Editorial Nu s-a construit nicio şcoală, dar se reduc efectivele la clasă. Din pix e uşor să promiţi multe


Modificările recent adoptate de Senatul României la Legea educaţiei naţionale par desprinse mai repede dintr-o „poveste” electorală, pentru că angajaţii din sistem, în ciuda încântării afişate, sunt conştienţi că nu dispun de logistica necesară aplicării acestor... deziderate.

Sublima reducere a efectivelor la clase este visul oricărui cadru didactic, conştient că astfel are şansa de a-şi îmbunătăţi şi rezultatele, lucrând „corp la corp” cu cel din bancă. Dar la un calcul sumar s-ar descoperi că ar fi necesare alte încăperi pentru clasele nou apărute. Să fim serioşi, sunt unităţi de învăţământ în care cancelaria profesorilor s-a mutat într-o anticameră de laborator, din cauza numărului crescând de clase pregătitoare. Ca să nu mai amintim de instituţii cu trei schimburi.
Dar ce să mai vorbim de construcţia de noi şcoli, când la Constanţa nu există nici săli de sport pentru prea multe unităţi.

Altă modificare vizează decontarea din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ, a navetei elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, pe bază de abonament sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 52 călătorii dus-întors pe an, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Dar până mai ieri au tot strigat liderii elevilor şi nu s-a întâmplat nimic, pentru că nu sunt fonduri. Vor apărea peste noapte?


Legea adoptată în Parlament modifică şi numărul de elevi de care ar trebui să aibă grijă un consilier şcolar. Dacă în prezent un consilier şcolar ar trebui să se ocupe de 800 de elevi, modificarea arată că acesta va avea în grijă un număr de 500 de elevi sau de 300 de preşcolari. Aşteptăm cu interes angajările în sistemul cu posturi blocate din lipsă de fonduri sau... de dragul economiilor raportate la minister.


O altă modificare adusă de lege este la articolul privind norma didactică a profesorilor. Articolul 262 din legea educaţiei este modificat în sensul că profesorii au 40 de ore de lucru pe săptămână, dar în aceste ore pot să facă şi pregătire remedială cu elevii. Metodologia va face diferenţa între ceea ce se afirmă şi ce se poate plăti. Pentru că la muncă voluntară nu prea se mai înghesuie vreun cadru didactic.
Cât despre înscăunarea pe viaţă a rectorilor, ăsta da curat nepotism!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 322

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 694

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 380

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 719

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 546

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 795

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 429

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 675

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 876

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 607

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 575

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 624

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 646

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 603

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 701