Editorial RADET şi joaca de-a căldura

Trăim în oraşul paradoxurilor şi acest fapt nu mai este un secret pentru nimeni. Unul dintre ele este... căldura noastră cea de toate zilele de iarnă. Pe scurt, avem parte de un serviciu şi scump şi prost, în acest domeniu. În luna august a acestui an, RADET anunţa, cu surle şi trâmbiţe, într-o conferinţă de presă, că începeau, la acea vreme, pregătirile de iarnă: verificări şi reparaţii la instalaţii, conducte, puncte termice, astfel încât consumatorii să beneficieze de tot confortul odată cu venirea frigului. Zis şi făcut! Se duse vara şi ne-am trezit cu frigul peste noi! Şi de acum începe aventura! Deşi, de la sfârşitul lunii octombrie, a început, teoretic, distribuirea de agent termic către constănţeni, mulţi dintre noi trebuie să se încălzească doar cu promisiunile RADET-ului de astă vară.

Oricât de binevoitori am fi, acestea nu ne ţin însă de cald. Nici măcar scuzele nu ne consolează prea mult atunci când vedem cum termometrul indică din ce în ce mai puţin în locuinţe. Odată cu începerea furnizării agentului termic, RADET a inaugurat parcă oficial şi sezonul defecţiunilor. Ziua şi avaria! Probabil pentru a ne căli şi mai mult şi pentru a ne pregăti pentru iarna grea care va să vină, RADET chiar s-a grăbit să ne anunţe prin reprezentanţii săi că vom avea parte de mai multe astfel de episoade de întrerupere a furnizării agentului termic pe parcursul sezonului rece. Motivul?! Starea precară a reţelei de distribuţie!
Vorbim despre Constanţa anului 2014 care, din bugetul ei, susţine samba, carele alegorice şi alte astfel de extravaganţe menite să asigure confortul psihic al unora preţ de trei luni pe an, în loc să asigure minimum de confort pentru cetăţenii acestei urbe care, paradoxal poate pentru edili, îşi duc traiul timp de 365 de zile pe an în acest oraş al contrastelor.
Vorbim despre Constanţa care, până acum câteva zile, a avut „satisfacţia“ de a se lăuda cu cel mai mare preţ din ţară la gigacalorie, plătit de constănţeni (!) şi doar miracolul campaniei electorale a făcut ca acesta să scadă subit cu 13,5%.

Vorbim despre Constanţa ai cărei locuitori pot sta zile la rând fără căldură în case, privind pe geam la o avarie imaginară pe care o invocă dispecerul RADET atunci când, sleit de puteri şi de frig, îl suni pentru a mia oară să-i ceri socoteală pentru faptul că tu îi dai un pumn de bani şi primeşti la schimb doar batjocură! Nu putem să nu luăm în calcul şi situaţia în care, timp de patru zile, muncitorii RADET se învârt pe lângă o groapă unde susură melodios o ţeavă şi, cum bate ora 16.00, îşi iau jucăriile şi pleacă, spunându-ţi că speră ca, în ziua următoare, poate în acelaşi interval orar, 9 - 16, să rezolve problema!
În acelaşi registru al paradoxurilor, înscriem la ultimul capitol şi încercările surde şi istovitoare de a te debranşa de la reţeaua de termoficare, sătul de acest război fără sfârşit. Autorităţile locale nu sunt foarte prietenoase cu această abordare a constănţenilor, astfel că să te ferească Cel de Sus să-ţi pui în gând o astfel de dorinţă! Alţi nervi şi altă luptă cu morile de vânt...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RADET S-a eliminat avaria de pe strada Zmeurei. Când vor beneficia locuitorii din zonă de apă caldă și căldură

02 Apr 2021 1706

RADET Constanța a eliminat avaria din zona Liceului Pedagogic

20 Feb 2021 1981

Documentația pentru reabilitarea rețelelor termice din municipiul Constanța, depusă la Agenția pentru Protecția Mediului

30 Jan 2021 1844

Avarie în zona Faleză Nord din Constanța! Mai mulți abonați, fără caldură

26 Jan 2021 2542

Mai multe zone din Constanța, fără căldură

03 Dec 2020 3123

RADET Constanța Avarie de rețea în zona Vapor, la ieșire spre orașul Ovidiu

02 Dec 2020 2282

RADET Constanţa La ce oră se reia furnizarea energiei termice în zonele Soveja, Tomis Nord şi Faleză Nord

22 Nov 2020 2863

RADET Constanța începe funizarea căldurii către consumatori. Sunt înregistrate și câteva avarii

01 Nov 2020 3739

Începând de azi, RADET Constanţa opreşte furnizarea căldurii în apartamente

29 Apr 2020 5315

Anunț RADET! Zona Big, fără energie termică

01 Apr 2020 9507

Avarie RADET Mai mulți locuitori din Constanța nu au apă caldă sau căldură

12 Feb 2020 3457

Anunț RADET. Ce zonă din Constanța este afectată de lipsa energiei termice

08 Feb 2020 5542

Anunț RADET Străzi din Constanța, afectate de lipsa apei calde și a căldurii

14 Jan 2020 3394

RADET Fără căldură și apă caldă în Constanța. Ce străzi sunt afectate

11 Jan 2020 10008

RADET Fără căldură și apă caldă în Constanța. Ce zonă este afectată

08 Jan 2020 6792