Editorial Nimic nu mai e la fel. Cum ne-a schimbat viața „virusul invizibil”



După „marea eliberare” de pe 15 mai, mulți dintre noi au încercat să-și reia activitățile ca și când ultimele luni au fost doar un coșmar. Însă, după cum s-a văzut, se pare că lucrurile sunt pe departe a fi ca înainte.
 
Inconștiența pe care au arătat-o mai mulți cetățeni weekend-ul trecut au pus autoritățile în gardă astfel că așa-numitele „măsuri de relaxare” nu sunt tocmai ce ne așteptam noi.
 
Masca a devenit un accesoriu obligatoriu ce trebuie purtat în spațiile închise iar înainte de a intra în aceste spații ne este luată și temperatura.
 
Deocamdată nu putem pleca în vacanțe, nu putem merge la mall sau la cinema, la concerte sau la festivaluri. Nu ne putem relua activitățile preferate pe care le făceam în timpul liber iar incertitudinea situației de față ne crează multora anxietate.
 
Însă putem merge la stomatolog, ne putem tunde sau face manichiura.
 
Așteptăm vești bune de la autorități însă dacă nu repectăm regulile în următoarea perioadă suntem pasivi de o nouă stare de urgență, potrivit președintelui Klaus Iohannis.
 
Cu pași mici și cu răbdare vom stopa această epidemie dar numai respectând împreună regulile simple de prevenție.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 804

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 773

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 803

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 717

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 938

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 751

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 727

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1039

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1077