Editorial În Constanţa au reapărut samsarii de locuri de parcare!

Confort Urban a introdus la sfârşitul anului trecut un sistem de plată prin SMS pentru parcarea în municipiul Constanţa, dar şi în staţiunea Mamaia. Plata parcării se realizează direct dintr-o aplicaţie şi folosind orice card bancar.
 
Sistemul de taxare prin SMS cuprinde următoarele parcări: parcarea Grand de pe bulevardul Ferdinand, parcarea Romtelecom de la Poşta mare, parcarea de pe bulevardul Tomis, parcarea de la Sala Sporturilor, parcarea Beta de pe strada Ştefan cel Mare, parcarea de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ de pe aleea parcului Teatrului „Oleg Danovski“, parcarea de la Circa Financiară de pe strada Mircea, parcarea de la Piaţa Griviţei, parcarea de pe strada Ştefan Mihăileanu/strada Constantin Brătescu, parcarea de pe strada Jupiter, parcarea de la Policlinica cu plată de pe strada Ştefan cel Mare, parcarea de la Piaţa Gorbaciov de pe strada Eliberării, parcarea din incinta pieţei Tomis 3.
 
Iar când, în sfârşit, Constanţa putea să se alăture marilor oraşe în care traficul rutier să nu mai fie blocat de maşinile parcate la întâmplare, prin amenajarea sistemului modern de plată, în toată urbea, inevitabilul s-a produs. S-a dorit destructurarea mafiei parcagiilor, însă, uşor-uşor, a fost surclasată de samsarii locurilor de parcare.
 
Zilele trecute, un consilier judeţean constănţean a simţit pe pielea lui ce înseamnă acest nou concept de afacerist local, după ce a refuzat să plătească o taxă de parcare la negru. Incidentul a avut loc în parcarea de lângă Sala Sporturilor din Constanţa, în momentul în care consilierul se pregătea să plătească prin SMS taxa de parcare. Într-o fracţiune de secundă, au apărut doi indivizi care i-au cerut bărbatului să plătească pentru a avea grija de maşina lui, motivând că locul de parcare e reţinut de ei! Pe sistemul mafiei parcărilor din Bucureşti!
 
Revoltat, bărbatul a povestit că, în momentul în care a coborât din maşină, a observat că parcarea era împărţită deja, iar în zonă se aflau mai mulţi „dirijori“, gata să facă şi ei un ban!
Mi-e greu să cred că până la păţania consilierului nimeni, dar absolut nimeni din rândul autorităţilor nu a observat că aceste clanuri au înflorit pe lângă parcările de pe raza municipiu. Vorba omului, la mijloc este, până la urmă, o chestiune de ordine şi siguranţă publică de care se îngrijesc sau ar trebui s-o facă atât poliţiştii locali, cât şi cei de la naţională!
Ar fi păcat, domnule primar, după ce aţi pornit această „revoluţie“, ca la fiecare colţ de stradă un parcagiu să-şi aştepte muşteriii!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Ponea-„Peste 20.000 de samsari vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României“

21 Nov 2021 1981

Prejudiciu - 84 milioane de lei Rețele frauduloase de samsari de autoturisme de lux second-hand, identificate de inspectorii antifraudă

28 Feb 2020 2788

Poliţia Locală a „spart“ gaşca samsarilor de parcări din zona Sălii Sporturilor din Constanţa

19 Jul 2018 7192

Vrei să cumperi o mașină de la samsari? Iată noua tehnică de înșelătorie

20 Nov 2017 9845

Revista presei locale

08 Aug 2017 2299

Vrei o maşina SH şi primeşti dosar penal. Cum aruncă totul pe tine samsarii şi ţeparii

05 Nov 2016 5296

Digi24.ro Iată lista completă a dosarelor soluţionate în cazul despăgubirilor pentru proprietăţi

03 Feb 2016 3736

OLX a început să taxeze anunţurile auto

08 Jan 2016 4215

Revista presei locale

04 Dec 2014 2701