Editorial La ce să ne aşteptăm de la Simona Halep în 2015

Anul 2015 a început sub bune auspicii pentru Simona Halep. A treia în clasamentul mondial de tenis, constănţeanca a câştigat turneul de la Shenzhen şi sunt toate şansele ca, în acest sezon, steaua sa să strălucească şi mai tare ca în 2014. Visul Simonei e să-şi adauge în palmares un turneu de Mare Şlem, de care, anul trecut a despărţit-o un singur meci, finala cu Maria Şarapova de la Roland Garros.

Simona Halep a început anul în forţă. Punct ochit, punct lovit.  La Shenzhen, în China, nu s-a lăsat până nu a ridicat trofeul deasupra capului. A cedat un singur set în patru partide, confirmând calculul hârtiei, care o desemna drept principală favorită. Din China, Simona s-a mutat la Sydney, unde e de asemenea cap de serie numărul unu, iar în zorii acestei zile, susţine primul meci de la Antipozi, întâlnind-o în turul secund pe Karolina Pliskova, din Cehia, numărul 22 WTA.
Laureată, anul trecut, cu finală la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor,  cu semifinală la Wimbledon, cu sfert de finală la Australian Open, cu două turnee câştigate (la Doha şi la Bucureşti), cu atingerea în premieră a locului doi mondial, dar şi cu o victorie răsunătoare asupra liderului WTA, Serena Williams, Simona Halep dă semne că şi în 2015 le va aduce mari bucurii românilor. Turneul de la Shenzen stă mărturie că tânăra constănţeancă nu şi-a pierdut seriozitatea caracteristică. Este adevărat, în China nu a întâlnit oponente deosebit de puternice (cea mai bine clasată a fost adversara din finală, care se afla pe locul 47 în lume), dar şi constanţa şi respectarea statului de favorită fac parte din arsenalul unei mari campioane, sunt atribute ale sale. La fotbal, se spune că un campionat se câştigă având un parcurs de regularitate cu echipele mici, eliminând surprizele.

După realizările impresionate din 2014, ce ne poate oferi Simona în 2015? Ţinta sa e un turneu de Mare Şlem. A şi declarat-o de nenumărate ori, asta îşi doreşte cu ardoare. Faţă de anul trecut, are mai multă experienţă, iar pregătirea, motivaţia şi bucuria tenisului se menţin şi ele la cote ridicate. Când, la finele anului, alte jucătoare din circuitul profesionist postau pe Facebook fotografii din ţinuturi însorite, pozând surâzătoare şi relaxate, în vacanţă, noi ne chinuiam să o distingem pe Simona alergând prin zăpada de la Poiana Braşov. Sacrificiile pe care le face, punând tenisul înaintea vieţii personale, îşi arată roadele. 

Simona Halep e în plină ascensiune şi, la numai 23 de ani, poate avea un an cum nu a mai avut altul până acum. A spus că, în 2014, a tras învăţămintele de rigoare din fiecare victorie, din fiecare eşec şi din fiecare turneu la care a participat. Dacă va reuşi să stea mai departe de problemele medicale, care au mai chinuit-o anul trecut, sunt şanse mari să-şi atingă ţelurile şi, de ce nu, să şi urce în fotoliul de lider mondial. În stagiunea trecută, a învins-o în premieră pe Serena. În 2015, poate trece şi de pragul psihologic „Maria Şarapova”. Are toate atuurile. Mingea e în terenul ei. Game, set şi meci Simona Halep!    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.