Editorial Lotul Mazăre și îngrijorarea multora. Când nimeni nu se mai aștepta, a venit știrea de la miezul nopții


Da, așa este. Când mulți nu se mai așteptau, a venit lovitura de la miezul nopții de joi spre vineri: Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare.
 
Pe lângă el, și alții. Unii, chiar mulți, care chiar fuseseră achitați. Și care nu se mai așteptau la o așa răsturnare de situație.
Numai că, așa cum se spune, magistrații nu au fost impresionați de personajele din dosar. De nume, renume, funcții, rudenii și legături.
Cum se spune, judecătorii i-au executat pe cei pe care i-au considerat că sunt vinovați în Dosarul Retrocedărilor de la Constanța.
Iar unii, chiar dacă, întâmplător sau nu, au ajuns din vina altora în acest dosar.
Problema este alta și are bătaie mult mai lungă: mulți, chiar foarte mulți, deveniseră sceptici că se va mai întâmpla ceva în acest dosar.
Și că va mai fi cineva, vreodată, condamnat. Mai ales după atâtea amânări, tergiversări și pronunțări controversate.
Numai că nu a fost așa. Iar decizia instanței de la Înalta Curte i-a făcut pe mulți să se îngălbenească la față. Mai ales dintre cei ce au dosare pe rol și sperau în vreo soluție favorabilă lor.
I-a făcut să nu mai fie așa încrezători în ceea ce li se pare lor că este bine și în favoarea lor.
Judecătorii văd altfel lucrurile. Ei văd, mereu, altfel decât inculpatul care nu se va vedea niciodată vinovat.
Ei măsoară, măsoară, măsoară și apoi dau verdictul.
Spre neplăcerea multora.
Și spre îngrijorarea multora care încă mai sperau să scape de mâna dură a legii.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 2453

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3642

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3612

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 649

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3163

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 713

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 744

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 816

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 849

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 595

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 612

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 997

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 527

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1407

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 947