Editorial După trei ani... Simona Halep, o altă poveste de aur la Wimbledon?

 

 
  • Simona (30 de ani, 18 WTA) a ajuns fără emoții în săptămâna a doua a turneului, realizând până acum trei victorii convingătoare, fără set cedat.
  • Ținând cont că locul 1 WTA, Iga Swiatek, cea pe care Simona ar fi putut-o întâlni în semifinale, a fost eliminată de timpuriu la Wimbledon, contănțeanca a devenit, în viziunea specialiștilor, a doua favorită să triumfe pe iarba londoneză.
  • În optimi, Simona va avea primul adversar de calibru, spaniola Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA), însă sportiva noastră are un ascendent moral.
 
Parcursul fără greșeală al Simonei Halep la ediția din acest an a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon continuă, constănțeanca atingând fără probleme faza optimilor de finală. Iar speranțele fanilor pentru un nou trofeu la Londra, după cel din 2019, au crescut, după ce poloneza Iga Swiatek, locul întâi mondial și cea care a dominat categoric tenisul feminin în ultima perioadă, a fost eliminată în turul trei!
 
Simona (30 de ani, 18 WTA) a ajuns fără emoții în săptămâna a doua a turneului, realizând până acum trei victorii convingătoare, fără set cedat (cu Karolina Muchova, Kirsten Flipkens și Magdalena Frech), în care calculul hârtiei și statutul de favorită al constănțencei s-au respectat. În optimi, luni, 4 iulie, după ora 17.30, Simona va avea primul adversar de calibru, spaniola Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA), însă sportiva noastră are un ascendent moral, ținând cont că a învins-o pe iberică la precedenta lor întâlnire, primul duel din circuitul profesionist dintre cele două. Și ce victorie a înregistrat Simona, la finele lunii aprilie! 6-3, 6-1 acasă la Badosa, la turneul de la Madrid, în turul secund! Spaniola era atunci pe locul doi în lume (Simona ocupa poziția a 21-a în clasamentul WTA), avea statut de principală favorită la Madrid și se afla pe cai mari, plină de încredere, dar constănțeanca a învins-o fără drept de apel, provocându-i o cruntă dezamăgire.
 
Ținând cont că Iga Swiatek, cea pe care Simona ar fi putut-o întâlni în semifinale, a fost eliminată de timpuriu la Wimbledon (după 37 de victorii consecutive ale jucătoarei din Polonia!), constănțeanca a devenit, în viziunea specialiștilor, a doua favorită să triumfe pe iarba londoneză, după tunisianca Ons Jabeur (27 de ani, 2 WTA). La casele de pariuri, Simona este cotată cu 5.00 la succesul final, pe când Jabeur are cota 3.10. Pe lângă Swiatek, în turul trei s-au oprit și alte favorite: Maria Sakkari (Grecia, locul 5 WTA), Jessica Pegula (SUA, locul 9 WTA), Coco Gauff (SUA, locul 12 WTA), Barbora Krejcikova (Cehia, locul 14 WTA), Angelique Kerber (Germania, locul 19 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 26 WTA). Apoi, în runda a patra a părăsit competiția și Jelena Ostapenko (Letonia, 17 WTA).  
 
Dacă trece de Paula Badosa, Simona ar putea avea următoarele adversare în continuare, într-un traseu virtual: în sferturi - Amanda Anisimova (SUA, 25 WTA) / Harmony Tan (Franța, 115 WTA); în semifinale - Alize Cornet (Franța, 37 WTA) - Ajla Tomljanovic (Australia, 44 WTA) / Elena Rybakina (Kazahstan, 23 WTA) - Petra Martic (Croația, 80 WTA); în finală - Marie Bouzkova (Cehia, 66 WTA) / Elise Mertens (Belgia, 31 WTA) - Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA); Tatjana Maria (Germania,103 WTA) - Jule Niemeier (Germania, 97 WTA).
 
În 2020, turneul de la Wimbledon nu a avut loc, din pricina pandemiei de coronavirus, iar în 2021 Simona nu a participat, fiind accidentată.  După trei ani, constănțeanca are astfel șansa unui nou parcurs de succes la Londra. Având în vedere traseul care i s-a deschis, nivelul valoric și experiența la care a ajuns Simona, poate realiza ea o nouă mare izbândă la Wimbledon? Eu cred că da!  
 
Citește și:
 
Fabulos! Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon. A surclasat-o pe Serena Williams, după un meci perfect!

 
Simona Halep, regină la Wimbledon
„Nu voi uita niciodată această zi!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 447

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1067

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 854

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1203

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 847

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 737

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 694

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1510

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 731

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 701

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1456