Editorial

Editorial Memoria exilului românesc. Am cunoscut o româncă fericită!

Sanda Budiş, născută pe 18 august 1926, este fiica unui important general în armata română, Alexandru Budiş, fost profesor la Academia Militară, ajuns prizonier în URSS, iar mai târziu a fost deţinut la Jilava.
 
De profesie arhitect (de frica ruşilor, cum singură îmi mărturisea), Sanda Budiş este mama Sandrei Pralong, consilier prezidenţial în mandatele Constantinescu şi Iohannis şi un om important în dezvoltarea societăţii civile din România după 1989, cea care a pus bazele Fundaţiei Soros şi altor proiecte importante. A trăit în România în comunism, a emigrat în anul 1973, stabilindu-se în Elveţia, după ce, în România, familia ei a suferit persecuţiile pe care regimul le pregătise oamenilor de vază.
 
După 1989, revine în fiecare an în România, iar la 86 de ani, debutează cu cartea de memorii „Fata tatei şi mama fetei”. În 2015 am primit această carte chiar de la fiica ei, Sandra, după ce filmasem o emisiune pentru o televiziune locală. Pe drum spre casă, am răsfoit cartea Sandei Budiş, iar asfinţitul m-a găsit tot cu ea în braţe. E genul acela de carte pe care nu poţi s-o laşi din mână până nu-i atingi capătul. Nu-i fac reclamă cărţii, oricum a fost considerată la vremea ei o bombă pe piaţa vânzărilor de carte, fiind chiar reeditată de câteva ori.
 
Cartea de memorii, construită din decupaje cu momentele şi întâmplările semnificative din viaţa arhitectei, dar şi ale familiei sale, merită însă citită. În ea se ascunde şi o parte din istoria Constanţei, pentru că Sanda Budiş este nepoata a doi dintre primarii Constanţei, Petre şi Horia Grigorescu. „Fata tatei şi mama fetei” a fost practic biletul câştigător cu care am vizitat-o în acelaşi an, 2015, în reşedinţa sa de vară, de la Constanţa pe Sanda Budiş. Am ajuns acolo pentru un interviu, însă a fost dragoste la prima vedere care dăinuie frumos şi astăzi.
 
Celebra arhitectă a împlinit zilele acestea 92 de ani, având alături câţiva prieteni vechi şi buni. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar am văzut cu ochii mei diferenţa între ceilalţi şi cea care reprezintă diaspora intelectuală, femeia care posedă acel subtil aer aristocrat ce aminteşte de perioada interbelică.
 
Deşi locuieşte în Elveţia, Sanda Budiş vine în fiecare an şi petrece cel puţin o lună în oraşul în care s-a născut. Ne-am regăsit după trei ani cu aceeaşi emoţie, cel puţin din partea mea. Nu mă satur să ascult poveşti de odinioară, selectate cu atâta pricepere de memoria fantastică a Sandei. Nu vrea s-o domnesc pentru că „nu vrea să se simtă bătrână”. Pentru mine, Sanda este o lady adevărată, aristocrată şi plină de energie, care trăieşte în permanenţă cu gândul la neamul ei.
 
Ultima oară nu am mai vorbit despre primii colonişti ai Dobrogei, printre care s-au numărat şi bunicul ei, nici despre ziarul Constanţa, al cărui proprietar a fost, sau despre casele lor naţionalizate de regimul comunist. Aşa, în treacăt, Sanda mă întreabă ce se mai aude despre Cazino, pe care ar vrea să-l vadă din nou înfloritor. O înţeleg perfect, dar nu sunt capabilă să-i aduc veştile pe care şi le-ar dori. Schimbăm subiectul şi într-un mod cu totul straniu, sau poate nu, ajungem să discutăm despre marii duhovnici români. Eu simt o legătură indestructibilă faţă de părintele Papacioc, pe care Sanda l-a cunoscut personal, ce şansă! Pentru prima dată îi văd lacrimi în ochi, se vede treaba că l-a preţuit mult, că i-a atins şi ei inima. Aşa am ajuns la istoria parohiei de la Lausanne, care este aceeaşi, practic, cu istoria comunităţii româneşti şi care a început la sfârşitul anilor 70, începutul anilor 80. Atunci s-a oficiat prima slujbă a Bisericii române din Lausanne, comunitate ce era formată din românii refugiaţi politic, de confesiune ortodoxă.
 
Activitatea liturgică a continuat până la căderea regimului comunist de la Bucureşti, fiind deservită de mai mulţi preoţi. Printre ei, părintele Constantin Galeriu, ale cărui sfaturi au întărit-o acolo, în exil. La un moment dat, credincioşii şi-au exprimat dorinţa de a-şi alege singuri un preot al lor, iar Sanda a fost vocea lor. Această istorie m-a făcut să realizez de unde vine, de peste jumătate de secol, fericirea Sandei, ea reprezintă o candelă mereu aprinsă de spiritualitate şi credinţă românească, o prelungire în spaţiu şi în timp a spiritualităţii sale, care a ajutat-o să depăşească, de-a lungul timpului, greutăţile, dar şi anii de comunism ateist.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ghiţă Fitil Un suicid în exil (galerie foto)

12 Oct 2018 1449

Revista presei locale

30 Jul 2018 502

Explozie violentă în apropierea aeroportului din Kabul, Afganistan. Deflagrația a vut loc când un important lider militar se întorcea din exil

22 Jul 2018 416

Călători străini prin Dobrogea (CLXXX) - Henri de Bourbon (Franţa) - galerie foto

09 Mar 2018 962

Imagini de colecție. Regele Mihai în vizită în județul Constanța. Portretul fostului suveran pictat în biserica din Cotu Văii (fotoreportaj)

05 Dec 2017 3501

​Imagini de la eveniment. Simpozion despre marii exilaţi de la Tomis „E păcat că orașul Constanța nu are o stradă cu numele Marin Mincu“ (galerie foto)

03 Dec 2017 1753

#Citește „Tristele“! Publius Ovidius Naso - poezie din exil

24 Oct 2017 4967

Casa Regală a României, în doliu. A murit Prințesa Marina Sturdza

22 Oct 2017 2664

Catalogul „Publius Ovidius Naso. Drumul Exilului“ a văzut lumina tiparului

16 Oct 2017 1901

Editorial Poveste de iubire. Farul şi suporterii săi. După un an cât un veac, din nou acasă!

24 Jun 2017 5402

„Încercăm să readucem în circuit un mare tezaur cultural românesc - literatura exilului“ Reflecții pe tema exilului în viziunea scriitorilor contemporani (galerie foto)

17 Jun 2017 3432

Turcia și Rusia i-au transmis șefului diplomației SUA că adepții lui Gulen au pregătit asasinatul de la Ankara

20 Dec 2016 726

Regele Mihai împlineşte astăzi 95 de ani

25 Oct 2016 879

Klaus Iohannis a transmis un mesaj după moartea lui Radu Câmpeanu

19 Oct 2016 1021

Lumea Poeziilor Dragoş Niculescu - Foc în exil

13 Aug 2016 1540

Răzbunarea lui Erdogan Autorităţile din Turcia au emis un mandat de arestare împotriva lui Fethullah Gülen

04 Aug 2016 1220

Ministrului delegat Dan Stoenescu, în vizită la Berlin. La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți AEP

07 May 2016 686

Un fost Principe al României, mesaj pentru Regele Mihai

02 Mar 2016 866

Tenorul Vasile Moldoveanu se întoarce în orașul natal după şase decenii de exil

27 Oct 2015 2133

36 de civili uciși în bombardamentele rusești de la Homs din Siria

30 Sep 2015 757

PMP Timiș - Premierul în exil Victor ,,Tsipras”. Ponta acuză un atac grav și brutal împotriva aleșilor locali venit din partea justiției

02 Jul 2015 684

Ştiaţi că...? Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viaţă la doar 53 ani

15 May 2015 1016

Ştiaţi că...? Misterioasa moarte a lui Napoleon Bonaparte...

05 May 2015 2754

Ştiaţi că...? Se împlinesc 62 de ani de la moartea celui mai controversat rege al României

04 Apr 2015 782

Ştiaţi că...? Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului...

17 Mar 2015 1292

Ştiaţi că...? Se împlinesc 67 de ani de când Regele Mihai a fost obligat să abdice

30 Dec 2014 810

Ştiaţi că...? Astăzi, Regele Mihai I al României sărbătoreşte... (galerie foto)

25 Oct 2014 994

Campanie pentru sensibilizarea romanilor din Diaspora pentru a vota la alegerile prezidentiale din 2014

20 Oct 2014 756

Ce crede un tânăr cadru universitar despre sistemul medical românesc „Plecarea cadrelor medicale - un exil tacit, ca răspuns la situaţia socio-economică naţională”

04 Mar 2014 4377

Dezvaluiri.ro La sfințirea bisericii „private” de la Mihail Kogălniceanu a slujit un preot arestat pentru pedofilie

15 Nov 2013 7184

Lansare de carte la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanta

16 Oct 2013 968

Şi oligarhii ruşi se sinucid. Vezi aici despre cine este vorba

23 Mar 2013 861

Sandu Ionescu - miliardarul necunoscut al Constanţei (galerie foto)

27 Apr 2012 2277

Universitatea Ovidius îşi prezintă astăzi oferta de studii

05 Apr 2012 801

Facultăţile de la Universitatea Ovidius îşi prezintă, mâine, ofertele de studii

04 Apr 2012 755

Tropicul Cancerului

01 Sep 2011 1237

Semnificaţii istorice - 5 mai 2011

05 May 2011 834

DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI

20 Feb 2011 1232

Sinaxar-13 decembrie Sfantul Ierarh Dosoftei

13 Dec 2010 1244

Un razboi, un exil, o viata - Ana a Romaniei

08 Dec 2010 1131

Telegraf HCM va juca la Constanţa în Liga Campionilor

11 Sep 2010 672

Ea e Miss Diaspora 2010 (galerie foto)

16 Aug 2010 2837

HCM ar putea juca din nou in exil

14 Jul 2010 845

Semnificatii istorice pentru 21 iunie

21 Jun 2010 747

Lista principalelor personalitati poloneze care au decedat in accidentul din Rusia

11 Apr 2010 1135

Regele Mihai Anul 2010 pare sa aduca semne mai bune

26 Dec 2009 1020

Trei zile de „Ovidius, Mit si Exil", la Universitatea Ovidius

11 Sep 2009 968

Conferinta „Ovidius, Mit si Exil", la Universitatea Ovidius

04 Sep 2009 3050

Conferinta “Ovid, Myth and (Literary) Exile”

03 Sep 2009 475

HCM va juca in exil meciurile din Liga Campionilor

04 Jun 2009 662