Editorial Ioan Anton şi familia Farului Constanţa. Despre solidaritate în sport. Despre oameni


Viaţa fostului fotbalist Ioan Anton, cel care a evoluat la Farul Constanţa între anii 1988 şi 1992, pare a fi un şir nesfârşit de drame. Un accident de maşină l-a despărţit de echipa de pe litoral, grăbindu-i ieşirea din fotbal. Anton n-a avut apoi viaţă uşoară, iar în ultimii ani s-a şi îmbolnăvit. Grav. SSC Farul Constanţa, echipa care duce mai departe spiritul farist, foşti colegi sau alte legende ale „marinarilor“ şi suporterii nu l-au uitat însă, dovedind că, în lumea sportului, colegialitatea şi solidaritatea sunt la înălţime şi că necazurile îi unesc pe oameni mai bine ca în orice altă colectivitate.
 
„Anton, unul dintre noi!“ şi „Alături de Ioan Anton!“. Sub aceste mottouri s-a desfăşurat acţiunea caritabilă de la Constanţa, iniţiată de SSC Farul, care şi-a propus să mai aducă un zâmbet pe chipul greu încercat de boală al lui Ioan Anton, să-l ajute cu bani pe fostul fotbalist şi să-i menţină vie speranţa că el, un luptător, un fotbalist care nu a cedat în faţa atacanţilor adverşi, nu se va lăsa înfrânt nici de perfida boală şi va câştiga meciul cu ea. Cel mai greu meci al vieţii sale.
 
Când faci parte dintr-o familie, cea a Farului în cazul de faţă, îi iubeşti pe toţi membrii săi. Mai mici sau mai mari. Suporteri cu părul alb, dar şi puşti care au auzit de Ioan Anton doar din poveştile frumoase ale Farului de acum 30 de ani, colegi de echipă cu fostul portar, glorii fariste din alte generaţii, cei de la SSC Farul, dar şi oameni simpli au răspuns prezent la meciul de la Sala Sporturilor din Constanţa la care s-au strâns fonduri pentru ajutorarea lui Ioan Anton. Sigur, sala nu a fost plină, dar cei din familia sportului şi apropiaţii Farului au venit. Să-i strângă mâna lui Anton, să-i spună o vorbă bună, să-l ajute cu bani şi să-l încurajeze.
 
În decurs de doi ani, în 2016 şi în 2018, SSC Farul a iniţiat două acţiuni importante pentru sprijinirea lui Ioan Anton, bărbatul de 55 de ani greu încercat de soartă. Cei din fenomenul fotbalistic au demonstrat că, înainte de a fi sportivi, sunt oameni. Care ştiu să-şi preţuiască prietenii şi membrii familiei Farului şi să le sară în ajutor atunci când aceştia sunt în necaz. Cei din rugby spun că nu contează pe cine ai în faţă (adversar), ci contează pe cine ai alături (coechipier). Cu asemenea oameni în preajmă, Ioan Anton e un învingător, nu un învins.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbare de cenzor la Gedvec SA. Ce mandat a primit administratorul societății, Gabriel Daraban

20 Oct 2022 2320

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 01 iulie 2021

02 Jul 2021 3072

Cui datorează Marina statutul de Armă?

26 Mar 2021 4022

Ziua Mondială a Bolnavului, marcată prin rugăciuni speciale la Constanța. Mesajul preotului Iacob Ieronim

11 Feb 2021 2213

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 august 2019

19 Aug 2019 3188

Monseniorul Ieronim Iacob „Motto-ul acestei vizite este „Să mergem împreună”. Sper ca venirea Papei Francisc să fie un moment de speranţă"!

28 Mar 2019 7371

Constănţenii îl plâng pe fostul mare portar al FC Farul „Toată lumea vedea gol, dar Anton nu era de acord şi scotea mingi imposibile“ (galerie foto)

12 Mar 2019 4577

Doliu în sport A murit Ioan Anton, fostul mare portar al FC Farul Constanța

11 Mar 2019 5397

Constănțeanul Bogdan Ioan, finalistul „Vocea României“ din echipa lui Smiley, are nevoie de noi! Să-l susţinem!

14 Dec 2018 5149

Angajaţii CFR de la Constanţa vor fi testaţi medical şi psihologic. Societatea caută firmă (document)

27 Sep 2018 2581

UPDATE Imagini de la eveniment Legendele Farului, meci la Constanța pentru ajutorarea fostului fotbalist Ioan Anton (galerie foto+video)

11 Mar 2018 7296

Fostul portar al FC Farul. Momente emoţionante Ioan Anton va fi la meciul organizat duminică, la Constanţa, pentru ajutorarea sa

10 Mar 2018 3527

„Fiţi alături de Ioan Anton! Să-l ajutăm pe unul dintre ai noştri!“ Cont în care se pot face donaţii pentru fostul fotbalist al FC Farul

09 Mar 2018 2421

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 decembrie 2017

15 Dec 2017 1793

Lista celor duşi la arestare în dosarul DNA Constanța

17 Nov 2017 4574