Editorial Există viaţă şi după Bacalaureat?


 
De câteva zile, ai terminat clasa a XII-a. Ai avut obligatoriu banchetul, ai băut pe rupte, însă ţi-ai dat seama că alcoolemia nu prea te ajută la probele orale. Elevii care nu sunt obişnuiţi cu selfie-urile pe Facebook au reuşit să susţină ceva la probe, însă au primit lipsa de consideraţie a celor cu BMW-ul nou-nouţ, că abia ţi-ai luat permisul şi părinţii tăi te răsfaţă. Elevii aceştia puţini vor câştiga premii cu care noi, românii, ne vom mândri. Însă ceilalţi, cu îndrăzneală, lipsă de respect şi o excelentă părere despre sine (ca un adevărat român), pot intra în orice domeniu doresc şi să fie şi ei la coadă la DNA. 
 
Luni ai avut prima probă la examenul de Bacalaureat şi nu prea ai avut timp să înveţi, deoarece patru ani ai fost ocupat să îţi batjocoreşti colegii aceia care iau premii, să iei etnobotanice, să ţipi la profesori sau să bei bere în spatele blocului cu băieţii din cartier. Părinţii te-au trimis la pregătire, iar tu ai cheltuit banii de meditaţii pe alcool şi ţigări. Hai, şi la barul care tocmai s-a deschis pe lângă liceul tău. În acest moment, nu mai ai ce să faci. Eventual, te gândeşti să dai o sumă de bani profesorului, dar te gândeşti că nu doreşti să faci vreo vizită la poliţie, pentru că ştii prea bine că cei din secţie te cam bat. Şi decizi că banii pe care i-ai pregătit pentru profesori mai bine îi dai la pariuri, că tot joacă România. 
 
Însă nu dispera, pentru că există viaţă şi după Bacalaureat, chiar dacă nu ai câştigat pe biletul cu România.
 
Una dintre marile probleme ale învăţământului românesc este faptul că cei scăpaţi de sub control sunt o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Pentru că ei vor primi notă de trecere la Bacalaureat, vor fi ajutaţi de „mami“ şi de „tati“ să ajungă sus într-o instituţie şi vor forma alţi copii la fel. O persoană de acest gen care promovează Bacalaureatul este chiar un act de sabotaj. Analfabetismul poate fi sporit, ca un fenomen, la majoritatea cunoştinţelor pe care un elev ar trebui să le dobândească în timpul anilor de şcoală.
 
Mulţi copii învaţă să stea, ca părinţii lor, cu mâna întinsă la stat, alţii n-au mai ajuns niciodată să facă şcoală sau au fost nevoiţi să renunţe la ea. De aceea am şi ajuns în atenţia UNICEF, care atrage atenţia autorităţilor că nivelul abandonului şcolar în România a devenit îngrijorător pentru Uniunea Europeană. Însă unele „specii“ de elevi sunt nepăsători. Poate că sistemul îi face aşa...
 
Dar cele mai potrivite meserii pentru „nepăsătorii“ de şcoală ar fi cele de taximetrist, pentru că abia ţi-ai luat permisul şi poţi să te plimbi cu maşina cât vrei tu, mai faci şi un ban, ospătar, pentru că acolo este multă băutură, pe alese, plus că mai faci glume cu doi-trei clienţi de-ai tăi, şaormar, şi toţi băieţii din cartier vor crede că faci cea mai bună şaorma, ori gunoier, că acum au tot felul de utilaje upgradate. Nu te duce mai sus de astea! Nu strica sistemul şi mai tare! Spre binele României!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

REZULTATE BACALAUREAT 2023 Au fost publicate rezultatele finale ale examenului național

07 Jul 2023 940

În premieră pentru învățământul românesc Rezultatele la examenele naționale nu vor mai apărea cu numele candidatului

17 Jun 2020 2542

Vă mai amintiţi? Comemorare. Andreea Diana Oaida, tânăra care a murit în cumplitul accident de la Mihai Viteazu, ar fi împlinit 20 de ani

23 Aug 2017 10155

Rata de participare la a doua probă a bacalaureatului a fost 96%. Cei mai mulţi candidaţi eliminaţi pentru fraudă sunt din judeţul Constanţa

29 Jun 2017 2318

96,62% rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat,

26 Jun 2017 2207

„Bacalaureat", de Cristian Mungiu, la Zilele Cinematografiei Europene Contemporane de la Milano

10 Feb 2017 1876

Cand sunt programate simulările Evaluării Naţionale şi Bacaluareatului

07 Jan 2017 3091

Consiliul Judeţean Constanţa angajează. Eşti interesat?

27 Sep 2016 3583

Primăria Saligny angajează referent

14 Sep 2016 2511

Doar 26% dintre elevii constănţeni au luat Bacul în sesiunea a doua

01 Sep 2016 2311

Elevii cu 10 pe linie la bacalaureat primesc bani de la Guvern

31 Aug 2016 2410

Doar trei constănţeni cu medii mai mari de 8 Iată rezultatele la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016!

30 Aug 2016 3038

Cea mai mare medie la Constanţa - 8,43 Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016, afişate

29 Aug 2016 3093

Bacalaureat2016 26 de candidați au fost eliminați din sală

26 Aug 2016 1719

Bacalaureat 2016 Peste 5.000 de candidați nu s-au prezentat la proba de profil

24 Aug 2016 1707