Editorial Raioanele de peşte din magazine şi pieţe, luate cu asalt de Buna Vestire. Ce recomandă ANPC


De câteva săptămâni am intrat în Postul Paştelui, cel mai lung din tot anul. Nu toată lumea alege să ţină aşa cum se cuvine postul dar, în zilele în care în calendar este trecută menţiunea „dezlegare la peşte“, cu toţii dau năvală la magazinele de specialitate pentru a achiziţiona peşte şi produse de peşte. 
 
Astăzi se sărbătoreşte Buna Vestire, zi în care este permis consumul de peşte, ceea ce a condus inevitabil la aglomeraţie în magazine la raioanele de peşte şi în magazinele de specialitate. În mai toate coşurile de cumpărături se află măcar un peşte sau un produs din peşte, semn că măcar în zilele de sărbătoare trebuie să respectăm precizările din calendar. 
 
Gospodinele s-au întrecut în fel de fel de reţete pentru ca nu cumva vecinele să susţină că nu au respectat tradiţia. Cum era de aşteptat, comercianţii s-au pregătit temeinic pentru această zi de sărbătoare pentru a satisface şi cele mai sofisticate gusturi în materie de peşte şi produse din peşte. 
 
În Postul Paştelui, credincioşii care postesc mai au o singură zi de dezlegare la peşte, de Florii, cu o săptămână înaintea Paştelui. Cu siguranţă şi atunci, la fel ca şi acum, pieţele şi magazinele vor fi luate cu asalt de cei care ţin morţiş să respecte tradiţia chiar dacă în restul zilelor au consumat tot ce au poftit. 
 
Tocmai pentru a veni în sprijinul consumatorilor, ANPC a venit cu sfaturi pentru cumpărători cu câteva zile înainte de ziua de sărbătoare, astfel încât camera de gardă a spitalelor să nu fie luată cu asalt de cei care au ales să achiziţioneze peşte din locuri neautorizate. 
 
„Având în vedere consumul tradiţional de peste cu ocazia acestor sărbători, consumatorii sunt sfătuiţi să nu cumpere peşte şi produse din peşte din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care consumatorul poate justifica tranzacţia comercială şi riscă să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care poate să îi afecteze sănătatea”, au transmis reprezentanţii ANPC. 
 
Nu de puţine ori, jandarmii şi poliţiştii au aplicat sancţiuni celor care vindeau peşte la colţul străzii în condiţii mai mult decât neprielnice. Ceea ce este mai grav este că aceşti comercianţi nu duceau lipsă de clienţi dornici să facă economie la bugetul familiei şi care au ales să pună în faţă economia şi nu sănătatea lor şi a familiei. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 394

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 421

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 646

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 373

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 492

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 621

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 566

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 578

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 433

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 528

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 738

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 494

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 837

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 487

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 843