Editorial FC Farul - amintiri care chinuiesc, răscolesc şi dor

Cu o zi înainte ca antrenorul Petre Grigoraş să împlinească 50 de ani, am purtat o discuţie cu cel care a dus FC Farul spre cele mai mari performanţe din istoria sa modernă. Convorbirea, materializată apoi într-un articol, mi-a răscolit amintirile. A doua zi însă, am revenit la realitate, după drasticul eşec al „marinarilor“ din meciul cu SC Bacău, 1-4 chiar la Constanţa.
 
Activitatea lui Petre Grigoraş ca antrenor al Farului se confundă cu isprăvile fără seamăn ale „marinarilor“ din perioada anilor 2000. La 36 de ani, Grig era instalat antrenor principal al echipei care tocmai picase în Divizia B. Tânărul tehnician nu a înşelat aşteptările celor care au crezut în el şi, încet-încet, a învăţat Constanţa cu înalta performanţă fotbalistică.
Prezenţa sa pe banca tehnică a Farului a adus de toate. Rezultate deosebite şi victorii memorabile, bucurii, dar şi lacrimi, emoţii, adrenalină. Formaţia constănţeană a trecut cu bine prin furcile caudine a două baraje (unul de promovare şi unul de menţinere în prima ligă), apoi, într-un an 2005 de vis, s-a clasat pe locul cinci în campionat şi a jucat finala Cupei României. Era o perioadă în care toate forţele României plecau steagul la Constanţa, iar stadionul „Farul“ era plin.

Toate acestea au trecut însă. În prezent, am rămas numai cu amintirile, care, vorba cântecului, ne chinuiesc şi ne răscolesc. Şi am mai rămas cu o arenă înfiorător de goală, martor mut şi trist al vremurilor de aur ale clubului constănţean. Din 2009, de când a retrogradat în Liga a II-a, echipa „alb-albastră“ a căzut în anonimat. Iar ultimii ani au reprezentat doar curse disperate de evitare a retrogradării. În sezonul trecut, Farul chiar a ajuns matematic în Liga a III-a, salvându-se doar graţie schimbării sistemului competiţional. Tragic. Echipe născute peste noapte şi nou-promovate din localităţi cu nume haioase îşi fac golaverajul pe spatele Farului, care a ajuns iar la coada clasamentului.
Într-un fotbal românesc ce trece prin convulsii fără precedent, cu multe echipe aproape de colaps, inclusiv de la Liga 1, „marinarii“ au traversat şi traversează şi ei o perioadă tulbure. O parte a microbiştilor şi a suporterilor îl învinuiesc de situaţia actuală pe patronul Giani Nedelcu, cel care conduce clubul din 2009 încoace şi căruia unii îi cer chiar plecarea de la echipă. Sunt însă şi voci care îi iau apărarea lui Nedelcu, susţinând că, de bine, de rău, acesta, până la urmă un străin de Constanţa, a ţinut clubul în viaţă, aşa cum a putut, în condiţiile în care oraşul i-a întors spatele echipei.

Cert este că, până când Farul nu va beneficia de o finanţare solidă, venită prin eforturi conjugate (publice şi/sau private), performanţa (tradusă, în primă fază, prin promovarea în Liga 1) va ocoli clubul. Fiind bani mai mulţi, teoretic, lotul ar creşte mult în valoare, echipa nu s-ar mai schimba în fiecare pauză competiţională, iar episoadele recente - în care fotbaliştii explică eşecurile usturătoare prin întârzierile financiare cu care se confruntă („avem familii, copii şi, în aceste condiţii, nu ne mai stă gândul la fotbal“) - ar dispărea. Pe de altă parte, la situaţia financiară din ţară şi din fotbalul românesc, e destul de greu de identificat şi de intuit acum cine s-ar putea implica la Farul. Totuşi, acei frumoşi nebuni din tribună, atâţia câţi au mai rămas, se încăpăţânează să spere că soarele va răsări din nou pe strada Primăverii.