Editorial Protestele deţinuţilor şi închisoarea visurilor



România anului 2016. Deţinuţii din întreaga ţară protestează din cauza condiţiilor proaste din penitenciarele româneşti. Deţinuţii constănţeni de la Penitenciarul Poarta Albă protestează şi ei, în semn de susţinere pentru „colegii” lor din toată ţara. Refuză să mănânce pâine şi cer un program mai mare în care să aibă acces la televizor. Mai mult decât atât, cer amenajarea unor posturi telefonice fixe în celule, dar şi modificarea legilor privind pedeapsa cu închisoarea. Pentru ei, toate acestea sunt nedreptăţi. De condiţiile de detenţie vorbesc. Nu contează că au ucis, au furat sau au pus în aplicare acţiuni contra legii. Faţă de ei nu există dreptate sau, cel puţin, asta cred ei.
 
Până una-alta, statul român plăteşte, în medie, în fiecare zi, pentru fiecare deţinut, 170 de euro, bani necesari găzduirii, alimentaţiei etc. Şi această sumă este prea mică pentru a se putea întreţine o persoană, spun ei.
 
Iar eu le transmit că este de ajuns. Că este inadmisibil să atace statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că beneficiază de condiţii nu foarte bune în celulele care le-au devenit casă. Le spun că trebuiau să se gândească de două ori înainte să acţioneze şi să pună mai mult preţ pe libertate. Unii dintre ei au ucis, alţii au furat, alţii doar au lovit. Pentru noi, cei din afară, pare ireal ce vor ei. Probabil uită că se află într-o închisoare, şi nu într-un hotel. Domnilor, accesul la televiziune ar trebui interzis într-o închisoare! De asemenea, şi accesul la telefoanele mobile. Nu puţine au fost cazurile când unele minore, de exemplu, au fost păcălite de indivizi aflaţi prin puşcăriile ţării şi ademenite în diverse capcane, amintind aici prostituţia. Totul întâmplându-se la telefon sau pe internet.
 
Nu, asta nu contează, nimic nu contează, ei cer doar o viaţă mai bună în spatele gratiilor. Normal, statul ar trebui să se îngrijească de hoţi şi de criminali, în loc să vadă cum ar putea îmbunătăţi condiţiile din maternităţi sau din şcoli, de pildă.
 
Închisoarea visurilor lor ar trebui să ofere acces la aparate fitness şi hrană de la o firmă de catering, să locuiască singuri într-o celulă, care, dacă se poate, să semene mai mult cu o cameră de hotel, eventual, cu baie proprie în cameră. Desigur, din această celulă perfectă nu pot lipsi frigiderul, mocheta şi caloriferul. Nu mai vorbim de acces la internet wi-fi şi, desigur, o plasmă cu acces la peste 300 de canale TV.  Culmea sau nu, la Penitenciarul Poarta Albă, celebrul personaj Cristi Borcea chiar a beneficiat de unele dintre aceste condiţii, iar asta nu o spun eu, ci rezultatul unei anchete a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
 
Normal, „e trai greu în închisoare, dom'le!”. Dar cine a spus că nu este? Penitenciarul rămâne însă o formă de reeducare. Cei care ies de acolo spun că şi-au schimbat definitiv concepţiile despre viaţă. Aşa şi trebuie. Abia când eşti privat de libertate conştientizezi ceea ce aveai. Libertatea trebuie preţuită!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 514

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 612

UPDATE Trafic restricționat în PTF Negru Vodă, județul Constanța pentru camioane! De ce a fost luată această măsură (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 825

Atenție, șoferi! Proteste ale producătorilor de cereale bulgari, în zona PTF Negru Vodă și Vama Veche

06 Feb 2024 536

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 785

Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 954

Atenționare de călătorie în Franța. Sunt posibile blocaje în Paris din cauza protestelor agricultorilor

26 Jan 2024 606

Protestele agricultorilor din Franța fac victime. O femeie a fost ucisă, iar alte două persoane sunt rănite

23 Jan 2024 739

Protestele fermierilor şi transportatorilor, subiect de dispute pentru grupurile parlamentare din Senat

22 Jan 2024 804

Zeci de mii de oameni au protestat, în Germania, împotriva extremismului de dreapta

20 Jan 2024 745

Proteste anti-Israel în Spania. Mii de persoane au mărşăluit pentru „încetarea genocidului în Palestina"

20 Jan 2024 785

Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații

18 Jan 2024 676

Editorial Protestele din an electoral, o unealtă pentru cine?

17 Jan 2024 816

Atenție șoferi! Traficul este restricționat în două județe din cauza protestelor transportatorilor

17 Jan 2024 664

Jandarmii din Constanța au trecut la sancționări ale protestatarilor

16 Jan 2024 707