Editorial Înconjurați-vă cu persoanele potrivite


Oamenii sunt ființe sociale. Cercul nostru de  prieteni ne definește. Proverbul „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești” nu este gândit la întâmplare.
 
Regele Solomon al Israelului scria: ,,Pășește alături de un înțelept și vei deveni ințelept, căci cel ce îi însoțește pe nesăbuiti va avea de suferit.”
 
Cu toții ne-am dorit la un moment dat sa fim cei mai inteligenți din încăpere. Totuși, dacă suntem mereu cea mai inteligentă persoană din grupul nostru, acest lucru ne poate limita potențialul. Avem nevoie de oameni care să ne ajute să evoluăm, fie că vorbim despre un profesor, un mentor, membri ai familiei sau prieteni apropiați. Cercul potrivit ridică ștacheta și ne face să avem așteptări mai mari de la noi înșine.
 
Atunci când ne înconjurăm cu persoane pozitive și de succes, de la care avem ce învăța, putem deveni cea mai bună variantă a noastră. Speakerul motivațional Jim Rohn spune că  suntem media celor cinci persoane cu care petrecem cel mai mult timp. Gândiți-vă care sunt acele persoane în viața dumneavoastră și în ce mod vă influențează.
 
Oamenii alături de care ne petrecem timpul ne formează. Acele persoane determină ce conversații domină în atenția noastră. În cele din urmă, gândirea și comportamentul nostru vor fi similare.
 
Darren Hardy evidențiază că potrivit cercetărilor efectuate de psihologul social Dr. David McClelland de la Harvard, persoanele cu care vă asociați în mod obișnuit, determină până la 95 la sută din succesul sau eșecul în viață. Surprinzător, nu-i așa?
 
În cartea sa, Puterea prezentului, Eckhart Tolle spune o poveste interesantă despre ceea ce înseamnă să ai un maestru spiritual.
 
„Când un buștean care abia a început să ardă este pus lângă altul care arde puternic și, după un timp, este separat din nou, el va arde mult mai intens. La urma urmei, este același foc. A fi un astfel de foc este una dintre funcțiile unui maestru spiritual.”- Eckhart Tolle

 
După părerea mea, relația cu acei oameni de succes din jurul nostru, ar trebui să funcționeze în același mod.
 
Dezvoltarea personală nu se termină atunci când susțineți ultimul examen, ci ar trebui practicată până în ultima clipă a vieții. Acel om care a încetat să se dezvolte este ca și mort. În această perioadă petrecem mai mult timp în casă, iar acest lucru poate fi privit ca o oportunitate. Este momentul potrivit pentru a ne dezvolta, a citi cărțile pe care nu am avut timp să le citim până acum, a discuta despre ideile noastre, a participa la un curs online cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune, a ne înscrie într-un club de public speaking, unde putem întâlni oameni extraordinari.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ionel

16 Dec, 2020 22:08

Mi-a placut mult ideea ca cine încetează sa se dezvolte este "ca si mort"! Are sens si subscriu! Felicitări pentru articol! 👏

Articole asemanatoare

Cabinet psihologic nou în Constanța!

16 Apr 2024 667

Studenți ai Facultății de Psihologie din cadrul Universității Ovidius Constanța, în practică în școlile din Constanța. Despre ce le vor vorbi elevilor

02 Apr 2024 552

Editorial Căutarea echilibrului într-o lume agitată și tehnologică

19 Jan 2024 716

Efectele pe care lectura unor cărți de psihologie le poate avea asupra carierei tale de psiholog

21 Dec 2023 755

De acum avem un pretext 30 de minute de somn după ce sună alarma ajută la îmbunătățirea funcției creierului

11 Dec 2023 811

Originară din Tulcea Poeta Tania Nicolescu, în prag de aniversare

25 Nov 2023 787

Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Ovidius” Constanța organizează conferința „Psihologia în context multicultural”

17 Nov 2023 756

LIVE TEXT „Dobrogenerații", eveniment dedicat Zilei Dobrogei în campusul Universității Ovidius Constanța (FOTO +VIDEO)

14 Nov 2023 1128

Editorial Depresia, lupta împotriva umbrelor interioare

13 Oct 2023 890

Editorial Oamenii nu se schimbă. Decât dacă vor ei

27 Sep 2023 1151

Editorial Acțiunile noastre pot distruge. Oare știm asta?!

13 Sep 2023 1100

Editorial Durerea schimbă oamenii!

26 Jul 2023 1307

Editorial Am uitat să mai fim recunoscători!

03 Jul 2023 1431

In memoriam Gheorghe Bogorodea, scriitor ce a publicat la edituri din Constanța și Tulcea

03 Jul 2023 1235

Bacalaureat 2023. Subiectele primite de elevi la Informatică, Fizică și Psihologie

28 Jun 2023 1155