Editorial Pumnii strânşi pentru Simona Halep. Va juca a patra finală de Grand Slam. Poate va fi cu noroc...

Un turneu incredibil a avut Simona Halep la Roland Garros. De la început până în penultimul act al competiţiei a dovedit că merită să fie pe locul 1 în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis.
 
Urmează poate cel mai important meci, o nouă ocazie pentru sportiva din Constanţa de a încerca să câştige un trofeu de Grand Slam, singurul care îi lipseşte din palmares. A fost de trei ori la un pas de acest trofeu şi ar fi momentul să îl ţină, în sfârşit, în braţe.
 
Tensiunea este foarte mare, atât pentru ea, cât şi pentru milioanele de suporteri care vor urmări cu sufletul la gură marea finală. Chiar dacă sunt mulţi contestatari, mai mult sau mai puţini avizaţi, care îşi dau cu părerea despre meciurile susţinute de campioana din Constanţa, sunt milioane de suporteri în toată lumea ai Simonei Halep care abia aşteaptă să o vadă cu marele trofeu în mâini.
 
Dovadă în acest sens stau şi tribunele pline de la meciurile susţinute de Simona Halep.
 
De departe ultimele două partide susţinute de Simona Halep la turneul din capitala Franţei au scos în evidenţă încrederea de care beneficiază Simona Halep, capacitatea de concentrare a acesteia şi calităţile fizice extraordinare. A reuşit să învingă două sportive ce s-au aflat pe locul 1 mondial şi care au reuşit să câştige la rândul lor trofee de Grand Slam.
 
Urmează un duel spectaculos cu o altă sportivă ce a obţinut trofeul la US Open şi care se află, de asemenea, într-o formă incredibilă.
 
După calificarea în finala competiţiei de la Paris, numele Simonei Halep a fost menţionat în mii de articole, ziarişti din toate colţurile lumii fiind la picioarele sportivei din Constanţa, încântaţi de prestaţia acesteia.
 
Important este că Simona Halep a reuşit să îşi păstreze fotoliul de lider mondial şi să învingă sportive de top. Nu este de neglijat nici premiul pus în joc la turneul din capitala Franţei. Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 1.120.000 de euro, în timp ce o eventuală victorie în finală îi va aduce nu mai puţin de 2.200.000 de euro.
 

Meciul dintre Simona Halep şi Sloane Stephens se va disputa astăzi, 9 iunie, de la ora 16.00.
 
HAI, SIMONA!!!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 0

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 341

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 444

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 449

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 697

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 390

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 639

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 575

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 441

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 756

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 855