Editorial Învingător pe scenă în scaunul cu rotile. Destinul potrivnic poate fi învins!


 
  • Gabriel Moise e o persoană cu dizabilități, care se deplasează cu ajutorul cârjelor.
  • Tânărul de 28 de ani e sportiv la CS Farul Constanța și a devenit vicecampion mondial la categoria „Wheelchair Men's Bodybuilding Open“, concurând la culturism, în scaunul cu rotile.
  • Gabriel a cucerit argintul mondial în doar primul său an de participare competițională! În 2021, anterior Mondialelor, el ieșise și campion național și ocupase locul întâi la Cupa Europeană.
 
Sportivul Gabriel Moise, component al secției de culturism și fitness a CS Farul Constanța, e un model și un exemplu. Faptul că, recent, a devenit vicecampion mondial, la competiția desfășurată în Spania, la Santa Susanna, constituie din start o performanță însemnată. Iar, dacă vă spun că tânărul de 28 de ani este o persoană cu dizabilități, care a cucerit argintul mondial la categoria „Wheelchair Men's Bodybuilding Open“, concurând în scaunul cu rotile, reușita sa capătă o altă dimensiune, care merită subliniată.
 
Un scurt istoric al acestui caz aparte. Gabriel s-a născut normal, numai că, pe la șapte - opt luni, a contactat poliomelită, iar, la un moment dat, la un an și opt luni, lucrurile s-au agravat, băiețelul intrând în comă. A fost transportat de urgență cu elicopterul la București, iar, când a ieșit din comă, s-a trezit paralizat de la brâu în jos. Au urmat tratamente costisitoare și sesiuni de recuperare, în țară, dar și în străinătate (Japonia, SUA), ajungându-se ca, în momentul de față, la 28 de ani, Gabriel să recupereze 70-80% dintre funcțiile piciorului stâng, dar și bazinul, pe când piciorul drept e în continuare afectat. Tânărul se deplasează cu ajutorul cârjelor.
 
Faptul că destinul i-a fost potrivnic nu l-a împiedicat însă pe Gabriel să lupte. Și încă cum, precum un gladiator! Nu numai că, datorită unei voințe de fier, a ambiției și a puterii sale de a nu renunța, a ajuns la un anume nivel de recuperare medicală, dar s-a apucat și de sport și s-a ținut de el, devenind vicecampion al lumii! Fiind obligat de boală la sedentarism, Gabriel devenise obez, iar, pe la 14 - 15 ani, avea 80 de kilograme. Nemulțumit, el a decis să corecte situația. L-a însoțit la sala de antrenament pe tatăl său, care era boxer, și s-a îndrăgostit iremediabil de exercițiile cu greutăți pentru dezvoltarea musculară specifice culturismului. El practică acest sport adaptat situației, adică își antrenează grupele musculare de la brâu în sus și puțin piciorul stâng, cât se poate. De subliniat: Gabriel a devenit vicecampion mondial în doar primul său an de participare competițională! În 2021, anterior Mondialelor, el ieșise și campion național și ocupase locul întâi la Cupa Europeană (la Sibiu).
 
Având în vedere toate acestea, repet, Gabriel e un model și un exemplu. Tânărul stabilit la Constanța, dar originar din Călărași, ne arată că, în viață, nimic nu e imposibil. El trebuie să fie o sursă de inspirație pentru cei ce renunță ușor, care nu-și fixează ținte în viață și care cedează în fața primului obstacol, învinși de comoditate ori de tentațiile cotidiene. Acestea sunt tot mai multe și se pricep de minune să umple timpul liber, mai ales la vârstele fragede. Depinde de fiecare dintre noi dacă și cum le depășim și, de asemenea, dacă ne fixăm un țel și cum luptăm pentru el.    
      
Citește și:
 
Ministerul Tineretului și Sportului
Diplomă de merit și pentru Gabriel Moise, de la CS Farul Constanța, vicecampion mondial (GALERIE FOTO)

 
Editorial

Eu sunt cinci! Exemplul Mihaelei Jeremic, o învingătoare. Și-n sport, și-n viață

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 1001

Dosarul Vectra! Latura civilă a uneia dintre cele mai mari cauze a DNA Constanța se va rejudeca!

20 May 2023 3037

Vicecampion mondial la culturism, în proba persoanelor cu dizabilități Gabriel Moise vrea să dea lovitura și la Europene (GALERIE FOTO)

29 Apr 2022 3169

Peste 462.000 de lei premiere de la bugetul local pentru performanțele internaționale ale CS Farul Constanța

01 Jan 2022 2891

Ministerul Tineretului și Sportului Diplomă de merit și pentru Gabriel Moise, de la CS Farul Constanța, vicecampion mondial (GALERIE FOTO)

25 Nov 2021 2653

CS Farul Constanța Persoană cu dizabilități, Gabriel Moise face culturism și a devenit vicecampion mondial. „Ești un mare luptător!“ (galerie foto)

11 Nov 2021 4859

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 august 2021

10 Aug 2021 3967

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 iunie 2021

24 Jun 2021 2642

Licitatie pentru reparații la nava școală Mircea

02 Apr 2021 3423

Oficial! Condamnare definitivă în dosarul Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța

22 Jan 2021 3526

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 ianuarie 2021

20 Jan 2021 1831

Rejudecare! Primul termen într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

08 Jan 2021 2499

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iulie 2020

08 Jul 2020 2436

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 septembrie 2019

23 Sep 2019 4085

Hotărâre definitivă într-unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanţa (document)

27 Mar 2019 3120