vei reuşi să te deschizi şi să te relaxezi, exact ca în momentele în care eşti în preajma celor pe care îi iubeşti.


Odată deschis şi relaxat, vei face mai mult loc şi vei atrage mai uşor aspecte pozitive în viaţa ta. Observă toate lucrurile bune care ţi se întâmplă, chiar dacă e vorba doar de faptul că te-ai bucurat de soare, de un pom înflorit, de întâlnirea cu un suflet frumos, de un râs de copil, de o amintire fugară.


Conectează-te cu viaţa, cu bucuria de a trăi, fii sub imperiul curajului, al toleranţei, al sintoniei cu cei din jur, al mirării faţă de minunea vie care eşti!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 679

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2577

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 585

Ministerul Educației Lista unităților școlare din Constanța care au în uz câte o clădire încadrată în clasele de risc seismic (DOCUMENT)

08 Mar 2024 1395

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 739

Județul Constanța Șofer depistat de două ori pe aceeași stradă din Medgidia circulând fără permis. Suspectul, reținut (VIDEO)

05 Mar 2024 649

IPJ GalațiBărbatul reținut a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați

01 Mar 2024 387

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

01 Mar 2024 383

Constanța Femeie atacată și tâlhărită pe stradă de trei tineri! Doi dintre suspecți sunt minori

29 Feb 2024 1221

Trei accidente au avut loc în ultimele 24 de ore în județul Constanța

29 Feb 2024 707

IGSUMisiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

29 Feb 2024 367

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 684

MAERepublica Elenă – perturbări majore ale transportului public în contextul grevelor

28 Feb 2024 313

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Ce trebuie să știe cei care merg acolo

27 Feb 2024 624

Acțiuni de control ale polițiștilor rutieri în județul Constanța

27 Feb 2024 490