Editorial Pledoarie pentru imaginație

Auzim peste tot că „informația este putere“ și că cel care deține informația deține, de fapt, puterea.
 
Din punctul meu de vedere, însă, informația fără imaginație, fără puterea de a crea structuri cu mintea, de a conecta aspecte ce par inițial total independente unul față de altul, fără a pune în context și a găsi ascunzișurile informației este egală cu zero.
 
Când eram mică, eram fan povești pline de imaginație, presărate cu situații ce, probabil, cu greu se pot găsi fidel în realitatea de zi cu zi, dar care, prin prisma soluțiilor ingenioase pe care le găseau eroii sau eroinele pentru a scăpa din momentele-limită în care se aflau, contribuia din plin la dezvoltarea unei minți creative, unei gândiri „outside the box“ – cum ne place să spunem acum.
 
Multe dintre aspectele poveștilor clasice nu se mai regăsesc acum în poveștile spuse copiilor sau citite de aceștia. Mulți dintre părinți apreciază că așa-numitele povești clasice sunt mult prea dure pentru copii, a căror sensibilitate ar putea fi lezată.
 
Pe de o parte, nu pot nega în totalitate adevărul acestor temeri.
 
Pe de altă parte, însă, cu cât sunt mai pline de imaginație poveștile, cu atât mai sigur este că micuțul va învăța astfel să facă deosebirea între realitate și povești, între lumea reală și lumea fantastică, între ce este posibil în viața de zi cu zi și ce se întâmplă doar în basme.
 
În paralel cu aceste aspecte, sunt create tot mai multe povești educative pentru copii. Ceea ce, firește, este un lucru bun.
 
Dar o poveste educativă cu un răspuns prea evident, unde copilul, o dată ce a citit sau a auzit una de acest gen, nu mai trebuie să facă nici cel mai mic efort pentru a ghici ce se va întâmpla mai departe sau unde merge întreaga relatare, o poveste educativă ce nu are pic de imaginație, o poveste educativă chinuită și trasă de păr nu sprijină cu nimic, din punctul meu de vedere, dezvoltarea copilului.
 
Nici emoțional, nici empatic, nici din punct de vedere al vocabularului și nici din vreun alt punct de vedere.
 
O poveste care nu îi stimulează gustul copilului pentru mister, pentru lumi ascunse și neimaginate până atunci, o poveste care doar ia frânturi din realitate și le transpune într-un happy-ending forțat, în care toți suntem buni, empatici, ne exprimăm emoțiile și mâncăm sănătos este mai degrabă de natură să sădească frustrări în viitorul adult care va constata, pe măsură ce se lovește de tot mai multe situații din realitate, discrepanța dintre realitatea de zi cu zi și cea manipulată, din poveste.
 
Firește, fiecare lucru are rolul său, iar generalizarea nu își are locul nicăieri în acest discurs.
 
Nu spun că toate poveștile din copilăria mea, de exemplu, erau strălucite, ori că toate poveștile de acum sunt cantitate neglijabilă.
 
Însă aș vrea să pledez pentru încurajarea imaginației, pentru poveștile pline de neprăvăzut, pentru situațiile pe care poate nu le vom întâlni redate fidel în realitate, dar din care, cu siguranță, putem extrage învățăminte, care ne fac să citim printre rânduri și să ne punem minbtea la contribuție pentru aflarea „cheii“ poveștii, în loc să ne-o servească pe tavă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și
#Crez și credințe
„Iarba Fiarelor“ de Ion Aurel Candrea .„În lumea mistică pe care şi-a creat-o imaginaţia aprinsă a omului primitiv, totul era cu putință“