Editorial Istoria se repetă... adesea

Că Victor Ponta va fi candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale nu mai este nicio noutate. Că vrea să le câştige e firesc. Că PSD-ul va folosi în campaniile electorale toate mijloacele ca să determine electoratul să-l voteze pe „micul procuror“ nu mai este niciun secret. Avem experienţa tuturor scrutinelor din ultimii 20 de ani, când aşa-zişii social-democraţi din România au folosit toate tertipurile ca să pună mâna pe Cotroceni: manipulare grosolană, pomeni electorale cu care au prostit masa largă de români care trăiesc la limita, majorări de salarii şi pensii ori reduceri de taxe care s-au întors ca un bumerang, după alegeri, asupra economiei şi s-au resimţit grav şi profund tot în buzunarele noastre. Iar exemplele pot continua şi sunt cu duiumul. Exemple de bătaie de joc la adresa populaţiei, exemple de sfidare chiar şi a ultimelor rămăşiţe de bun simţ politic sau de conştiinţă în faţa unui electorat mereu debusolat. Fie că s-au numit FSN, PDSR ori PSD, acoliţii lui Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi, mai nou, generaţia Ponta-Dragnea-Şova au călcat peste cadavre ca să aibă frâiele puterii, să conducă după bunul plac şi să umple buzunarele clientelei politice cu banul public.
 
Corupţia a devenit termenul-cheie încă de pe vremea primului mandat al lui Iliescu. Atunci s-au „născut“ primii băieţi deştepţi, care au înţeles că din capitalismul sălbatic pot faci bani frumoşi sugând fără remuşcări din resursele unei ţări confuze după schimbul de regim politic şi sărăcind populaţia mai abitir de la o guvernare la alta. Preocupat de imaginea sa de bolşevic modern sau de comunist democrat, Ion Iliescu a încercat să îl copieze pe Mihail Gorbaciov, însă nu a ştiut să se retragă la timp după lovitura de stat din 1989. (Celor care cred că în decembrie 1989 a fost revoluţie le cer scuze. Au murit oameni nevinovaţi, oameni care chiar au crezut într-un viitor mai bun şi care au realizat că ciuma roşie, comunismul, trebuie stârpit. Au fost, sunt şi vor rămâne martiri. La momentul acela nu ştiau însă că totul fusese pus la cale dinainte şi că ceea ce ei credeau a fi o revoluţie împotriva regimului Ceauşescu va fi fost, deja, furat de cei ce au dat lovitura de stat. Orice analist politic sau militar cu capul pe umeri poate demonstra în trei minute de vorbire sau în 100 de rânduri scrise pe hârtie că mişcarea din decembrie 1989 a fost lovitură de stat). Iliescu ştia că vărsarea de sânge asmute masele, astfel că mineriadele din 1990 nu puteau decât să îl ajute pe un cripto-comunist să îşi păstreze scaunul pătat de sânge. Numai că, în anturajul său, mijeau primele semne ale dezastrului ce va să vină. Nematerialist (preocupat, probabil, doar de materialismul dialectic - sic!), Ion Iliescu a deschis Cutia Pandorei marilor hoţi care aveau să devalizeze economia naţională. Pe indivizii care au înţeles că se pot îmbogăţi peste noapte îi durea în cot de comunism şi de capitalism. Şi aşa s-a născut generaţia care a adus corupţia la rang de rege în statul român. Generaţie din care fac parte, cu voia dumneavoastră, Adrian Năstase şi învăţăcelul său din guvernarea 2000 - 2004, Victor Viorel Ponta, ca să îl parafrazez pe Traian Băsescu sau să citesc din copia după certificatul de naştere al prim-ministrului actual. Ce nu înţelege Victor Ponta, sau nu vrea să creadă într-un astfel de scenariu negru pentru clica lui, este că măsurile populiste şi persiflarea adevărului se pot întoarce împotriva lui, aidoma păţaniei lui Adrian Năstase de la alegerile prezidenţiale din 2004. Aş putea înşira o serie aproape nesfârşită de decizii, măsuri şi comportamente ale Guvernului Ponta care contrazic statul de drept şi o economie sănătoasă. Dar mă opresc la două, destul de recente. Unu: cât tupeu să ai, ca premier, să ieşi la o televiziune care nu îţi este deloc prietenă şi să afirmi, cu nonşalanţă, că nu poţi face nimic pentru demiterea şefei de la CNA? A, OK, doamna Laura Georgescu e numită de Parlament, dar cine are majoritatea în Legislativ şi cine conduce partidul aflat la putere? Aceasta după ce televiziuni care nu pupă în fund PSD-ul şi pe Victor Viorel (îmi place cum sună şi nu mă pot abţine, sper să nu mă dea Băsescu în judecată pentru plagiat!) au dat publicităţii înregistrări mai clare decât scrisul negru pe alb că preşedintele CNA ţine morţiş să sancţioneze mass-media audiovizuală care critică guvernul Ponta, iar televiziunile de casă ale puterii pot calomnia pe oricine şi în orice fel, că nu păţesc nimic! Şi doi: ruperea acordului cu FMI de dragul reducerii unor taxe şi, mai ales, din dorinţa de a încetini procesele de privatizare a marilor companii de stat, care aduc pierderi uriaşe la buget, dar umflă buzunarele clientelei politice, nu va aduce, iarăşi şi pentru a câta oară, un puternic recul economic ţării?
 
Acestea fiind zise, mă întreb cât va mai dura până când românul va deschide ochii de alegeri şi nu va mai vota pe cine îi dă, cu două zile înainte de scrutin, doi mici şi-o bere, o şapcă ori un tricou cu însemne electorale sau îi toarnă pietriş pe uliţa din sat. Că de va fi aşa, iar electorul simplu se va trezi din amorţeala ultimilor 25 de ani şi va merge la vot, Ponta va avea soarta lui Năstase, din 2004! Cu partid cu tot! Şi nu cumva să aibă şi soarta lui Năstase din ultimii doi ani... Că, deh... capu' face, capu' trage...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 584

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 933

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 891

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 983

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1481

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1441

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1395

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2256

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2596

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3421

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3664

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4155

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3321

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5516

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2047