Editorial

Editorial Nu mai putem trăi pe principiul „după noi, potopul!“

În emisiunea Profesioniştii a Eugeniei Vodă a apărut de curând ca invitată, pentru mulţi necunoscută, o româncă de origine evreiască, arhitect de meserie, plecată din ţară cu peste 50 de ani în urmă şi care a trăit cam peste tot, luând contact deopotrivă cu mediile cele mai exclusiviste, cu bogaţii şi puternicii lumii, dar şi cu sărăcia şi deznădejdea din Africa sau Asia.
 
Ceea ce m-a impresionat la această femeie a fost, dincolo de şarmul ei extraordinar, atitudinea în faţa vieţii, implicarea, umorul şi bucuria de a trăi, indiferent de condiţii, de ţară, de oameni, de vremuri.
 
Ne este dat să auzim destul de rar astfel de persoane, suntem atât de deprinşi să înotăm în lamentări, să ne plângem de orice, să dăm vina pe alţii pentru tot ce ni se întâmplă - veşnic nemulţumiţi şi atrăgând tot mai multe probleme, menite parcă să ne dea dreptate şi să ne certifice statutul de eterne victime ale sorţii.
 
Căci uităm mereu că soluţia e de fapt la noi, că e suficient să ne conectăm la puterea noastră interioară şi să creăm astfel realitatea pe care ne-o dorim, mai degrabă decât să ne tot căinăm şi să arătăm cu degetul. „Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, ne sfătuia vizionarul Mahatma Gandhi, model de virtute, caracter şi înţelepciune, sărbătorit zilele acestea, la un secol şi jumătate de la naştere.
 
De unde „emanăm” oare atâta indignare morală (vezi cazul recent al filosofului Mihai Șora şi al campaniei eMAG), de ce credem că avem vreo autoritate să judecăm sau să linşăm mediatic oameni sau situaţii despre care avem impresia că ştim totul? Face parte şi asta din sportul naţional, de a demola cu fervoare şi a găsi mereu motive de nemulţumire şi lamentare.
 
Până şi capriciile meteorologice ne irită şi ne fac morocănoşi. Sigur, n-au cum să ne aducă mare plăcere schimbările bruşte de temperatură, imposibilitatea de a prevedea ce anotimp va fi mâine. Dar de ce nu ne întrebăm cum am ajuns aici? Cine e de vină pentru dezastrele climatice, pentru poluare, pentru abuzurile şi indiferenţa faţă de planetă, casa noastră, a tuturor? Suntem o specie relativ nouă - n-avem pe Terra decât vreo două sute de mii de ani – dar am reuşit să facem mult mai mult rău decât orice altă specie anterioară sau contemporană cu noi, distrugând, cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună, tot ce Pământul a creat timp de milioane de ani.
 
Începem să ne trezim, măcar o parte dintre noi, şi învăţăm să nu mai trăim pe principiul „după noi, potopul!” E preferabil ca, în loc să dăm vina pe alţii, să facem, fiecare, ceea ce depinde de el, să ne implicăm mai mult în binele comun, să consumăm mai cu măsură, să producem mai puţină poluare şi mai puţine gunoaie, să colectăm selectiv, să ne facem curăţenie pe străzi, dar şi în minţi şi în suflete, unde sălăşluiesc, otrăvindu-ne, prea multe reziduuri de resentimente, invidie, judecată sau frustrare.
 
Ce bine ar fi să înţelegem mai repede că ne-am întrupat aici nu ca să fim instanţe morale pentru semenii noştri şi nici ca să acumulăm tot felul de bunuri care promit în van fericire, ci ca să evoluăm, să creştem, să învăţăm lucruri despre noi din interacţiunea cu ceilalţi, să iubim, să dăruim, să ne bucurăm.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Condurache Camelia

08 Oct, 2019 17:02

Frumos scris, placut de citit! Mult adevar si balsam pentru suflete zbuciumate...

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.