Editorial Educație cu parul



Senatul României analizează în această perioadă un proiect de lege potrivit căruia minorii ar urma să fie amendați cu o sumă cuprinsă între 100 și 500 de lei în cazul în care sunt prinși fumând în locuri publice precum parcuri, drumuri publice, gări, terenuri de sport, precum și în unitățile de învățământ public sau privat.
 
Sigur că sunt de părere că ar fi bine dacă s-ar putea limita cumva fumatul în rândul minorilor, având în vedere efectele sale nocive asupra organismului cu privire la care suntem constant avertizați.
 
Însă nu pot să nu mă gândesc că, din nou, statul pare mai degrabă să vrea să facă educație cu parul, să strângă amenzi, să pedepsească decât să vrea cu adevărat să găsească o soluție pentru această problemă.
 
Din punctul meu de vedere, minorii vizați de acest proiect legislativ nu se vor lăsa de fumat, în cazul în care proiectul va deveni lege, doar pentru că riscă o amendă de până la 500 de lei (pe care, cel mai probabil, o vor plăti oricum părinții).
 
Și nici nu se vor gândi de două ori înainte să se apuce de fumat, cred eu.
 
O astfel de lege nu ar face decât ca minorii vizați de ea să caute noi moduri de a se ascunde, de a minți, de a își ascunde viciul.
 
Ok, nu vor mai fuma pe lângă școală. Sau vor fuma și vor minți să își acopere urmele, să nu fie sancționați.
 

O pedeapsă nu atrage decât arareori rezolvarea unei probleme, iar statul se axează din nou pe repercusiuni decât pe încercări de a găsi adevărate rezolvări ale problemei.
 
Proiectul acesta de lege, în opinia mea, se înscrie în același registru precum legea care ar vrea să testeze anti-drog liceenii sau elevii claselor a opta.

 
Nu facem nimic să prevenim, dar cât de mult ne mai place, ca stat, să sancționăm.
 
Prevenție ori tratare, angajarea unui personal calificat în unitățile de învățământ pentru a expune pe larg problema dependenței, problema viciilor în școli sau licee, angajarea unor persoane calificate să asculte problemele adolescenților vulnerabili, problemele celor care ar putea cădea pradă cel mai repede viciilor ori dependenților – aceste variante de răspuns la problemele în desfășurare sunt dincolo de capacitatea de răspuns a statului, văd.
 
În loc să venim cu proiecte de lege de înființare a unor centre de suport, de sprijin, de tratare, de dezintoxicare, noi ne gândim doar cum să luăm mai mulți bani de la părinți, în definitiv, și să îi încurajpm implicit pe adolescenți să se ascundă tot mai mult, să mintă tot mai mult, să disimuleze și să întrerupă tot mai mult comunicarea sinceră cu cei din jur, ori din familie.
 
Cred că sunt multe modalități în care statul ar putea să construiască răspunsuri benefice privind problemele dependențelor ori viciilor adolescenților.
 
Noul proiect de lege nu îmi pare una dintre aceste modalități.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Proiect
Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în spațiile publice

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 513

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1082

IPJ Olt O minoră a fumat „iarbă” și i s-a făcut rău. Ajunsă la spital, ce s-a întâmplat

13 Oct 2023 1062

#ConstanțaEsteBine O zi de paradoxuri, intensificată de energia Racului, profundă și răscolitoare

17 Jul 2023 1013

Proiect Țigările electronice ar putea fi interzise în spații publice închise

25 Jun 2023 1490

Fumatul ar putea fi interzis în mașinile în care se află minori sau femei însărcinate (DOCUMENT)

07 Mar 2023 1193

Verificări inopinante la operatori economici. S-a lăsat cu amenzi în mai multe județe din țară

20 Nov 2022 1367

Proiect Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în spațiile publice

02 Oct 2022 1176

Bancul zilei O zi de muncă

03 Jun 2022 1578

Cum a decis directoarea unui spital de plămâni din România să nu mai fumeze. Simptomele care au speriat-o

24 May 2022 1478

Orașul care va interzice fumatul pe plaje începând din iulie

08 Apr 2022 2859

11 martie - Ziua fără fumat

11 Mar 2022 1578

Șofer amendat cu 500 de lei pentru că fuma în mașina de serviciu

17 Feb 2022 1646

Constanța. Petrecere de nuntă la un restaurant din Mamaia, oprită de poliţişti

29 Jan 2022 4247

Ziua internațională fără fumat. Riscurile fumatului în contextul pandemiei COVID-19

18 Nov 2021 1440