Editorial Nu mai este timp şi loc pentru jumătăţi de măsură!

Propunerea preşedintelui organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, ca pe listele pentru alegerile parlamentare să nu mai figureze actualii deputaţi şi senatori a generat tensiuni în filiala de la malul mării.
 
Iniţiativa lui Dragomir sună excelent, cu condiţia ca aceasta să fie pusă în aplicare până la capăt, iar meritocraţia, şi nu mediocritatea, să primeze în alcătuirea listei pentru parlamentare.
Nu văd nimic rău nici în a se apela la oameni noi sau tineri care să reprezinte PNL Constanţa în alegeri sau care să candideze pentru conducerea organizaţiei. Ceea ce nu trebuie să uite însă liberalii este faptul că, mai presus de tinereţe, noul val trebuie să dea dovadă de maturitate din punct de vedere politic, iar suflul nou sau echipa nouă are nevoie de pregătire profesională temeinică şi de viziune, care să pregătească un proiect politic şi administrativ liberal pentru următorul ciclu electoral.
 
Sociologul american Katherine Verdery, pentru care România a fost un studiu de caz politic numeroşi ani, spunea: „Partidele politice din România reprezintă o reţea instituţionalizată de rude, prieteni şi acoliţi care se implică de o manieră colectivă în procesul electoral şi legislativ”.
 
Voi, liberalilor, puteţi tranşa povestea asta, demonstrând că se poate şi altfel. PNL poate fi în faţa unui pas extrem de important, de profesionalizare a clasei politice, un lucru de care se tem mulţi dintre cei care au intrat în politică acum 20 ani sau acum şapte-opt ani, când alte criterii ridicau listele în alegeri. Iar preşedintele Dragomir nu are voie să dea înapoi şi pentru el, în următoarea perioadă, nu are voie să mai existe nimic în afara acestei provocări duse până la capăt! Altfel, îl va paşte derizoriul!
 
După cum bine se ştie, la ultimele alegeri locale, PNL a susţinut şi candidaţi din afara organizaţiei, fie că vorbim despre Primărie, fie că trecem în revistă grupul PNL din Consiliul Local. Ideal ar fi fost ca această schimbare să aibă drept scop creşterea unor lideri care să se deplaseze mai des în cartiere, dar nu neapărat cu maşini scumpe. Cu alte cuvinte, la locale, schimbarea s-a realizat doar cu jumătăţi de măsură. Acum, în prag de parlamentare, preşedintele Dragomir ar trebui să-şi asume până la capăt această reformă, chiar dacă aceasta presupune să „pârjolească toate satele pe unde trece inamicul”! Au făcut-o în istorie şi alţii şi s-a dovedit a fi în avantajul lor.
 
Pentru a fi credibil partidul, niciunul dintre actualii lideri nu ar trebui să se mai regăsească în conducerea organizaţiei. Acest deziderat trebuie parcurs însă etapizat. Acum e vremea listelor. Înnoiţi-le şi apucaţi-vă de treabă! Faceţi scut, voi, cei cu experienţă, să câştigaţi alegerile, chiar dacă nu mai candidaţi! Şi pentru voi au muncit alţii atunci când voi eraţi pe liste şi ei în eşaloanele 2 sau 3 sau în tranşee. Mobilizaţi-vă, chiar dacă vă vine greu să acceptaţi că toate au un început şi un sfârşit!
Înainte să ridicaţi piatra, aduceţi-vă aminte că au fost ani grei în opoziţie la Constanţa!
 
Sigur că s-ar fi putut face mai mult în acei ani, sunt perfect de acord. Tocmai de aceea, anul viitor, cu prilejul alegerilor interne, şi Gheorghe Dragomir este dator să se retragă şi să predea organizaţia la cheie, nu dezbinată, unei echipe de la care electoratul PNL are aşteptări. Pentru că Mazăre şi Nicuşor nu mai există, pentru că nici la actualul primar nu dă pe afară conştiinţa, pentru că vom vorbi deja despre 28 de ani de la Revoluţie şi, cel mai important, pentru că votanţii de dreapta merită o administraţie liberală măcar în 2020.
 

PNL trebuie să intre într-o epocă în care liderii partidului să aibă o miză politică, iar eşecurile să fie tranşate bărbăteşte. Sunt liberali care nu agreează propunerea lui Dragomir şi îşi doresc mai degrabă un melanj între vechi şi nou, pe principiul „nu poţi să trimiţi doar oameni noi, că o să stea cinci - şase luni de zile să afle toate sălile de pe acolo”. Aceşti liberali au uitat poate că şi ei au pornit de la stadiul de „fetus” politic şi… iată, au ajuns în pragul celui de-al cincilea mandat.
 
Timpul va fi, cred eu, cel mai bun sfetnic şi pentru liberalii cărora le tropăie astăzi orgoliile. Vor înţelege că s-au copt politic abia după ce nu vor mai fi parlamentari după 11 decembrie! Abia atunci vor putea deveni oameni de partid, cei care vor putea, pentru că, sub nicio formă, indiferent de nume, experienţa acestor oameni nu trebuie aruncată la gunoi, ci fructificată în următoarele proiecte electorale.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală „În România, mediocritatea este la ea acasă”

07 Feb 2022 2849